1.
A respond for: "Tinerii romani americani"
From: ”David-Paul Onofrei"Jan-15-2007
Subject: multumire.
.
Multumesc Domnului pentru aceasta scrisoare. Nu stiu cine a scris-o si de unde dar continutul ei a fost socant, dar realist. Vreau sa incurajez aceasta conceptie. Vreau sa va incurajez, pentru ca si eu trec prin aceleasi momente grele. Am terminat institutul Teologic in Romania si m-am intors in orasul unde au imigrat parintii mei in 89 cu 2 luni inainte de Revolutie. Vorbesc 5 limbi. Si am o ravna pentru lucrarea Domnului, infocata. Insa, cand am venit inapoi la ai mei, mare mi-a fost dezamagirea cand am fost pus deoparte pentru convingerile mele, pentru viziunile pe care le-am avut. Ma doare si acum. Dar astept o indrumare dela Dumnezeu.Dar citind scrisoarea dvs mi-am adus aminte de-atunci cand m-am dus in Florida cu bunicii, fratii mei si unchiul meu. Era o joi seara. Biserica era plina de batrani. Cand am inrebat unde sunt tinerii, mi s-a spus ca eii sunt alaturi, intr-un alt local: INVATA LIMBA ROMANA. Am ramas impresinat de acest lucru. Insa, nu cred ca aceasta este solutia cea mai buna. Cred ca este foarte bine sa avem program IN TOATE LIMBILE.Asta si VREA DUMNEZEU, biblic vorbind (UITATI-VA LA APOSTOLUL PAVEL, ERA CONFRUNTAT CU MULTE NATIUNI IN BISERICILE SALE). Deci vreau sa va incurarez cu aceste cuvinte. Idea in sine este dela Dumnezeu. Eu cred si sunt ferm convins ca nu ne-a adus pe noi tinerii aici (prin intermediul parintilor, binenteles) ca sa avem o viata mai buna si un trai in belsug. Avem aici la dispozitie atatea resurse sa invatam cate limbi vrem, TEOLOGIE, INFORMATIUNI gratuite aproape, si toate acestea pentru slava lui Dumnezeu. Dar mi-aduc aminte cum spunea fratele meu scump Cameron Wilson despre biserica romaneasca din diaspora: Biserica Romaneasca se aseamana cu sinagogile Iudeilor. Ajungem intr-o cetate, ne construim sinagogi (MARI) dar suntem introvertiti, individualisti, TOTUL PENTRU NOI.NU asta vrea Dumnezeu dela noi. El vrea unitate. DAR , ni se spune sa nu ne amestecam cu neamurile, nici prin casatorie, nici altfel. Exact ca poporul Israel. Dumnezeu le-a poruncit sa nu se amestece cu alte natiuni.Si cand s-au impreuntat baietii Israeliti cu fetele pagane, Dumnezeu le cere sa divorteze de "FETELE STRAINE". uitati va rog cum interpreteaza ei acest pasaj in vremea noastra. Sunt multe de spus aici...INSA... vreau sa incurajez spiritul acesta doritor SA FACA ceva pentru slava lui Dumnezeu. Merita Dumnezeu TOT efortul nostru. Suntem Tineri cu multa ravna. Spre exemplu, priviti va rog curicullumul meu: vorbesc 5 limbi (scris, vorbit, citit), am diploma in electronica, Telecomunicatii, profesia mea este in calculatoare, am o diploma in TEOLOGIE, cant la 4 instrumente perfect.s.a.m.d. ...................... dar nimeni nu vrea sa se foloseasca de mine pentru ca sunt tanar, si par a fi mandru, si ei cred ca am alte viziuni decat batranii nostrii. Asa ca suntem pusi deoparte.Ascultati-ma, Dumnezeu vrea sa faca o trezire.... SA NU ABANDONAM.....SA NU ABANDONATI.....BIRUITI RAUL PRIN BINE... ESTE vremea sa facem ceva IN UNITATE... Eu vreau sa va sustin moral in privinta aceasta. Pentru moment nu pot altfel... Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa dea lumina... Sufletul meu se bucura cu Domnul de acest lucru.Doamne da-ne Har!Pace…"David-Paul Onofrei"
.
================================================================================
A respond for: "Romanian American Youth":
From: "Val Borlovan"Jan-15-2007Subject:
Problema Tinerilor Romani Americani
.
Problema adusa este una foarte reala si foarte la timp. Tinerii romani sunt nici in car nici in caruta cum s-ar spune. Trebuie sa fim corecti si sa recunoastem ca parintii romani nu s-au ocupat de copiii lor sa-i invete romaneste, iar acuma suntem intr-o criza. Pe de alta parte, chiar daca ar sti romaneste, bisericile noastre, in general, din America de Nord, nu ofera o Evanghelie si un crestinism de cea mai buna calitate–este multa religie, traditie si randuieli omenesti care impiedica adevara lucrare a Duhului Sfant. Cei mai multi tineri romani sunt pur si simplu plictisiti in Biserici si neinteresati de ce se intampla acolo. Motivul e simplu: pur si simplu nu este mesaj de la amvon care sa le treazeasca interesul. Eu am crescut spiritual in Biserica americana foarte conservativa dar foarte libera in lucrurile Duhului. Biserica romaneasca are si ea motivele ei sa-i fie teama pt ca in cele mai multe Biserici americane nu mai sunt standarde de loc (si la romani standardele lipsesc practic, dar cel putin in teorie inca mai exista). Totusi, D-zeu vrea sa lucreze si sa mantuiasca pe tinerii nostrii si o va face. Unele biserici deja au inceput sa faca program in lb engleza pt tineri. Voi vorbi in una din aceste Biserici luna asta si in engleza si in romaneste. Trebuie inteles ca nu e destul sa facem program in lb engleza, ci avem nevoie de MESAJ; avem nevoie de oameni care cunosc pe D-zeu in Duhul si care au foc si putere de sus sa atinga prin mesajul lor inimile descurajate, impietrite, sau chiar reci ai acestor tineri. Este MESAJUL care schimba viata la urma urmei, nu limba. Avem nevoie sa trezim cu putere Biserica romaneasca din America.posted by "Val Borlovan"
.
=================================================================================
3.
A respond for: "Drama tinerilor romani din America"
From: "Ionel Cabauc"
Jan.-17-2007Subject:
.
Un raspuns la “Tinerii romani americani”.
Rezolvarea problemei tinerilor este “long over do”, nu neam gindit vreodata caci vom ajunge in aceasta situatie. La conventia din anul trecut (2006), am ascultat fratii nostri ca : "Luigi Mitoi", "Lazar Gog", "Cornel Avram", "Petru Lascau", si toti ceilalti. Credeam ca o sa aveti o rezolvare cu privire la tineri romini americani. Neam asteptat sa auzim vederea voastra de viitor cu privire la ei, sau cel putin un mesaj in limba engleza pe care tineri sa-l intelega perfect, nimic, este dureros, chear nu vedeti aceasta a fi o problema?. Or you guys, just don’t care."Ionel Cabauc"
.
=================================================================================
4.
A respond for: "Drama tinerilor romani din America"
From: "Cristian Ispas"Feb-6-2007
Subject: un tanar crestin:
.
A fost foarte interesant acel articol aparut pe sit'ul resursecrestine.ro !As fi vrut sa va scriu in engleza, dar nu prea stiu eu foarte bine engleza :) M-am bucurat tare mult sa stiu ca sunteti si voi interesati de viitorul generatiei voastre, a noastre (si eu sunt de multe ori cu multe intrebari in minte in privinta asta) si am ramas tare impresionat, ceva am simtit in sufletul meu cand am citit cele relatate cand am aflat ce problema aveti acolo, nu m'am gandit la asta... Domnul sa va dea calauzire divina in a rezolva cauza care ati pus'o si inaintea noastra... si sa puna el intelepciune care vine de sus in inima dumneavoastra... sti ce ma rog... Domnul sa puna un foc, o făclie ce sa arda in inimile voastre pentru Hristos, pentru ISus Domnul nostru si PRIETENUL nostru cel mai bun.... asta vă va ajuta sa ramaneti in picioare!Aduceti inaintea Domnului cererile voastre si El SIGUR va raspunde... si chiar daca nu va raspunde nu va lasati!INvatati, invatati, invatati.... de ce nu si romana... e o limba faina. Invatati, invatati, invatati si pe cei batrani cei care pot engleza e limba faina...Invatati, invatati, invatati CUVANTUL LUI DUMNEZEU este cel mai important !Ne vom ruga pentru voi tinerii de acolo din America si Canada... sper sa avem un timp stabilit in care sa facem rugaciuni pentru voi... eu fac parte dintr-un grup de .. 20-30 de tineri care il cauta pe Dumnezeu si va vom sprijini inaintea Domnului in aceasta privinta si nu numai...EL DUmnezeul SUVERAN sa rezolve el problemele, sa dea la oparte dificultatile si sa va TRIMITA lucratori pe care sa ii puteti ASCULTA! PAREREA MEA: Sunt convins ca sunt principii gresite printre americani, deaceeas eu unul m-as pazi cat pot de ceea ce mi se pare rau, insa in acelasi timp cred si la fel 100% convins ca Dumnezeu si-a scos oameni cu principii corecte si dintre americani... si la fel pot zice si de romanii care se afla acolo... de aceea e important sa ascultati de batranii ce inca ii mai aveti printre voi si sa fiti intelegatori... cred ca e necesar sa fie introdusa si limba engleza in biserica, sa predice, cante in engleza dar nu in totalitate... sa fim seriosi totusi chiar oare nu puteti voi tinerii sa iinvatai limba romana??? eu aici ma chinui sa invat engleza ... chinuiti-va si voi sa invati lb romana :) ar fi poate un drag sa iti inveti limba materna...Domnul sa va ajute si sa va dea INTELEPCIUNE sa invati romana si sa ii invatati sau sa ii motivati pe mai mari vostri sa inveti limba engleza! GOD BLESS YOU ALL !!! :)Filipeni 4:13 POT Totul In Cristos care ma intareste! Filipeni 4:6 NU va ingrijorati de nimic; ci orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni si cereri cu multumiri!"Cristian Ispas".
.
=================================================================================
5.
A respond for: "Tinerii romani americani",
From: "C. I".Feb.-20-2007
Subject: Tineri disperati.
.
Stimati fratii! Ma bucur de aceasta actiune. As vrea sa va spun si eu, o intimplare recenta dintr-o biserica Romana-Americana, care mi-a rupt inima. Despre un frate tinar de 22 de ani, care simtea in el o dragoste si o putere de a se ocupa de tineri. Acest frate a crescut in biserica din loc si predica foarte bine in limba engleza tinerilor. Mama acestui tinar a fost o femeie foarte credincioasa. Datrorita unei boli cumplite, aceasta sora a murit destul de tinara. Inainte de moarte, a chemat la ea un frate din biserica, care de-altfel era si prieten de familie si i-a spus; frate draga! Eu stiu caci voi muri curind, dar am un secret care-l port in inima mea demult si nu as vrea sa-l duc cu mine in mormint. Dumnezeu mi-a facut o descoperire. Unul din copii mei, Dumnezeu il va inzestra cu o putere deosebita si-l va folosi in lucrarea sa. Aceasta sora, cu lacrmi in ochi l-a rugat pe acest frate spunandu-i; eu mi-am sfirsit alergarea, dar am o dorinta mare in inima mea. As vrea sa-mi promiti, ca te vei apropia de copilul meu si te vei ocupa de el sa nu se piarda, pina ce el va creste mare. La scurt timp dupa aceia, aceasta sora a murit. La seara de priveghi, acest frate s-a sculat in picoare, a marturisit in publc toata discutia cu aceasta sora, descoperrirea Dumnezeiasca despre copil, cit si dorinta ei inainte de moarte. Ce cred eu este; caci acest frate a facut o gresala, gresala care dealtfel a-u facut-o si Magii trecind pe la Irod, cautindul pe Isus.
.
Multi frati din acest oras, au urmarit acest tinar; el s-a inrolat cu tinerii in biserica din loc. Inca de mic copil ii placea sa studieze Biblia. Incepuse sa predice in limba engleza pentru tineri, tinerii il iubeau mult. La scurt timp, i s-au dat serile de tineret in grija lui, veneau tineri si din alte biserici sa-l asculte. Numarul tinerilor in aceasta biserica, crescuse foarte mult, erau peste 200 la numar. Acest frate, incepuse sa predice in limba engleza, chiar si la serviciile divine destul de des. Biserica sa bucurat mult de el; lucrurile au decurs destul de bine pentru un timp. S-a casatorit nu demult in biserica. Nu la mult timp au inceput si problemele. Conducerea biserici, atit din loc cit si din celelalte biserici din acest oras, se parea ca are probleme cu el. I s-au scos vorbe, caci vrea sa rupa bisericile si multe alte lucruri. La o seara de tineret, acest frate a venit la tineri si le-a spus asa; dragi tineri! De data aceasta nu va voi predica de la anvon, veniti toti in jurul meu, pentru-ca trebuie sa va spun ceva.
.
Tinerii s-au apropiat de el nestiind ce vrea sa le spuna. Si a inceput; voi stiti caci eu tin foarte mult la voi, in ultimi ani, am avut foarte multe partasii impreuna. Simteam in mine o putere de a face totul pentru voi si biserica si nu as fi putut sa dau inapoi. Iar acum lucrurile s-au schimbat, s-au ivit unele probleme pe care eu nu pot sa vi le spun. Va trebui sa-mi dau dimisia si sa plec; nu voi mai putea sa ma ocup, de tineretul din aceasta biserica. La auzul acestor cuvinte, copii au inceput sa planga si sa-l imbratiseze. Au inceput sa-l intrebe de ce?....
.
Iau marturisit caci eii, dealtfel sunt in biserica datorita lui. L-au intrebat, ce se va intimpla cu eii daca el va pleca? L-au rugat sa nu plece. Fratele le-a mai spus; nu mai pot sa ramin, va trebui sa-mi dau dimisia si sa plec. Daca doriti, veniti la mine acasa si vo-m tinea studiu biblic impreuna. O parte dintre tinerii au acceptat si fac aceasta chiar acum.Dupa discutia cu acest frate, cu inimile frante, tinerii s-au imbratisat si s-au despartit. Numarul tinerilor in aceasta biserica s-a redus foarte mult. La ultima intalnire de tineret, la inceperea programului au fost 15, iar pina la terminarea acestui program, au trecut de 20 la numar. Fratilor!!! Hai sa spunem caci acest tinar a gresit, s-au poate vede unele lucruri diferite. Sa spunem, ca inca nu a ajuns la o maturitate deplina. As vrea sa va intreb; nu ar fi bine ca pastori nostri, sa se apropie de el si sa-l ajute, asa cum au facut-o si pina acum? El dealtfel este rodul lor. Acest tinar a crescut in Bisericile Romane si nu la americani si daca el este unealta de salvare a tinerilor, de ce le este atat de greu, sa merga, sa stea de vorba cu el si sa-l cheme inapoi?... Sa-l foloseasca in toate bisericile din loc. Noi dealtfel toti gresim. Nu cumva altul este motivul?...
.
Ar fi bine sa aiba grija pastori nostri, caci Dumnezeu ne cunoaste chiar si gindurile.Recent, in North Carolina a fost o intilnire, a tinerilor crestini din mai multe state americane. La cererea tinerilor, a fost invitat si acest frate. La deschiderea programului, a fost pus la predica. In timpul predici s-a simtit o putere divina; la terminarea predici, peste 15 tineri a-u venit in fata si s-au predat Domnului; dintre care 3 au fost botezati cu Duhul Sfint. Va-m ruga sa intrati pe acest site si sa vedeti ce sa petrecut acolo. Este vorba, de fratele "Teofil Scorte". http://www.crestini.com/resurse-crestine/diverse/winterfest_2007/ As vrea sa-mi spuneti fratilor, ce credeti voi, are Dumnezeu probleme cu acest tinar?... Nu s-ar putea ca pastori nostri romini de aici sa fie gresiti?... Cite zeci sau chiar sute de predici, a-u facut eii pedicind romineste si nu s-a intors nici cel putin un tinar la Dumnezeu?.... Vedeti fratilor, ce inseamna sa se arunce o saminta potrivita, la un pamint potrivit?... Ce ziceti?......Va multumesc personal pentru tot ceia ce faceti, pentru tinerii romini din Statele Unite. Cu multa dragoste, va voi suporta moral si va voi ajuta in rugaciune. C. I.
.
=================================================================================
6.
A respond for: "Romanian American Youth"
From:"Grigore Buia".
March-6-2007
.
Am primit mesajul dv. si va multumesc foarte mult. Bunul Dumnezeu sa va binecuvinteze.Sunt in America din 1988, dar nu vorbesc bine engleza (nu predic)Sunt alaturi de dvs in problema tinerilor.Locuiesc la Detroit. Avem tabere de copii si nu avem probleme de limba englezaUnde locuiti ? Ce am putea face impreuna pentru slava Domnului IsusGrigore Buia.P.S. Daca aveti copii interesati in tabara de copii Ori, daca doriti sa va ajutam cu ceva, va stam la dispozitie
.
=================================================================================
7.
A respond for: "Romanian American Youth"
From: "Pastor Ilie Popa".
March-6-2007Subject:
.
Ne rugam pt. Tinerii Romani din America & AustriaAm citit mesajul dumneavoastra referitor la situatia tinerilor din America. Personal voi incepe sa ma rog pentru acesta nevoie a bisericilor romanesti din America. Suntem suceveni dar locuim in Bucuresti de aproximativ 5 ani, frecventam o biserica baptista mica al carei pastor am fost pana la inceputul lunii februarie 2007. Avem 6 copii si 6 nepoti. Avem 5 nepoti in Austria si bisericile din Austria se confrunta cu aceeasi problema. Interesant este fenomenul ca in orasul unde locuiesc copiii nostri sunt 2 Biserici romane penticostale: una pastratoare a limbii romane si una in care se canta si se predica in romana cu traducere in germana sau invers. Eu am renuntat la pozitia de pastor principal deoarece biserica noastra este formata din tineri, (aprox 85% sunt sub 25 ani), cat si pentru faptul ca eu calatoresc foarte mult. Dumnezeu a ridicat in schimb un pastor tanar fatza de care sunt dator sa-l ajut sa creasca in harul Domnului ca slujitor. Slujesc Domnului acum ca misionar. In tara noastra Dumnezeu a inceput o miscare de post si rugaciune pentru trezire spirituala. Anul trecut am organizat 9 intalniri de cate 3 zile de post si rugaciune. Anul acesta am participat la intalnirea de la Baile Felix (Oradea) in perioada 01-03 martie la care au participat in jur de 300-350 de credinciosi. Intalnirea a avut loc la Hotelul Muncel.Au participat frati din toate denominatiile evanghelice cat si un preot ortodox. A fost o adunare sfanta. Fiecare participant a achitat la receptia hotelului cheltuielile de cazare si cina. Nu este o lucrare organizata de o misiune sau o organizatie misionara, ci Dumnezeu ne-a chemat pe 3 pastori baptisti sa initiem aceste intalniri. Dumnezeu raspunde prin revarsarea harului si manifestarea prezentei Sale, prin pocainta si umplerea cu Duhul Sfant, prin manifestarea prezentei Sale vindecand bolile si eliberand pe cei legati in lanturile robiei. Dumnezeu ne-a acordat favoare sa slujim Trupului lui Hristos in acest mod.In perioada primavara vom sluji, cu ajutorul Domnului, in Biserica Penticostala nr. 1 din Viena la cateva seri de trezire spirituala. In aprilie va fi la Viena o intalnire de 3 zile de post si rugaciune pentru Trezire Spirituala.Va impartasesc toate aceste interventii ale harului in viata noastra ca sa va intarim inimile si sa cunoasteti bunatatea Domnului ce este revarsata peste credinciosii din tara noastra.In luna noiembrie 2006 am fost in America si am observat aceeasi foame dupa intalnirea cu Dumnezeu si in bisericile americane nu numai in cele romanesti.Nu cunosc engleza deloc, am vorbit numai in bisericile americane despre acesta lucrare de post si rugaciune si Dumnezeu a ridicat cativa pastori care doresc sa inceapa in bisericile lor intalniri de post si rugaciune pentru trezire spirituala. Nadajduim sa ne intoarcem la ei atunci cand vor fi asemenea evenimente.Personal voi incepe sa ma rog pentru acesta nevoie a bisericilor romanesti din America. Imi face placere deosebita sa tinem legatura si sa participati impreuna cu alti frati romani din America la intalnirile de post si rugaciune din tara noastra si la intoarcere acasa sa incepeti sa organizati si cu bisericile romanesti din America asemenea intalniri.Cum as putea sa ajut cel putin o biserica sau un pastor care sa experimenteze bucuriile duhovnicesti deosebite de care avem parte la intalnirile de post si rugaciune din tara noastra?. Imi face placere deosebita sa impartasesc cu fratii interesati despre post si rugaciune. Dumnezeu ne-a chemat in mod special la aceasta lucrare in aceste vremuri. Cu deosebita dragoste frateasca,Familia Ilie si Lidia Popa.
.
=================================================================================
8.
A respond for: "Tinerii romani americani",
From: "Cristian Barbosu".
March-6-2007Subject:
.
Fight the good fight!
Dragi mei Nu stiu daca ma stiti, dar asta conteaza mai putin. Sunt: "Cristian Barbosu", pastor al bisericii Metanoia Arad. De ani de zile ma rog pentru problema tinerilor romani din diaspora, vazand si eu criza colosala prin care vom trece, acum cand the second generation Romanian-Americans ajung la varsta maturitatii. Eu stand in SUA pentru 12 ani, fiind la studii acolo (Moody, Dallas Theo Sem, Trinity) stiu prea bine contextul si criza. Ma bucur de emailul vostru curajos. Luptati-va insa cu armele neprihaniii fiindca cu siguranta veti fi provocati din greu pe tema ridicata. Dar eu cred ca merita.Pavel ne-a invatat sa luam din experienta (pildele) altora (1Cor.10) asa ca eu va sugerez o carte super, care explica criza prin care au trecut bisericile unor emigranti din SUA cand pruncii lor au ajuns si ei unde vor ajunge ai nostri in 3-5 ani, si criza a fost de proportii. E un material interesant si de aceea v-am atasat un book report pe care l-am facut, ca sa vedeti relevanta acestor framantari si paralelismul care exista cu bisericile noastre din Diaspora.Chiar acum o luna, la noua biserica baptista din Chicago, El Roi, am predicat un mesaj pe tema asta, "Cum poti sluji in Antiohia cu mentalitate de Ierusalim, " fiindca eu cred ca aceiasi problema au avut-o si bisericile Nou Testamentale si cred ca avem si o solutie biblica. Desi cu siguranta ca unii dintre dragii nostri frati, va vor face liberali, americanizati, tradatori de neam, etc., nu uitati ca modelul bisericii Antiohia, o biserica din diaspora este cat se poate de practic pentru situatia voastra. Daca va pot fi de ajutor, feel free to get in touch. I care about the young generation. They are our church, if we loose them, we loose our church.Fight the good fight! Cristian Barbosu.
.
=================================================================================
9.
A respond for: "Romanian American Youth"
"Korean Americans missionaries".
March-6-2007Subject:
.
Korean Americans and their religion
Korean Americans and their religion: pilgrims and missionaries from a different . . shoreEdited by Ho-Youn Kwon, Kwang Chung Kim and Stephen WarnerUniversity Park, PA: The Pennsylvania State University Press, 2001Since 1965 the Korean American diaspora has increased to over one million people. They have founded numerous Christian churches in the United States. This religious influence is perhaps the most distinctive contribution of Korean Americans to multicultural diversity in America. The book is an indepth study of the religious aspect of the Korean American church focusing on cultural, racial, gender and generational factors that affect first and second generation Korean immigrants. The contributors enhance the mosaic character of the book coming from various fields: sociology, psychology, theology and religious ministry, most of them with experience in the Korean American church and community. They examine the role of religious congregations in the lives of post-1965 immigrants in the United States. It is a unique book, an interesting study which I highly recommend to all diaspora church leaders in America.
.
I think it speaks so clearly on issues which are characteristic to most ethnical churches, in my case, particularly to the Romanian diaspora churches in the United States. The chapters are well written, easy to read, using good and clear logic, and the arguments flow naturally. The data is arranged in such a way that allows the reader to inductively arrive at the conclusions. The authors prepared well their work, doing indepth qualitative and quantitative research in their fields, practically interacting with the data. The questions they raise are relevant and well fitted for follow-up and discussions. The book is divided in 15 chapters, eleven of them are dedicated to the Christian churches, four of them to the Budhist temples. My interest being focused on the Christian church, my summary would describe the issues related to this particular group.The surveys among the immigrant population show that the people of diaspora become more religious than they were before they left their home-land. Thisis not characteristic to Christians or Koreans but universally applied to all people of all religions. Religion seems to be one of the major identity markers that helps preserve individual self-awareness and cohesion in an ethnic group (p.27).
.
Among the Korean immigrants, the statistics are the same.Most of the people who immigrated from Korea to the United States came based on kinship ties, when they were between 20-40 years of age, which means that they were already immersed into the Korean culture at the time of emigration, and therefore they brought with them numerous socio-cultural resources to the new land (p.12). It is interesting to observe how the Koreans differ from the Germans or Indian immigrants who were “transmutated” in the American culture (p.31), and thus assimilating themselves much easier and faster than others. However, the assimilation process works, especially when one studies the differences that exist between the first generation Korean immigrants and their children who developed different life-styles in the United States (p.13).The book presents the MID (Minority Identity Development) five stage model (p.153) and then it applies it to the Korean Americans and their process of integration in the United States. The MID stages are the following:
1) Conformity stage (preferance for dominant cultural values over one’s own)
2) Dissonance stage (cultural confusion and conflict, challenging the accepted values through conformity)
3) Resistance stage (active rejection of the dominant society and culture; endorsement of one’s culture).
4) Introspection stage (conflict between the loyalty to community and personal autonomy; questioning the absolute rejection of the dominant culture)
5) Integrative stage (objective evaluations of the cultural values of both, my own and the dominant group, and a more integrated bicultural orientation)
.
What is interesting to notice is that most first generation Korean Americans went thourgh the first three stages and stopped there building communities and churches that are enclaves of Korean culture, with a strong ethnocentric mentality. In contrast to the them , the second generation Koreans went through all stages, starting in childhood up to the young adult period, and then they struggled to have a bicultural orientation. The phenomenon most of the second-generation Korean American experience is called “marginality”or the experience of “in-betweenness.” An entire chapter is dedicated to this important topic (ch.3). A marginal person is someone who lives with a “psychological uncertainty between two or more social worlds reflecting in his soul the discords and harmonies, repulsion and attractions of these worlds, one of which is often ‘dominant’ over the other. Such a person emulates and strives to be accepted by a group of which he is not yet, or is only peripherally a member” (p.57). Although, the second-generation people respect their Korean identity and culture they desire to integrate themselves in the culture in which they were born and live (American culture) but find it difficult to be accepted by the white Americans based on their ethnical (racial) anatomical features.
.
This produces a series of psychological struggles in themselves. Being between two worlds, the Korean and the American, belonging to both in some ways, but not wholly belonging to either is very confusing.The feeling that being a non-white person and thus never be fully accepted by the majority of the dominant group in the United States generates deep sorrow (han?). As a 12 year old girl puts it, “In this country I feel like a stranger. If I return to Korea, I would be a stranger there too. But then who am I? I hope someday I will know the answer to this question (p. 57).The first generation Korean Americans reaction is different than that of their children. They retract to the comfort of their ethnic group at the risk of being isolated from the larger American society (p.62). Most of the time the place for comfort and healing is the church which can minister to the stringent need of both generations. The church played the role of meeting the need for belonging better than any other institution (p. 65). In ch.4, the authors study the main distinct characteristics of Korean Immigrant church (Kim & Kim’s research). Half of the Korean American churches have a membership of 100 or lower; 35% of them of 300 or fewer and only 10% a membership that exceeds 500 or more. The Korean American Christians participate in church activities very intensely and spend more time in church when compared to other ethnic groups in America (African Americans, Caucasians, Hispanics).
.
They also give more financially and are more committed than other ethnical groups. The hierarchy of the church is very important, eldership is held in high prestige. Most of them have a conservative theological orientation (44%), 33% are moderates, and only 23% liberals – much more conservatives that other ethnic groups (except Romanians may be). Their view of marriage for example is very conservative. They believe in the sanctity of heterosexual marriage.
.
However, according to the various studies done in the book, there are major differences between the first-generation and second-generation Korean American believers, especially in their church life and ministry. The first generation churches are ethnically homogeneous, services are done in the Korean language only, the tendency is to be socially inclusive (p.15), ethnocentric. They are not familiar with the American culture and therefore have a low level of assimilation (p.182), purposely maintaining a distance from the American society and focusing in preserving a strict Korean orientation (microcosm or Korean society, p.191). They are very traditional, not only in the aspects of worship (traditional hymns accompanied by organ and piano, p.48, fervent traditional prayer, p.169), but also in their life-style traditions influenced by their culture (i.e. they use the Christian ideology to reinforce the family ethics characteristic in traditional Confucian piety, p.43; male-centered and hierarchical in power structure as in Confucianism, p.14; desire social status, prestige, and recognition within the immigrant community, (p.37).The second-generation Korean Americans although accepting their ethnic heritage in most part reject the traditions but they are interested in pursuing their faith in God (p.36). Their view of the traditional Korean church is negative and that’s why they try to “loosen things up.” They distinguish between the “cultural” demands to which they are subjected and the presumably profounder “Christian” calling their affirm (p.46). They are less patriarchal, less hierarchical, the Confucian ethics are less binding for them (p.16), and more open and familiar to the American culture. The church services are different than the first-generation traditional church. They use Vineyard style music with praise choruses projected on a screen and accompanied by guitars, keyboards, drums (p.48). The sermons support the pop-culture appeal of the younger generation and their church related activities promote community and not hierarchy (retreats, fellowships, small groups, picnics, campus prayer meetings, games, p.167). Most of their pastors are trained in non-Korean seminaries and focus on a multicultural ministry (p.191). The second generation Korean Americans declare themselves of being higher in the principles of faith than their parents (more genuine Christian life, p.169), and consider that for them religion replaces their sense of Korean identity (p.172). That is not to say that they reject their cultural heritage, but they subordonated it to the Christian identity (p.188).
.
As Anthony Alumkal says, “religion has supplanted ethnicity as the primary focus for identity and sense of the self” (p.183).As a result of these differences in values, mentalities, principles of life and worship, most of the second-generation Korean Americans live their parents’ churches. Peter Cha, in one of the chapters did a qualitative study interviewing University students regarding this aspect of Korean life in America. He observed that most of the young people started to distance themselves from their Korean traditional life-style early in childhood, when they desired to be like their Caucasian friends, became ashamed of their culture, and manifested a resentment of going to church and be strictly submissive to their parents (p.144). During the adolescent years they realize that their lifestyle and value system was different from the American friends mainly due to the restrictions their parents imposed on them (p.146). As a result of that they started to fluctuate between the Korean pride and the Korean shame (p.149) trying to create their own subculture, distinct from their parents and also distinct from their American friends (p.147) in their small groups at the church. When they reached the young adult stage in life, the desire to break out of their “ghetto” (the conformity factor characteristic to the Korean culture) was at his high peak. Their desire to be themselves, unique, dynamic determined them to choose a different path.
.
The Korean conformity start being viewed by many not as a factor of unity (as their parents consider it) but an expression of oppression (p.150). They start resenting the “rigid hierarchicalism, authoritarianism, close-mindness, hipocrisy and shame-producing legalism of the church” (p.157). Karen Chai bodly says, “In the face of assimilating forces such as the American educational system, a Korean church cannot expect young people who grew up in the United States to feel comfortable with the overt emphasis on Korean culture and ethnic exclusivity” (p. 164).Therefore the Korean American church faces a crisis: either they adapt or loose their youth (p.48). Peter Cha speaks of “the silent exodus” of second-generation Korean American young adults from their home churches (p, 141): i.e. in the NY area only 5% of second generation Korean Americans remain in the church after college; 90% of post-college Korean Americans are no longer attending church (p.157). Robert Goette in chp.7 seeks a solution (p.139). He sees it in the hands of the church leadership. He writes, “The key to the smooth transformation within the Korean Ameircan churches is the first-generation leadership – pastors, elders, deacons. By understanding the transformation process, they will be able to anticipate future crisis, greet them with less anxiety and respond to them strategically. They also have the ability to empower the next generation of English speaking leaders and the opportunity to cross-culturally mentor them. One of the greatest challenges the first generation leaders face is to follow in Paul’s footsteps and make major cultural concessions in order to effectively minister to Americanized Korean Americans (1Cor.9:19-22).”Karen Chai agrees with it adding that if the church will “require cultural conservatism and the unwillingness to adapt to changes in society, strict churches will not necessarily retain the next generation” (p.177). I personally think they are right. However, based on my own Romanian experience, which si so similar to this, it the process is very hard, if not impossible, the young generation’s only solution is to start a new church movement that address it their specific worldviews.And that is what some second-generation Korean Americans did. They started English worship services (example of Paxton Korean Church in New England) in which they implemented innovative changes while maintaining a “distinctivness” made possible through some key factors: association with evangelical Christianity, an affirmation of Korean ethnic identity and a sense of second generation autonomy and ownership of the English ministry (p. 159). This practical solution seems to work well in the present context.
.
The book has been very insightful into a relevant problem facing the diaspora churches in the United States. I think any minister of an ethnic church should read it. The realistic approach, the data presented and the questions raised are provocative subjects for discussion and serious consideration. I plan to use this material in my interaction with the leaders of the Romanian-American churches in the United States who go through the same problems at the present.
.
=================================================================================
10.
A respond for: "Tinerii romani americani",
From: "Laurentiu NicaMarch-7-2007
Subject: Mesaj disperat lansat de Romanii din S.U.A.
.
Hi! (sau poate ar trebui sa scriu in romana, Buna!) Am primit acest email de la cineva care se "straduie" sa trimita mereu mesaje interesante - acesta fiind unul dintre ele. Cred ca a fost printre singurele mesaje email de la aceasta persoana care le-am citit de la cap la coada... nu pentru ca ar fi mesaj disperat, ci pentru ca am simtit ca era si este ceva bun scris in el - un semnal de alarma, care o turma de pastori (nu pastori) care mai nou au schimbat sistemul, nu mai au ei grija de oile lor, ci oile trebuie sa gaseasca pe pastorii pierduti. Interesant e faptul ca acest mesaj nu a fost scris de vreun pastor (cel putin eu nu am vazut nici unul care sa semneze acest mesaj), ci de un grup de parinti si tineri responsabili. Si eu sunt parinte, locuiesc in Romania. Am terminat studiile teologice in Romania si am dorit sa merg la Master in Statele Unite. Spre uimirea mea (si a mesajului din acest email), am trecut prin aceiasi manipulare precum cei de care mentionati mai jos - eu nu numai ca nu am fost "de dorit" sa merg sa iau Masterul, dar oarecum eram fortat sa o fac cu juramantul de a ma intoarce in Romania (am gandit ca daca o sa semnez o astfel de declaratie o sa imi atraga o mai mare dorinta din partea celor in masura sa imi scrie - nu sa imi dea - o recomandare).M-am inselat. Ei (nu are rost sa spun cine, e vorba de niste pastori de ai nostri), nu numai ca m-au desconsiderat, m-au pus la tacere si unii chiar mi-au interzis sa mai slujesc in biserica (pentru ca am fost la o Scoala Biblica pe care ei nu o recunosteau... ca nu era in linia traditiei bisericii penticostale, unde m-am nascut si am crescut si eu.Pentru o vreme am lasat lucrurile aparte, am spus, gata, nu e de mine pe aici. In biserica nu am avut deloc oportunitatea de slujire, nici macar ceea ce am dorit sa incep sa fac nu am putut sa fac, pentru ca am fost invinuit ca as vrea sa preiau conducerea - ceea ce nici nu aveam de gand sa fac si nici chemare de pastor nu aveam... Sunt oarecum dezamagit ca persista acelasi spirit peste tot - ma refer la bisericile romane. Odata cu limba si traditia romaneasca, s-a transmis si un spirit manipulativ si de control, care in mare parte se datoreaza unui sistem comunist si unei educatii proaste din toate punctele de vedere. Pe cand eram eu copil am avut profesori la scoala duminicala niste frati si surori care erau nemti - ei au avut o alta vedere. Am observat in acelasi timp pe romani. Parca incerau sa faca si ei ceva, incercau sa imite ceva, sa copieze de la ei, dar parca nu le iesea... era ceva inutil, parca faceau frectie la un picior de lemn. In cele din urma m-am multumit sa ma retrag din randul si lucrarea bisericii.Chiar si educatia de care am beneficiat mi-a fost si imi este inutila acum.... sunt cam pe nicaieri. Trebuie sa ma "reprofilez" pentru ca unii nu pot sa ii inghita pe altii - apropo, la biserica unde eu sunt membru pe hartie, nu se alege niciodata pastorul, el se crede ales pana la rapire.... As mai scrie eu multe, tare m-as bucura daca cineva mi-ar citi aceste randuri si ar face ceva - nu numai pentru romanii din bisericile Americii, dar si pentru romanii din Romania. Sau sa schimbe Domnul pe toti - sa vina El si sa ne schimbe limbile ca la Babel, poate ca atunci ne-am intelege cumva (cu tehnologia de azi, poti sa iti traduci propriile cuvinte... asa ca nu ne-ar mai fi greu), sau poate sa creem un penticostalism, un crestinism dupa evanghelie bilingv, dar macar sa fie PARTASIA SFINTILOR, RUGACIUNEA ADEVARATA, PUTEREA SI PREZENTA DUHULUI, si nu niste meschinarii, niste programe pentru "salar", sau pretentii infumurate. Va incredintez in mana Domnului si ma rog ca El sa va raspunda la doleante si la rugaciunile pentru copiii dumneavoastra. Cu dragoste in Hristos, Laurentiu Nica.
.
=================================================================================
11.
A respond for: "Tinerii romani americani",
From: "Support_Groups"March-7-2007
Subject: Apel disperat:
.
Apreciez mesajul dvs., ... nu sinteti singurii care v-ati gindit la aceasta...Stau saracii tineri in biserici si asculta la mesaje si Doamne ajuta, multi dintre ei, daca inteleg o zecime din mesaj!Este vital eternitatii ca acesti copii ai nostri sa inteleaga mai mult fie in Engleza, fie in Romana sau in ambele limbi.Au fost propuneri pentru ambele aspecte dar se par ca zboara in vint..., si prioritatile se schimba mereu.Fie ca si acest apel, sa fie un semn de alarma care va fi auzit de comunitatea noastra si anumite masuri for fi luate sa adreseze aceste necesitati extraordinare!"Dr. Cornell Gavriluc"
.
=================================================================================
12.
A respond for: "Tinerii romani americani"
From: "Dan D".Wed, March 7, 2007
.
Stimati frati si tineri! Continutul mesajului dumneavoastra, este unul din adevarurile care confrunta biserica romana din America. Va invitam la biserica Agape Bible Church din Portland Oregon.Cu ajutorul Domnului si intelegerea fratilor, aici se aplica cea ce sugerati dumneavoastra, pe langa alte lucrari de structura si organizare, care ne ajuta sa crestem spiritual impreuna: copii, tineri, parinti si bunici. In unitatea acestor generatii Duhul Sfant creaza o atmosfera si o partasie cereasca.Va asteptam la Agape!Cu stima, Dan D.
.
================================================================================
13.
A respond for: "Tinerii romani americani"
From: "Marian Zamfir"
March-8-2007
.
Si pentru ca subscriu la ceia ce ati scris, imi doresc "sa pun umarul" la acasta cauza. Nevoia este mult mai mare. Scriu acest lucru nu pentru a avea o oarecare consolare, ci pentru a intelege ca, cu tot respectful pentru ceia ce-au facut inaintasi nostrii, avem mare nevoe acum de parinti spirituali, acei oameni responsabili, care sunt preocupati pentru formarea tinerilor. Dumnezeu doreste sa formeze din acesta generatie ostasi destoinici pentru El. Pentru acest lucru trebue sa ne punem la dispozitia Lui, aducand propia noastra contributie."Marian Zamfir"
.
================================================================================
14.
A respond for: "Tinerii romani americani"
From: "Marian Zamfir"
March-8-2007Subject:
.
Hi Dragii mei, am vizitat America de doua ori, in anii trecti, de aceea, stiu cate ceva despre aceasta si altele din problemele bisericilor romanesti din diaspora si din America. Vestea buna este ca, este posibila scimbarea . Vestea si mai buna este ca, daca deja o parte dintre voi, au inteles nevoia de schimbare, este posibil acest lucru. Cu siguranta ca sunt mai multe cai , mai lungi, mai sigure. Nu indraznesc acum sa vorbesc despre strategii si sa dau retete. Este important:Cat de multi si cat de mult doresc schimbarea aceastaCati sunt aceia care ar vrea sa faca ceva dar nu stiu ce anumeCati sunt cei care vad " o nevoie" dar nu vad o mare crizaCei care vad ca voi au contact unii cu altii.Cati sunt dispusi sa invete de la americani sau altii, ce inseamna:- lupta spirituala - Strategii si conducere - A face ucenici Sunt multe posibilitati, pana sa ajunga sa intre pe portile scolilor teologice americane. Aveti acolo unii dintre cei mai buni predicatori strategi, mijlocitori, carti si scriitori. Aveti modele. In bisericile romanesti, din nefericire, si in cele de pe-aici, lipsesc modelele, mentorii, oamenii care formeaza lucratori si caractere. Superficialitatea este blestemul acestei epoci. Cine incepe sa se roage pentru actualii lideri romani din biserici ca Dumnezeu sa-i schimbe, sau sa-i schimbe.Spun aceasta cu responsabilitate si durere, ca unul care ma rog deja pentru acest lucru, de ceva timp, si investesc in tineri pentru a forma lideri, parinti spirituali. Nu stiu cine va citi aceste randuri, dar daca par a fi realiste, putem sa mai vorbim.Pe curand. "Marian Zamfir".
.
=================================================================================
15.
A respond for: "Tinerii romani americani"
From: "Vasile Cinpean"March-8-2007
Subject: Felicitarii,
.
Va felicit pentru initiativa de a scrie cu privire la trista situatie a tinerilor romani penticostali din Statele Unite. Vreau sa va asigur de rugaciunea mea pentru o solutie la aceasta problema urgenta.In ultimii ani, am facut eforturi in biserica in care slujesc sa trezesc liderii la nevoile tineretului. In unele biserici, se incearca o ameliorare a situatiei, dar problema cere schimbari radicale in activitatea bisericilor.Indemn pe tineri :1. Sa se roage cu credinta pentru aceasta cauza2. Sa traiasca o viata curata, de copii a lui Dumnezeu3. Cu respect si rabdare, sa comunice pastorilor si comitetelor situatia generatiei lor4. Sa ramana in biserici, impreuna cu parintii lor5. Sa se implice in activitatile din biserica: tineret, worship, Bible study, Predicare...Astfel vor putea fi folositi de Dumnezeu pentru schimbari pozitive in acest domeniu. Cei care « dau bir cu fugitii » (give up or live the church) nu pot influienta schimbare.Domnul sa va binecuvinteze!This is not going to be easy, but the reward will be great! Fight the good fight; 2Tim. 4:7Pastor: "Vasile Cinpean"
.
=================================================================================
16.
A respond for: "Tinerii romani americani",
From: "Vasile B. Muresan".
March-8-2007Subject:
.
Predica in limba engleza.
Sint parinte a 9 copii. Predic Evanghelia de 30 ani. Predic in limba engleza. Ma bucur de dorinta dv. exprimata ca sa se predice Evanghelia si in limba engleza. Daca cindva va pot fi de folos unora dintre dv. va stau la dispozotie. Slujind pe Domnul Isus cu pasiune. Pastor "Vasile B. Muresan". B Th, M Th, D Min
.
=================================================================================
17.
A respond for: "Tinerii romani americani",
From: "Biserica P….. E….. B….."
March-9-2007
.
Strigat Sent: Am citit pe nerasuflate acest mesaj si am simtit ca el vine dintr-o inima sincera si plina de dragoste si durere. Prin harul domnului slujesc ca pastor asistent in Biserica P………… E…… B……, pastorita de fr.N…… B……., un frate intelept si cu vederi largi, si tot prin indurarea Domnului lucrez mult cu tinerii in slujba pe care o am de director al Liceului Teologic P…… E…… B……. Am 40 ani si am un baiat de 14 ani si o fetita de 11 ani si inteleg perfect punctele de vedere pe care le ati expus. Impreuna cu elevii si tinerii am inceput sa ne rugam pentru cauza pe care ne-ati expus-o si cred din toata inima ca inima de TATA a lui Dumnezeu nu va ramanea insensibila la aceste strigate. Este adevarat ca traim vremuri grele, ultimele din istorie si amestecul dintre spiritual si firesc, dintre lumesc si duhovnicesc otraveste tot mai mult atmosfera in adunarile noastre si sugruma adevaratul har al lui Dumnezeu, dar asta nu ne scuteste pe noi, parintii si slujitorii, de responsabilitatea sufletelor, precum si de raspunderea de a trai o viata plina de biruinta in Hristos, viata care sa fie vazuta de copiii si tinerii din adunarile unde slujim si sa fie apoi urmata de ei. Desi sunt adeptul caii inguste a Scripturii, pentru ca Domnul Isus a promovat-o, nu pot sa nu constat cu duirere ca din pacate uneori din spiritualitatea multora au ramas doar obiceiuri si forme care odinioara insoteau partasia sfintilor. Cred din toata inima ca Dumnezeul nostru a ramas Acelasi si ca EL poate sa ne dea putere si discernamant sa deosebim lucrurile alese ale lui Dumnezeu fara sa sacrificam pentru aceasta suflete scumpe pentru care a murit Hristos. Si in vremea vechiului regim din Romania au fost lucruri slabe, lumesti si firesti dar Dumnezeul nostru a dat poporului Sau putere si har sa nu se alipeasca de ele si cred ca o poate face si acum.Nu renuntati la lupta aceasta, noi ne vom ruga si in masura in care Domnul ne va descoperi ceva care sa aduca lumina si sfat in aceasta problema va vom anunta neintarziat. Nu descurajati fratilor, personal privesc cu multa dragoste si simpatie la lupta fratietatii romane din SUA pentru pastrarea identitatii spirituale in Hristos si sunt onorat ca pot ajuta cauza Domnului intre fratii mei, acum cu rugaciune si mai apoi poate cu mai mult daca va fi voia Domnului.Va salut si va imbratisez cu dragoste in Hristos cu Neem.4.14.
.
=================================================================================
18.
A respond for: "Drama tinerilor romani din America"
From: "Vasile Antemie"
9 Martie 2007 9:18 pm
.
Subject: Un raspuns la "Drama Tinerilor Romani din America"Stimati frati in Domnul,Fiecare din noi avem intrebari la care nu avem raspuns inca! In calitate de tata a cinci copii care s-au nascut in America, pot sa va spun ca limba romana este de datoria fiecarei familii sa-i invete pe copii. Biserica are datoria de a face tot ce esta necesar ca mesajul Evangheliei sa ajunga la inima ascultatorilor in care se includ si copii nostrii.Foarte multe familii din comoditate si din goana dupa mai mult pe acest pamant nu fac lucrul acesta. Unii doresc sa scape de "stigma" de a fi roman si isi schimba numele, frecventeaza biserici americane chiar si in marele orase ale Americii unde sunt biserici romanesti si uita ca ori de cite ori se uita in oglinda, vad un roman veritabil! Altii prin sacrificii mari, duc copiii lor in Romania in misiune sau la rude, au program de studiu si partasie in familie sau implica copiii in biserica romana, ajungind la performanta ca copii lor sa citeasca, sa vorbeasca si sa inteleaga limba foarte bine. Personal cunosc in biserica noastra cel putin 15 tineri la virsta maturitatii care fac parte din aceasta categorie.In scrisoarea expediata de "parinti si tineri responsabili" a fost mentionat numele lui Leonard Semenea care la virsta de 2 ani a venit in America si la 16 ani cind l-a primit pe Domnul intr-o biserica romaneasca ii trebuieau zece minute sa citeasca Psalmul 1. Apropiindu-se de Domnul cu o viata sfinta, a cerut Domnului sa-l calauzeasca unde trebuie sa lucreze pentru El si raspunsul Domnului a fost: "In biserica romaneasca". Cu propria initiativa s-a apucat serios la citit Biblia in romaneste si alte carti crestine ajungind la performanta de a vorbi ca si noi cei care venim din Romania. Deci se poate! Am o intrebare: De ce lui Leonard, Domnul i-s cerut sa slujeasca in limba romana si nu i-a spus sa schimbe slujba in engleza? Probabil ca Domnul are romani nemantuiti aici si apoi Domnului nu ii place lenea si comfortul!Scriu aceste rinduri pentru ca am vazut ca tare le mai place la unii acest ARTICOL si sunt bucurosi ca au gasit vinovatii ca copii lor se plictisesc in bisericile romanesti:1. Copiii nostrii se plictisesc daca ii chemam la rugaciune in familie,2. Copiii nostrii sunt comozi si neinventivi ca au multe lucruri de-a gata(jocuri electronice, jucarii de tot felul, calculatoare, dispozitive electronice, telefoane, masini,etc), pe cind noi eram in cautare, munceam din greu si ne faceam jucariile copilariei noastre!3. Doresc sa mearga la americani pentru ca unele biserici nu au nici o regula vestimentara la slujba, imbraca predicile in glume de tot felul, si apoi ei le dau de lucru chiar daca nu-l cunosc pe Dumnezeu (inclusiv activitati sportive inainte de slujba) si astfel ii arunca intr-o ratacire de-o viata.4. Copiilor nostrii daca le promitem ceva in limba romana inteleg foarte bine mesajul, dar daca le cerem sa fie responsabili se fac ca nu inteleg (chiar si cand vorbim engleza cu ei).Dati-mi voie sa va spun ca probabil limba romana se va pierde la urmatoarea generatie(tine doua generatii) dar adevarata problema este faptul ca POCAINTA ADEVARATA se pierde in mai putin de o generatie. Motivul real este calitatea vietii de credincios pe care o traim noi si fortele demonice care sunt in lumea aceasta si se lupta cu noi si copiii nostri prin "pofta firii(carnii) pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii" (1 Ioan 2:16). Va rog pe toti care scrieti, aratati-va identitatea. Vrem sa vedem daca aceste cuvinte vin de la persoane pocaite, integre si jertfitoare pentru cauza Evangheliei Pacii!!! Nu injectati copii nostri si tinerii bisericii cu idei care le adoarme constiinta gasind vinovati pe pastorii care se trudesc in Ogorul Domnului slujind si in romaneste si in engleza. Mai degraba sa ne vedem cu totii greselile si sa zicem ca Ieremia: Plingerile lui Ieremia 3:39 De ce sa se planga omul cat traiete? Ficare sa se planga mai bine de pacatele lui! (v40) Sa luam seama la umbletele noastre, sa le cercetam, si sa ne intoarcem la Domnul.(v41) Sa ne infatisam inimile cu mainile spre Dumnezeu din cer, zicand: (v42) Am pacatuit, am fost indaratnici, ÅŸi nu ne-ai iertat! Cine este vinovat de "drama tinerilor romani din America"? NOI SI COPIII NOSTRII!Cu dragoste in Domnul,"Vasile Antemie" Biserica Penticostala Romana din Seattle, USA
.
=================================================================================
19.
A respond for: "Drama tinerilor romani din America"
From: "Hozan Vasile"
9 Martie 2007 9:18 pm
.
Pastor: "Hozan Vasile": "CEI CE PARASESC LEGEA, LAUDA PE CEL RAU, DAR CEI CE PAZESC LEGEA SE MANIE PE EL" (Prov. 28:4)
Tinerii: Frate draga! Motivatia luptei noastre nu este sa parasim legea. Cerem predica si in limba engleza ca sa putem intelege cuvantul evangheliei si legea lui Dumnezeu. Si aceasta, ca sa putem “pazi legea”, ca intr-o zi s-ajungem mantuiti.
Pastor: "Vasile Hozan ": E bine ca un om sa cunoasca mai multe limbi: sa scrie si sa citeasca si sa stapaneasca limbile pe care le vorbeste, fie si engleza in cazul de fata. Un om este de atatea ori om de cate ori poate suplini pe altii, ori daca stie 2, 3 sau 4 limbi, este de atatea ori mai mare, sau mai mult decat un om care stie numai o limba. Admir pe toti care au avut harul sa invete si alte limbi.
Tinerii: Frate draga! noi nu spunem ca nu ar fi bine ca toti Tinerii Romani Americani sau Canadieni sa cunoastem mai multe limbi. Si multi dintre noi vorbim mai multe limbi, care le-am invatat in scoli. Problema noastra este: In scolile americane sau canadiene nu se preda limba romana si nu avem unde sa-o invatam. Iar parinti nostri sunt la lucru de dimineata si pana seara. Ei nu au luxul pastorilor romani, de a mearge la serviciu doar o data la saptamana, s-au nici atat. Am dori totusi sa va intrebam: Care este motivul pentru care pastori romani din America si Canada, nu vor sa cunoasca mai multe limbi, ca sa poata suplini pe alti, cum spuneati dvs.??? Sa poata predica si in limba engleza, salvand prin aceasta o generatie tanara de la pierzare.
Pastor: "Hozan Vasile": Dar sunt foarte ranit in suflet sa vad parinti carora nu li s-a smuls parul din barba sau de pe cap, care nu au luat palme, si care nu au fost “izolati de biserica la vremea potrivita” (cf.Nemia, 13: 24-25), cand au inchis copii in incubatoarele natiunilor in care au ajuns si nu i-au alimentat suficient ca copii lor sa ramana tot Romani, si mai bine au vrut sa faca din fiecare copil un englez, cu narava si cu limba straina, care sa aiba curajul sa scrie pe usa unde doarme ca parinti lui sa nu intre acolo; precum si alte nebunii.
Tinerii: In Neemia 13:24-25 Titlul acestui capitolul este: “Mustrarea pentru femeile stricate”. Este adevarat ca se aminteste si de limba. Dar nu limba a fost motivul blestemului ci imperecherea cu femeile straine, frate draga. Daca veti citi versetul 25 in intregime (nu numai jumatate), scrie exact motivul: Neemia, 13 cu 25. “I-am mustrat, si i-am blestemat; am lovit pe uni din eii, le-am smuls parul, si i-am pus sa jure in Numele lui Dumnezeu, zicind: Sa nu va dati fetele dupa fii lor, si sa nu luati fetele lor de neveste nici pentru fii vostri, nici pentru voi”. Credem ca scrie destul de clar frate draga. Iar cat despe fraza: “izolati de biserica la vremea potrivita”, nu scrie nimic. Stim totusi ca dorinta, multor pastori romani din Statele Unite si Canada este: “sa fim izolati de bisericile romane” cum spuneati si dvs. Ne gandim, ca majoritatea pastorilor de aici cred: “ca acuma este vremea potrivita”.
Pastor: "Vasile Hozan": Pe acesti copii veniti acum sa-i aparati. Si ati vrea sa stricati bisericile cu totul. De ce nu stiu ei romaneste? Pentru ca nu v-ati rugat cu ei, nu ati citit biblia cu eii, nu at cantat in casa cu ei. Si nimeni nu va mustrat, nici nu va blestemat ca Nemia. Totusi blestemul vine incet peste toti parinti care nu si-au invatat copii romaneste.
Tinerii: Frate draga!!! Am dori sa va intrebam: “de ce ne urati atat de mult”? Stim ca uni tinerii mai fac si unele greseli, dar aceasta nu inseamna sa ne puneti pe toti in aceiasi categorie. Observam ca cautati versete din Biblie, care dupa parerea dvs. v-ar da dreptul de a ne blestemati in numele lui Cristos. Sa stiti ca daca astazi suntem sub blestem, nu este pentru ca nu am invatat limba romana, ci pentru ca ne-am increzut in niste oameni (ca pastori romani). Datorita acestui fapt am cazut in blestemul Lui Dumnezeu care spune: Ieremia 17:5. Asa vorbeste Domnul: „blestemat sa fie omul care se increde in om, si care se sprijineste pe un muritor”. Ne-ati mai spus ca: “stricam bisericile cu totult”. 30 de minute din program predica si in limba engleza intr-o Dumninica seara, chiar credeti ca strica bisericile cu totul? Motivatia cereri noastre nu este ca sa stricam bisericile frate draga. Facem aceasta ca o generatie intreaga de tinerii romani din Statele Unite si Canada sa ajunga sa-L cunoasca pe Dumnezeu si sa inteleaga legea Lui. In felul acesta sa-i salvam pentru Cer. Sute s-au chiar mii de tineri romani, din America si Canada parasesc bisericile romane, datorita inpotriviri si neputintei pastorilor romani si lipsei lor de cunostinta de a predica si in limba engleza. Si dvs. ne spuneti: “ca noi stricam bisericile”??? Oare chiar asa sa fie???
Pastor: "Hozan Vasile": fiinca acesti copii nu mai sunt sprijinul batranetelor voastre, ci amarul zilnic produs de ceia ce nu era in firea romanului sa faca, acestia fac de toate, ca stiu engleza. Biblia prevede ca fiecare barbat sa fie stapan in casa lui si ca va vorbi limba poporului sau, nu engleza!. Ci romanul va vorbi romaneste, si copilul romanului va vorbi perfect romaneste (cf. Estera,1:22).
Tinerii: Frate draga! Versetul din Estera, 1:22, este total diferit si nu are nici o legatura, cu tineri romani din America sau Canada care nu stiu romaneste. Imparatului Ahasveros a dat mai multe porunci, printre care a fost amintita si limba care trebuea vorbita pe tot cuprinsul inparatiei lui. Acest inparat a facut aceasta, datorita neascultari printesei “Vasti” de a se prezenta in fata lui, cand acest om era vesel si plin de vin, cum spune Scriptura. (Estera, 1:10 si 11). Daca veti citi versetul din Estera: 1cu19, veti afla ca aceste porunci au fost date in legea Persilor si a Mezilor si nu noua. In contextul ca vom lua poruncile imparatesti din vechiul testament ca lege pentru noi, sa stiti ca nu este corect. Nu prea ne putem lauda cu nici unul dintre acesti imparati si nici cu legile lor. Nu ne putem lauda nici chiar cu David, cu toate ca a fost printre cel mai favorizat de Dumnezeu.Ne miram de dvs. si de felul cum interpretati Biblia. Acum intelegem de ce uni pastori romani americani isi permit sa ne spuna, ca ar face din noi “martiri” daca ar putea. Pentru ca un inparat din vechiul testament pe nume: “Nebucadnetar” a poruncit sa se arunce trei tineri in cuptorul aprins. Iar un rege pe nume “Darius” a dat porunca ca tanarul Daniel sa fie aruncat in groapa cu lei. Aceasta dupa felul dvs. de a explica Biblia, va da dreptul tuturor pastorilor romani de aici: “de a ne arunca in intunericul de afara”. Aveti mare grija frate draga. Asa cum in acele vremuri a intervenit Dumnezeu si acesti tineri au fost salvati de la moarte, noi credem ca tot asa va interveni Dumnezeu si in cazul nostru si ne va salva. Ne intrebam: oare care va fi sfarsitul pastorilor romani din America si Canada, daca il veti obliga pe Dumnezeu sa intervina pentru noi???
Pastor: "Vasile Hozan": Am fost in casa familiei Tarcea din Windsor- Canada, si am vizitat pe mama pastorului Tarcea care inplineste 91 de ani. Ea a fost nascuta aici in Windsor. Bunicul ei a fost cel ce a imigrat aici initial, apoi a avut aici copii si unul din copii acestia a fost tatal acestei batrane de 91 de ani. Minune, aceasta baba batrana, Sora in Cristos, vorbea romaneste, de ti se parea ca acum a venit din Bucuresti in Canada. Am vizitat-o inpreuna cu Gorcea Marius si Gabi.
Tinerii: Frate draga! sunt motive si imprejurai care noi nu le nu le cunoastem. Cat despre aceasta batranica care vorbea perfect romaneste la varsta de 91 de ani. Noi nu credem ca este corect sa folositi cazul dansei ca exemplu pentru toti tineri din America si Canada. Asa cum bine stiti: Chemarea fiecaruia dintre noi, este diferita si personala. Intelepcinea fiecaruia dintre noi, este diferita si personala. Memoria fiecaruia dintre noi, este diferita si personala s.a.m.d. Noi nu credem ca este corect sa trimeteti o generatie intreaga de Tinerii Romani Americani sau Canadieni in iad, pentru ca o batranica a invatat limba romana, iar Tinerii Romani din America sau Canada, dintrun motiv s-au altul, n-au putut sa faca aceasta. Nu toata lumea a primit darul de a invata mai multe limbi frate draga. Noi cunoastem chiar sute de pastori romani din in America si Canada care sunt aici de mai bine de 20 de ani, (inainte ca noi sa fim nascuti), si nu au avut darul de a invata mai multe limbi. Nu pot sa predice si in limba engleza, desi dansi sunt mult mai avantajati decat noi in sensul acesta. America si Canada le ofera scoli gratuite pentru a invata limba acestor natiuni. Era de datoria fiecaruia dintre eii sa invete limba acestor tari, pentru ca se afla pe un pamant strain. Ne intrebam: Ce se vor face, daca urmatoare trimetere, le-o va face Dumnezeu: “sa mearga si sa propovaduiasca evanghelia in China”. Oare, o sa oblige si natiunea chineza sa invete romaneste ???
Pastor: "Hozan Vasile ": Porunca Bibliei si a lui Dumnezeu este ca sa nu pierzi cel mai mare dar pe pamant: Limba materna. Cand o perzi pe aceasta nu mai esti om intreg. Duhul Sfant a respectat limba fiecarui popor. Putea sa vorbeasca Evreieste pt. ca toti prozeliti veniti la Ierusalim la Cinzecime stiau limba, ca erau evrei sau prozeliti. Dar le-a vorbit la fiecare dupa limba de unde a venit in ziua Cinzecimii. Aceasta denota ca tu trebue sa inveti limba poporului in care locuesti (daca se poate) dar sa uiti limba ta.
Tinerii: Chiar credeti ca aceasta este dorinta si porunca Lui Dumnezeu sa invatam romaneste??? Pentru aceasta credeti ca Domnul Isus si-a dat viata si a acceptat sa fie rastignit pe cruce??? Daca a fi asa frate draga, ar insemna ca oricine isi pastreaza limba materna ajunge mantuit. Iar cat despre ziua cinzecimi: Oare ceia ce spuneti dvs. este ceia ce-a vrut Duhul Sfint sa ne spuna??? V-ati intrebat vreo data: ce se intampla, daca Duhul Sfant le vorbea acestor popoare la ziua cinzecimi in limba Evreiasca??? Oare mai recunosteau ei, caci ceia ce sa petrecut acolo a fost o putere: divina, deosebita, neobisnuita, o putere Dumnezeiasca??? Cititi Fapte cap. 2: 6 - 7 si 8 “Toti se mirau, se minunau, si ziceau uni catre alti: Toti acestiea care vorbesc nu sunt Galileeni. Cum dar ii auzim vorbind fiecare pe limba noastra in care ne-am nascut?”. Acolo s-a inplinit o prorocie frate draga, data de Dumnezeu prin prorocul Ioel (Fapte 2: 16 si 17). Ceia ce sa petrecut acolo a fost o minune Dumnezeiasca. Acesta a fost motivul, pentru care Duhul Sfant a vorbit fiecaruia pe limba lui. Noi nu credem ca a facut aceasta ca noi tineri din secolul XXI sa invatam romaneste. Ne este foarte greu sa va spunem, pentru ca sunteti un om mai in varsta si avem mult respectul fata de dvs. Cu privire la versetele ca ni le-ti dat, va rugam sa ne iertati, dar ceia spuneti dvs. si felul de a interpreta Bibliia in acest comentariu, este foarte gresit.
Pastor: "Vasile Hozan": Este un mare pacat fata de Dumnezeu si oameni si poporul in care esti acum nu te vor aprecia nicicand ca le-ai invatat limba lor si ai uitat-o pe a ta.
Tinerii: Noi nu stim de unde ati luat versetul acesta frate draga. Poporul in care traim ne apreciaza daca le vorbim limba si pot sa se inteleaga cu noi. Nu credem ca-i intereseaza daca ne-am pastrat sau nu limba parintilor nostri, odata ce ne-am nascut in America sau Canada. Iar cat despre noi, sa stiti ca: “nu ne intereseaza de loc ce spun oameni despre noi”. Ceia ce ne intereseaza este: “sa intelegem mesajul Evangheliei si legea Lu-i Dumnezeu, ca intr-o zi sa ajungem in vesnicii”.
Pastor: "Hozan Vasile" Canada: Cu cat mai mult sa vorbesti in engleza in fata unei adunari de romani aceasta nu se cade nici cat. Un englez sa vina si sa vorbeasca si un roman sa translateze este normal si accetabil, ba, chear de dorit. Dar un roman sa vorbeasca la romani in engleza este ceva cum nu se poate mai grav. Sigur aceste consideratiuni se incadreaza la , "Pareri-si-Pareri"
Tinerii: Aceasta este parerea dvs. si v-o respectam. Dar aceasta nu inseamna, ca asa trebuie sa fie frate draga. In concluzie frate Hozan: Se vede ca din ura fata de aceasta generatie tanara, majoritatea pastorilor romani americani sau canadieni, rascolesc biblia din coperta-n coperta dupa versete favorabile. Fac aceasta ca sa poata scuza lipsa dumnealor de cunoastere a limbi engleze si in acelasi timp, sa motiveze piederea tinerilor din bisericile noastre. Iubite frate!!! noi va cerem doar 30 de minute predica si in limba engleza, ca sa intelegem cuvantul evangheliei si legea Lui Dumnezeu. Dumnezeu va spune: (Ioan: 10 cu 11) “Pastorul cel bun isi da viata pentru oile lui”. Ne intrebam: oare ce-ar face pastori romani, daca ar trebui sa-si dea viata pentru noi??? Pana in present, avem pastori care ne-au scris: “ca ne-ar face martiri”, credem ca ne-ar arde pe rug daca ar putea. Iar alti se opreste scurt de a ne blestema in numele lui Cristos, atat pe noi cat si pe parinti nostri. Si aceasta pentru ca n-am invatat, s-au nu am fost invatati de parinti nostri limba romana. Aveti mare grija frate draga, nu va grabiti in a blestema tineri. Sa stiti ca nu aceasta a fost trimiterea dvs. In calitate de pastor si lucrator in campul Evangheliei, Dumnezeu nu va permite aceasta. Ganditiva la ceia ce ia spus Dumnezeu lui Balaam, cand acesta a vrut sa blesteme copiii lui Israel. (Numeri 22 cu 12): “Sa nu te duci cu ei si sa nu blestemi poporul acesta, ca este binecuvantat”. Si noi azi facem parte din poporul Lui Dunezeu. Am fost dusi la o binecuvantare si-am fost binecuvantati. Aveti mare grija frate draga, nu supatati pe Dumnezeu. Pe Balaam l-a salvat o magarita, nu stim cine va salva pastori romani din America si Canada, daca ne veti blestema. Observam ca ne dati foarte multe versete biblice si ne bucuram de aceasta, pentru ca este cuvantul Lui Dumnezeu. Regretam totusi interpretarea dvs. cu privire la aceste versete. Am dori si noi sa va dam doua versete, niste porunci date de Domnul Isus, si nu de niste inparati ai vechiului testament: (Marcu 16 cu 15) “Duceti-va in toata lumea, si propovaduiti Evanghelia la orice faptura”, (nu numai la romani). (Matei 28 cu 19) “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh”, (nu numai din romani, frate draga). Am putea sa va dam o multime de versete cu porunci date de Dumneze, care va face direct responsabili si vinovati de sufletele noastre, dar nu o v-om face. Gandindu-ne la frati si prieteni nostri: “Tinerii Romani Canadieni”, ne vom ruga pentru dvs. In calitate de pastor si lucrator in campul evangheliei Dumnezeu sa va schimbe inima, si sa puna in dvs. o adevarata dragoste de turma, si-n special o dragoste pentru mielusei Lui. “Tinerii Romani Canadieni”. Va rugam sa ne iertati. Multa pace va dorim.
Din dragoste si mult respect: “Tinerii Romani Americani”.
.
=================================================================================
20.
A respond for: "Drama tinerilor romani din America"
From: "Dr. Cornell Gavriluc", Suport Groups,
09 Mar. 2007Subject:
.
Dragii mei,
Exceptia nu face regula! Faptul ca unii copii nascuti in America vorbesc perfect Romaneste este o exceptie.Circumstantele vietii sint diferite pentru fiecare dintre noi. Unii parinti au avut harul sa stea acasa cu copii lor, vorbind cu ei in Romaneste, pe cind alti parinti au fost nevoiti sa mearga la diverse locuri de munca, sau sa termine studii de facultate sau alte scoli, venind acasa obositi si fara posibilitate de a invata pe copii lor Romaneste. Trebuie sa clarificam ce de fapt inseamna a intelege si vorbi bine Romaneste. Multi dintre noi de aici din America nu mai vorbim perfect Romaneste iar Engleza pentru multi lasa de dorit. Multi Romani vorbesc RomGlish cu copii lor. Romanesca care este prinsa in fuga, la masa de seara sau cu alte ocazii, nu ajunge la un nivel bun de comunicare si gindire in Limba Romana. Problema aici nu consta in a arata cu degetul cine este vinovatul sau vinovatii pentru ca majoritatea tinerilor din bisericile romanesti din America nu vorbesc prea bine Romaneste sau mai de loc.Aici sintem pusi fata in fata cu o dilema care daca ramine nerezolvata, neadresata, vom culege roadele in viitor, urmarind cu parere de rau cum copii nostri vor prefera sa mearga la biserici americane. Lucrul acesta s-a intimplat deja in Chicago si in alte parti. Daca noi tratam aspectul acesta doar cu identificarea vinovatilor fara insa a aduce o rezolutie pozitiva la aceasta problema, atunci, cu parere de rau, noi nu vom fi parte din solutie ci parte din problema! Personal eu cred ca avem nevoie de anumite cadre platite sau voluntare care sa se dedice acestor lucrari de romanizare a copiilor nostri referitor la limba natala.Apreciez ca fratii si surorile pastorite de Fr. Nicky din Portland, OR au luat deja aceasta hotarire iar biserica lor de circa 2000 de membri au cadre care preda Limba Romana pe diverse nivele. Asta nu inseamna ca noi parintii nu mai facem nimic insa, este foarte important ca aceasta problema stringenta sa fie tratata ca atare, iar "apelul disperatilor" sa-si auda ecoul intr-un mod pozitiv, cu solutii si rezolutii reale."Dr. Cornell Gavriluc".
.
=================================================================================
21.
A respond for: "Tinerii romani americani"
From: "Mihail Baciu".
.
Subject: Pentru "Tinerii Romani Americani"
Cand vorbim despre copii si relatia lor cu Biserica, cu Dumnezeu cred ca ar trebui sa fim ceva mai putin judgmental (critic). E foarte usor pentru noi, ce crescuti sub umbrela comunismului, invatati cu amenintarile si batjocorile in fata societatii, blamati pentru simplu motiv ca suntem "pocaiti", sa zicem, "daca ar fi mai cu picioarele pe pamant ar trebui sa invete ambele limbi - engleza si romana - si sa vina la biserica." Va rog insa fratilor, luati in consideratie cativa factori care joaca un rol important in viata lor, viata copiilor nostri ca o conditie sine qua non de a-i intelege si ajuta. In primul rand ei se afla intr-o societate cu totul diferita de cea romaneasca: mentailtatea, filozofia de viata, de relatie intre membrii societatii este diferita de cea din Romania. Si ei pentru a face parte integranta din societatea americana trebuie sa se adapteze stilului de aici, uitand unele aspecte - nu toate - romanesti. Daca traiesti in America cu mentalitatea romaneasca vei fi un handicapat social toata viata. Al doilea aspect este socul cultural la care ei sunt expusi intrand si traind in America. Totul in jurul lor incepand de la colegii de scoala, de joaca, profesorii care au rol important in modelarea caracterului lor, copiii din vecini, modul de recreere, influenta mass-media si multe alte aspecte, ii arunca pur si simplu intr-o alta lume. E usor sa-i judecam si sa-i acuzam de "calcarea principiilor" asa cum le-am invatat si practicat noi - si continuam sa o facem, dar e mai greu sa ne coboram la nivelul lor, sa-i intelegem si sa cautam o solutie pentru problemele lor. Cel mai simplu e sa zicem, "o sa vada ei unde o sa ajunga cu lipsa lor de interes pentru lucrurile spirituale." La un moment dat, cand toate metodele noastre ca parinti se izbesc ca de un zid in relatia cu copii nostri, cineva spunea, "Vorbiti mai mult cu Dumnezeu despre copiii vostri decat cu copiii vostri despre Dumnezeu." Oare o fi avand dreptate? Cu toata stima, Mihai Baciu
.
=================================================================================
22.
From: "Ion J".
March-10-2007
.
Subject: Apel pentru fiecare roman adult:Preiubiti necunoscuti. Praise the Lord! Multumesc pentru DRAMA TINERILOR ROMANI DIN AMERICA.F E L I C I T A R I ! Sunt aici (in America) de 35 de ani...In vreme ce numai Dumnezeu poate schimba tragedia intr-un succes binecuvantat,responsabilitatile noastre referitor la tineret, sunt uriase....Si intr-o zi vom da socoteala...Faceti tot ce va sta in putinta ca toti pastorii romani, toti tatii romani si mamele, din America (si de altfel din diaspora pentruca celelalte tari urmeaza) sa auda, clar, strigatul vostru de A J U T O R !! Sa ne rugam si sa postim, unii pentru altii si pentru mantuirea tineretului Romanesc si apoi umplerea lui cu Duhul Sfant. Cu stima Ion J.
.
=================================================================================
23.
A respond for: "Romanian American Youth"
From: "Vasile Cinpean"
10 Martie 2007 9:07 am
.
Subject: "Tinerii Romani Americani"Stimati frati: Oamenii care privesc un lucru din unghiuri diferite vad acelas lucru, dar diferit. De aceea sa nu va mirati de reactiile diferite pe care le veti primi la acest articol. Oricum, daca toti privim acelasi lucru nu putem nega existenta lui, chiar daca avem pareri diferite despre el.Va felicit pentru initiativa de a scrie ceea ce este atat de real pentru dumneavoastra autorii acestui articol, precum si pentru multi altii.Vreau sa va asigur de rugaciunea mea pentru o solutie la aceasta problema care ameninta integritatea multor biserici si chiar si familii.Indemn pe tineri:• Sa se roage cu credinta pentru aceasta cauza• Sa traiasca o viata curata, de copii a lui Dumnezeu• Cu respect si rabdare, sa comunice pastorilor si comitetelor situatia generatiei lor• Sa ramana in biserici, impreuna cu parintii lor• Sa se implice in activitatile din biserica: tineret, worship, Bible study, Predicare… Astfel vor putea fi folositi de Dumnezeu pentru schimbari pozitive in acest domeniu. Cei care « dau bir cu fugitii » (give up or live the church) nu pot influienta schimbare.Domnul sa va binecuvinteze!This is not going to be easy, but the reward will be great! Fight the good fight; 2Tim. 4:7Pastor "Vasile Cinpean" Portland, OR
.
24.
A respond for: "Romanian American Youth"
From: "Marian Zamfir".
Apr-28-2007
.
Subject: drama tinerilor americani !Dragi frati, am scris un mesaj cu ceva timp in urma, dar poate ca nu l-ati primit sau a parut superficial si nu raspundea nevoilor dumneavoastra, sau asa ati gandit. Am fost de doua ori in America si am o imagine a ceea ce se intampla acolo, in comunitatea bisericilor crestine protestante romanesti. Fara a mai face alte comentarii, incerc sa vin din nou cu cateva intrebari, pentru a intelege situatia reala, si a gasi solutiile pe care Dumnezeu le are .Daca vom privi la problema si o catalogam ca si drama( lucru care probabil este adevarat) fara a privi la Isus si la solutii, vom ramane dezamagiti, pentru ca nu vom avea nici un fel de perspectiva. Daca vom astepta ca altii sa faca ceva ca noi( ca sa nu zic voi) sa ne bucuram de noi oportunitati de a invata si a sluji, putem sa asteptam inca alti ani. Lumea piere din lipsa de cunoastere a lui Dumnezeu,iar biserica duce lipsa de hrana din pricina ca este lipsita de Prezenta Lui.Vindecarea rapida a celor mai multe dintre bolile noastre religioase, s-ar putea face intrand in aceasta Prezenta, prin experienta spirituala, devenind dintr-o data constienti ca noi santem in Dumnezeu si ca Dumnezeu este in noi. Criza din biserica Romaneasca, nu este doar in diaspora ci se vede peste tot in jurul nostru: vieti superficiale, filozofii religioase gaunoase, preponderenta elementului de divertisment in reuniunile evanghelistice, glorificarea oamenilor, increderea in aparentele religioase, partasii asa zise spirituale, metode comerciale, confundarea unei personalitati dinamice cu puterea Duhului Sfant: acestea si altele asemanatoare, sunt simptomele unei afectiuni maligne, ale unei maladii sufletesti profunde si grave. Ce este de facut? Va fi nevoie de inimi hotarate si nu de putin curaj, pentru a ne smulge din stransoarea vremii noastre si a ne intoarce la caile biblice. Este acest lucru posibil ? Cu siguranta da. Orice om care, prin pocainta si intoarcere sincera la Dumnezeu, se va rupe de sabloanele in care a fost tinut si va merge direct la Biblie pentru a-si fixa standardele spirituale, va fi uimit de ceea ce va afla acolo. Acum chiar ca nu astept raspuns, dar ma bucur daca imi raspundeti .MZ
=================================================================================
25.
A respond for: "Tinerii romani americani"
From: "Ilie Pop"
May-2-2007Subject:
.
RE: Drama tinerilor romani din America part.Dragii nostri,Multumim pentru aceste minunate ganduri. Va trimitem acest mesaj ca unii care avem 3 copii plecati in afara granitelor tarii noastre (Austria, Anglia si Portugalia). Avem 6 nepotei minunati care traiesc in afara granitelor tarii. Ne uitam la ei cu multa dragoste si intelegem ca ei se exprima cel mai bine in limba poporului in care s-au nascut si in care traiesc, chiar daca in familia lor se vorbeste romaneste. Sunt incurajat ca in Biserica Penticostala “Emaus” din Graz – Austria (unde avem 5 nepotei) toate serviciile divine sunt cu traducere romana – germana astfel incat tanara generatie sa-L laude pe Domnul, sa se inchine Lui si sa asculte predicarea Cuvantului in limba ei materna. Poate este o solutie si pentru bisericile romane din America.Noi ne rugam pentru tanara voi, generatie din America, astfel incat sa ramaneti tari in Domnul, inradacinati in Cuvantul Lui si sa sporiti tot mai mult in lucrarea Imparatiei Cerurilor.In perioada 25 – 27 mai 2007 vom avea la Deva – judetul Hunedoara o intalnire de 3 zile de post si rugaciune pentru Trezire Spirituala. Vom aduce inaintea Domnului aceasta nevoie si vom mijloci astfel incat Domnul sa ofere solutia Lui pentru Slava si Gloria Numelui Sau. Atasat va trimitem un model de invitatie la intalnirea de 3 zile de post si rugaciune pentru informare. In eventualitatea ca veti gasi cu cale ca postul si rugaciunea este o solutie alternativa, pe langa celelalte incercari de revigorare a bisericilor romane din America va incurajez sa promovati postul si rugaciunea in randul generatiei tinere. La ultima intalnire de 3 zile de post si rugaciune 01 – 03 martie 2007 de la Baile Felix – Oradea din cei peste 300 de participanti in jur de 50-60% erau tineri. De asemenea la Viena la intalnirea de 3 zile de post si rugaciune din perioada 19 – 21 aprilie 2007 din cei peste 300 de participanti, in jur de 60 – 70 % erau tineri. Dumnezeu ne-a chemat la o lucrare speciala de post si rugaciune, chemam bisericile romane de pretutindeni la post si rugaciune pentru trezire spirituala. Lucrarea aceasta se extinde si tot mai multe adunari sunt cuprinse de flacara trezirilor spirituale. Ne rugam ca Domnul sa aprinda toate bisericile romane din America.Cu toata drasostea noastra,Ilie Pop
.
=================================================================================
26.
From: "LIVIU CICEU"
22 Mai 2007 8:12 am
.
Subject: Raspuns la mesaj:Am citit cu atentie continutul articolelor expuse pe acest site vizavi de “dilema’copiilor nostri nascuti sau crescuti in America. In calitate de parinti credinciosidesigur suntem preocupati de viitorul copiilor nostri. Le urmarim cu mult interes afectiv si pasiune fiecare stagiu in procesul de maturizare spirituala.Continutul articolului cu autor necunoscut mi s-a parut decent si pertinentprezintand destul de lucid si corect “pulsul’ bisericilor penticostale din comunitatile romanesti din America. In sanul multor biserici penticostale romanesti din diaspora se practica o “CABALA’ care altereaza continutul sacrual revelatiei divine al Cuvantului lui Dumnezeu. Sa nu uitam extremele sunt totdeauna periculoase si riscante. Intr-o lume cu o perpetua schimbare, Biserica trebuie sa ramana eficienta in marea ei misiune ca Trup al lui Hristos.In navodul multor biserici americane binecunoscute, serioase se prinde multpeste. Este adevarat nu tot este comestibil. Cati “pesti” se prind in navoadelebisericilor noastre penticostale din diaspora ? Dorim sa castigam suflete pentru CRISTOS intr-un mod cat mai confortabil.Sa nu folosim sloganuri ieftine si morbide chiar si citate biblice pentru a ne masca traditionalismul nostru ineficient si nebiblic. Oricum este mai preferabil ca copiii nostri sa-i stim intr-o biserica americana ( daca in bisericile noastre nu-i putem ajuta sa-si gaseasca locul) decat in locuri rau famate.Asezandu-ne la masa dialogului cu o inima curata si deschisa, calauziti de Duhul lui Dumnezeu vom gasi solutii si optiuni pentru a rezolva si aceastaproblema atat de spinoasa a copiilor nostri “romano-americani”."LIVIU CICEU" SEATTLE.
.
27.
A respond for: "Romanian American Youth"
From: "Corneliu M".
.
Subject: un cuvant de incurajare.Pace! Ma numesc Corneliu M. si sunt pastorul Bisericii Crestine........... Am citit apelul parintilor tinerilor romani americani trimis in urma cu cateva saptamani, insa nu i-am dat prea mare atentie. Stiti ca in ultima vreme circula tot felul de mesaje, chiar si in lumea numita crestina evanghelica, multe din ele nocive si distrugatoare. De aceea, a trecut neobservat aproape pentru mine, desi simteam ca undeva, ascunsa, este o durere a inimii...Dar nu am scris nimic atunci si, din pacate, nici nu ne-am rugat pentru problema aceasta... Aceasta scrisoare de 23 de pagini insa, am citit-o cu toata atentia, si acum stiu cu siguranta ca aveti nevoie mare si urgenta de ajutor, ceea ce inseamna nu numai 30 min de predicare in engleza duminica seara, ci mult mai mult... Veti intelege aceasta atunci cand veti avea cele 30 min si veti descoperi ce pot face 30 de minute, doar 30 de minute... Predicarea inteleasa si primita in inima aduce cu sine convingerea, uneori de pacat, alteori a superficialitatii, nepasarii sau chiar a pierzarii.Si urmeaza apoi inevitabil lucrarea de consiliere pastorala (ceea ce nu se prea face nici macar in Romania, si expune si tinerii de aici multor probleme neimaginate de generatia parintilor lor...). Spun asta din experienta de peste 10 ani in predicare, predare in colegiu, rugaciune Vineri seara si consiliere pastorala. In concluzie, va inteleg durerea si preocuparea. Cererea dvs este derizorie (30 min.!), si nu pot crede ca sunteti impinsi afara sau marginalizati... Este absurd aproape ceea ce spuneti despre multi pastori si biserici..., si totusi este adevarat..., din poacate...Eu nu am fost in America niciodata, insa am multe rude acolo. Nici nu prea intentionez sa ajung acolo, auzind despre multi care fac circuit Romania-America..., si care mai mult creaza probleme decat rezolva (probabil ca banii au un substrat serios acolo...). Am fost insa in cateva biserici romanesti din Austria, si am vazut o parte din problemele mentionate de dumneavoastra. Si acum, in incheiere: vom face ceea ce putem pentru dumneavoastra la acest ceas trist al istoriei tinerilor romani din America, si anume NE VOM RUGA PENTRU VOI IN FIECARE VINERI SEARA, cu increderea ca "Rugaciunea poate face TOT ce poate face Dumnezeu. "Domnul sa va binecuvinteze si sa va pazeasca. Cu dragoste de frati, Corneliu M.
.
=================================================================================
28.
A respond for: "Tinerii romani americani"
From: "Daniel M".
.
Subject: raspuns la scrisoare
Dragi frati,va scriu pentru ca inteleg foarte bine ingrijorarea voastra, traim intr-o societate in continua schimbare si cred ca atitudinea voastra este justificata, dar cred ca identitatea noastra nationala nu trebuie sa se dizolve in cultura "americana". Limba este un factor hotarator in pastrarea identitatii unei natiuni. Cred ca tinerii romani sunt capabili sa invete limba materna si sunt datori sa o faca din respect pentru identitatea lor reala. Nu conteaza cat de 'evoluati' am ajuns in anumite aspecte, unele valori trebuie sa ramana nealterate. Exista solutii la aceasta problema: eg. ar fi necesar ca bisericile cu un nr. semnificativ de membrii sa organizeze un al doilea serviciu in lb. engleza si de asemenea sa investeasca ceva mai mult in educarea tinerilor romani si in perpetuarea culturii si limbii romane. Am trait timp de 6 ani in afara Romaniei si am putut vedea ca romanii sunt din pacate natiunea cea mai ciudata ( ca sa nu folosesc un termen mai dur): pe de o parte sunt dintre aceia care isi pierd instantaneu si voit identitatea si devin niste bieti parveniti care se tem sa spuna cine sunt si sa vorbeasca limba parintilor lor! Pe de alta parte exista, cu regret trebuie sa recunosc, o tendinta a unor crestini de a "tine cu dintii" de obiceiuri si ritualuri care nu au de-a face nici cu bunul simt, ce sa mai vorbim de invatatura Bibliei! Poveri inutile pe care cei tineri nu cred ca este cazul sa le mai poarte.In concluzie, problema ramanerii tinerilor in biserica nu este doar una legata de limba in care se predica, ci de relevanta mesajului trait de fiecare dintre noi! Limba este o bariera care poate fi depasita, dar problemele spirituale si morale, trairea crestina autentica cred ca sunt adevaratele probleme cu care se confrunta atat generatia tanara din America cat si cea din Romania.Va incredintam in mana Domnului si El sa va lumineze si sa dea izbanda, deoarece este lucrarea Sa, este Biserica Sa! In Cristos, pastor Daniel M.
.
=================================================================================
29.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: Mr. "Gheorghe Bordeianu"
Date: 06.11.2007:
.
Impreuna cu cei din ceruri, sa spunem, si sa ne inchinam inaintea Domnului Dumnezeu:"Amin." "A Dumnezeului nostru, sa fie lauda, slava, intelepciunea, multamirile, cinstea, puterea si taria, in veci vecilor ! Amin."Domnul Isus Hristos spunea: "este mai bine sa dai, decat sa primesti.." iar valoarea unui om este data si de: ceia ce da el altora, nu in ce este el capabil sa primeasca.Stimati tineri, Domnul Isus Hristos cu cateva momente inainte de a se inalta la ceruri,a spus ucenicilor sai; "..voi veti primi o putere, cand se va pogora Duhul Sfant peste voi, si-mi veti fi martori in Ierusalim, in toata Iudeia, in Samaria, si pana la marginile pamantului.."Stimati tineri, ucenici ; Cuvantul propovaduit pretudindeni de dumneavoastra, este insotit de Domnul Isus Hristos, lucreaza impreuna cu dumneavostra si intareste Cuvantul prin ? " cine va crede si se va boteza, va fi mantuit; dar cine nu va crede va fi osandit...iar cei care cred "..in Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi in limbi noi; vor lua in mana serpi; daca vor bea ceva de moarte, nu-i va vatama; isi vor pune mainile peste bolnavi, si bolnavii se vor insanatosa.."Asa vorbeste Domnul Dumnezeu: "Faceti asa cum "este scris" si ve-ti merge din putere in putere, pana la marginile pamantului, voi pune dintre voi in Biserici cu adevarat : apostoli, prooroci, invatatori, pe cei care au darul minunilor, tamaduirilor, ajutorarilor, carmuirilor, vorbitori in limbi , plini de darurile Duhului Sfint, de: intelepciune, cunostiinta, credinta, tamaduirilor, putere sa faca minuni, deosebirea duhurilor, felurite limbi cu talmacirea limbilor, altfel din munca dumneavoastra nu iese decat niste alama sunatoare, alama zanganitoare"Alaturat va trimit cateva date din activitatea mea profesionala, date de cei care m-au cunoscut mai indeaproape, pentru a ne cunoaste..Va doresc toate cele bune si sa fiti binecuvantati de Domnul Dumnezeu cu rauri de binecuvantari.Cu stima: "Gheorghe Bordeianu".
.
=================================================================================
30.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "M. Fineas"
Date: Mon, 18 Jun 2007 13:17:51 -0700
.
Salutari, Domnul ne stie sufletele noastre si voi aveti dreptate in tot ceea ati scris.Si eu fac parte din aceasta categorie de tineri, desi sunt numai de 4 ani in America. Eu acuma sunt cam la acelasi nivel cu Engleza si Limba Romana, de aceea nu am probleme cu o predica in Romaneste, dar ma doare adanc pentru felul in care unele biserici isi imping tinerii dintr-un colt al biserici intr-altul; prin felul in care ati mentionat in scrisori, cat si prin alte metode care nu fac parte din Cuvantul lui Dumnezeu. Ma rog la Domnul nostru pentru ca eu sa fac ceea ce este bine inainte Lui si ma rog din plin pt tineretul biserici noastre, dar am sa incep ca sa ma rog ca Domnul sa binecuvanteze pe cei care se ocupa de aceste scrisori si pt tineretul romano american. God bless you all!!!! in Christ, "Fineas"
.
=================================================================================
31.
From: "Elena D".
.
Subject: Romanian American Youth.Mai intii sa ma recomand sint o sora din Idaho am 6 copii nascuti in romiinia si una nascuta aici. Cea care este nascuta aici o ducem tot timpul la americani ca acolo intelege si a spus ca ii place la tineret ca au fan acolo,are 17 ani vorbeste romiineste dar nu intelege sensurile si expresiile si ii este foarte greu,iar imi spune ca este plicisita ca nu intelege si de multe ori nu o iau cu mine si cind plec la biserica la romini in drumul meu o las acolo la americani,ma gindesc si eu de multe ori ca si eu am fost tinara dar la noi aveam fratii batrini carte se ocupau de noi si se facea staruinte si boteza domnul cu duhulsfint de fiecare data cind ne adunam,dar si tineri erau mai seriosi,prin purtarea lor imbracamintea lor orcum nu ma leg de baticuri dar cind noi tinerii fiind acum 30 de ani ne era rusine sa raspundem unei surori sau unui frate daca iti spunea ceva,aici daca ii spui ceva unui tinar parintii spun ai grija ca imi pleaca di biserica,si cintarile care le cintam erau duhovnicesti aici ertati-ma in unele bisericii cinta tinerii de iti vine sa dansezi.Mi-a spus o americanca ca ea nu a vazut tineri la americani cum sint la romini bisericile pline,va rog sa ma scuzati daca am dat exemplu de cind eram vremurile acum 30 de ani tinjesc dupa asa ceva duc lipsa,ceea ce nu mai vad astazi,am pe fratele meu locuieste in Portland si cind a venit in america a spus ca conventiile erau duhovnicesti acum dupa mine am fost de doua ori in portland si odata la arizona acum sint apa de ploaie bani aruncatii degeaba stau tinerii pe afara de vorba ca nu-i intereseaza sau ca nu inteleg vin frati din romiinia cu o predica scrisa pe o foaie si se plimba in america 2 luni de zile dupa aceea ,dragii tinerii intelegeti ca cine este nascut din dumnezeu nu se supara si cine are nasterea din nou ramine pe stinca asta trebuie sa ni se spuna noua astazi si voua la fel in biserici sa se predice sa facem voia lui dumnezeu cea sfinta si placuta sa na invete cum sa traim sa ascultam de el sa avem nasterea din nou si sa fim uniti in post rugaciune strinsi in dragostea frateasca si o sa vadeti cum o sa stea tinerii in adunare,dar inteleg destul de bine situatia voastra ca nu intelegi si este normal ca va-ti nasut aici si cealalta generatie nu se va mai vorbi romineste ca este normal.Atit timp cit te nasti aici traiesti aici asa cum se intimpla si la noi in rominia. vine alte nati si peste 2 generatii deja fe integrezi acolo unde traiesti muncesti vorbestilimba acelei tari unde locuiesti,cam atita am de spus nu stiu daca am suparat pe cineva si altceva ce se mai intimpla la noi mult ceea ce vad tinerii si copii mei la fel certurile din biserici dupa scaune sa fie ceva nu stiu de unde boala asta sa stai in frunte mai bine stai in banca ta nu te-a chemat dumnezeu dar tu vrei sa predici ca va spun sincer te ia somnu la cite unu unde mai este si pricina de poticnire,ar trebui fratii crescuti la maturitete si sa se ocupe de tinerii nu de scaunele va rog sa ma iertati dar am spus ce am simtit,la ora actuala dintre pastorii care imi plac cum vorbeste pentru tineri este "Cristi Ionescu" a vorbit foarte bine la conventia din arizona si altceva va rog sa dati la tinerii in englrza sa asculte predici de fratele "Iosif Ton" care se gasesc de cumparat acest frate are niste studii si in romineste si in engleza sa ne rugam unii pentru altii si d-l sa lucreze el dar sa-l lasam pe el nu noi sa auzim de bine va rog daca mai aveti scrisoarea care ati trimis-o puteti sa mi-o trimite-ti si mie pe cea din ianuarieElena D. o sora din Idaho.
.
=================================================================================
32.
A respond for: "Drama tinerilor romani din America"
From: "Lucian Nica"
.
Reply la mesajul de ajutorE bine de stiut ca avem nevoie de darul talmacirii limbilor.Pastorii din USA care nu invata limba engleza nu pot fi buni cetateni Americani, deci nu sunt un exemplu pentru generatia lor. Daca nu vor sa invete engleza, atunci sa se roage Domnului sa le dea darul talmacirii limbii engleze, si sa inceapa sa si vorbeasca prin Duhul Sfant in engleza. Domnul nostru este un Domn care stie toate limbile. Noi de ce nu vrem sa invatam limba tarii in care traim? Nu spune aceasta ceva despre faptul ca vrem cu incapatanare sa vorbim doar romana, si prin aceasta ii neglijam pe cei care nu stiu romana ci doar engleza? Daca parintii stiu si romana si engleza, de ce nu faceti la adunare cursuri de engleza, prin care toti sa invete engleza? Aveti tineri si oameni destepti, de ce nu vreti ca acestia sa-si foloseasca darul lor de a-i invata si pe altii engleza? Cum credeti ca vor privi Americanii un om care nu stie sa-i spuna nici macar ceea ce crede, nici macar sa le spuna despre Isus Mantuitorul si Domnul tuturor?Daca cerem cu credinta un lucru, il vom primi. Domnul sa va dea intelepciune si pricepere in toate limbile pamantului, ca sa duceti Evanghelia la toate popoarele. Hudson Taylor a invatat chineza pentru a vesti Evanghelia la chinezi. Noi vom invata engleza ca sa vestim Evanghelia Englezilor si Americanilor? Ce fel de evanghelisti suntem? Domnul sa va intareasca in toate! Pace si bucurie! Cu dragoste, "Lucian Nica"
.
=================================================================================
33.
A respond for: "Tinerii romani americani"
.
Subject: Articolul;Buna, Am vazut articolul dvs. publicat, si nu vreau sa fiu prea rau sau sa ma intelegeti gresit.De ce copii dvs. sau tineri de acolo nu participa la bisericile americane de ce trebuie sa fie biserici romane? Americani penticostali nu se inchina la acelasi Dumnezeu ca si noi romani? Asta-i riscu si ar trebui sa vi-l asumati nu puteti fi si cu bunastarea din punct de vedere financiar pentru ca majoritatea pentru asta ati mers acolo si cu ceea ce vreti voi de la biserica. Eu cred ca nu degeaba Dumnezeu ne-a pus intr-un loc si intr-o tara, din pacate uni dintre noi fugim de responsabilitatile pe care Dumnezeu ni le da. Nu dati vina pe Dumnezeu acuma ca nu merg bine lucrurile din punct de vedere spiritual (asta ii o consecinta la deciziile luate mai demult) ca nu a Lui e vina ci a voastra. El ne-a dat posibilitatea de alegere. Voi ati ales. Asta este. Solutia ar fi: mutati-va inapoi in tara voastra de origine si invatati-va copii sa vorbeasca romaneste iar daca nu asa cum am mai spus mai sus lasati acesti tineri la bisericile din america ca har Domnului sunt destule. Ati cerut sa ne rugam. Ce sa ne rugam?Din pacate uneori vrem sa parem asa de spirituali da nu ne prea iese.DOMNU SA VA LUMINEZETibi B.
.
=================================================================================
34.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "DAN VARGA",
Iulie-1- 2007 12:50 am
.
Romanii care insista in predicarea exclusiva in limba romana, au o problema ei insisi. Multi romani (mai mult sau mai putin nationalisti) nu sint capabili sa dea un sinonim pt cuvinte ca: ispasire, indreptatire, neprihanire. Ce sa mai vorbim de realitatea teologica care se ascunde in spatele acestor cuvinte fundamentale Evangheliei. Dar in ciuda incapacitatii lor lingvistice, ei vor ca un tinar submers in cultura americana sa aiba o intelegere mai bogata a unor cuvinte romanesti decit chiar parintii lor romani! Good luck! (Succes!)
.
=================================================================================
35.
A respond for: "Drama tinerilor romani din America
From: "Mihai Titian".
July-10-2007
.
Subject: sugestii la... Romani din America Partea a-II-aPe marginea gandurilor care se refera la aculturizarea Romanilor din America acestea sunt cateva ganduri care le am...Am sa scriu in Ro pentru ca cei care trebuie sa auda sunt Romani, iar americanii care au sange de roman... sa-i roage pe parinti sa le traduca (putina interactiune in familie nu strica.)-Se vorbeste despre nevoile care le are generatia tanara nascuta in America. Care sunt aceste nevoi? Este cineva care le scrie jos, le catalogheaza, le structureaza, le are ca o lista de lucru? (un raspuns ca; se vad bisericile goale...,nu sunt tineri..., toata lumea le stie... asemenea raspunsuri nu sunt lista sunt doar vorbe-n vant) Înainte de a face un plan de lucru, trebuie facuta o lista a nevoilor.-Da se foloseste tineretul pentru podoaba bisericii si nevoile lor nu sunt adresate din cauza faptului ca la o conventie nu a fost nici o predica in engleza...mi se pare putin banal... o predica de 30-60 min rezolva problema iadului si a raiului? Oare 30 de min de limba engleza in biserica vor putea rezolva problemele care le au romanii?-Exista o complexitate a deciziei facute de parintii nostri;„ vreau ca copiii mei sa aiba un viitor si o viata mai buna”; o decizie părinteasca care se pare ca nu a dus la un viitor mai bun si nici macar la o viata mai buna pentru copiii lor, dar hai sa nu vorbim de trecut ci de viitor (cu toate ca am putea invata de la trecut, dar este un alt subiect)Nu vreau sa scriu un roman (...de 23 de pagini) si de aceea fără multă explicaţie am sa fac eu o lista sumara (un rezumat) care sa punctez cateva realitati mentionate in „Problemele Tinerilor Ro-Americani”. Sunt doua generatii care au doua puncte de vedere
1. Generaţia întâia... de sacrificiu1. Suntem Romani si nu ne schimbam teologia
2. Crestinismul American este fara nici o esenta ci doar show
3. Noi tinem Scriptura asa cum am primito de la parintii nostri
4. Scoala inganfa si interpreteaza scriptura cum vreau scolatii
5. Muzica postmodernista atata firea pamanteasca care este in noi
6. Standardele noastre au tinut familia impreuna
7. Daca trecem pe engleza ne pierdem copii
.
Generaţia a doua... beneficiarii
1. Nu stie limba romana
2. Nu intelege predicile din biserica
3. Nu este de acord cu ritualurile romanesti
4. Sunt mai scolati si vor ca evanghelia sa fie predicata la nivelul apologetic a lui PhD. Pavel nu la nivelul de scoala generala ...(si acest lucru ar trebui clarificat)
5. Programele bisericesti sa aiba esenta Cristica dar fara dogma stramoseasca Romaneascaa. -muzica cu sintetizator nu cu muzica de stranab. -prezentare power point nu prezentare papa laptec. -pregatire cu documentatii biblice nu cu istoria lui moş Marind. -90 minute de esenta nu 180 de moleseala
6. -rugaciune in grup mic nu staruinte bisericesti interminabile
7. -vrea sa se integreze in societatea AmericanaSolutia Daca cineva neaga faptul ca suntem in „Cazanul American” (The American melting pot) trebuie sa se trezeasca la realtitate şi realitatea necesita decizii in viata celui care vrea o rezolvare.
1. -Intoarcerea inapoi in tara la „valorile” care crede ca sunt Romanesti.
2. -Acomodarea cu „valorile” de aici care crede ca sunt Americane
3. -Lupta sa stati in „Cazan” şi sa nu va topitiPentru cei care sunteti in grupa 1 şi 3 nu am ce sa va spun. Domnul sa va lumineze si sa va dea intelepciune, pace liniste si binecuvantare pe drumul care l-ati ales.
Pentru cei care vor acomodarea in viata America dar nu vor sa renunte la valorile Crestine (asi spune Romanesti, dar nu vreau sa dau idea ca Americanii nu au valori Crestine) doresc sa sugerez cateva propuneri care sa fie doar o rampa de discutie pentru cei care doresc ca viitorul tinerilor Romani-Americani sa aiba un viitor cu Dumnezeu.La nivel de familie (nu sariti acest punct, la inceput a fost familia si apoi biserica)-Rugaciunea în familie cu voce tare, pe rand, in engleza sau pe romaneste la alegerea celui care se roaga.(nu mai mult de 4 min pe persoana atunci cand este toata familia in grup).-Citirea bibliei in familie cu voce tare in auzul celorlalti si fiecare cu biblia lui in mana. (Pentru inceput psalmii sau proverbele). Se va alege textul si fiecare membru al familiei sa citeasca prin rotatie pe rand cate un verset. Fiecare i-si alege traducerea preferata (si daca tanarul vrea sa citeasca franceza, spaniola, rusa.... poate sa vina cu biblia respectiva).-Toata familia merge la aceiasi biserica (nu unul la americani si altul la romani). Daca nu se ajunge la o concluzie trebuie un compromis si acesta ar fi sa se alterneze biserica. Daca nu se poate face un compormis la nivel de familie cu atat mai mult la nivel de biserica. Pe deasupra daca familia este impartita nici un membru din familie nu poate face o lucrare in biserica in care merge, pentru ca nu are familia in ordine. Mai bine sa fie familia unita, chiar daca nu are nici o lucrare in biserica. Unitatea familiei are prioritate inaintea lucrarii bisericii. Va trece un timp pana cand familia va putea sa se implice in lucrare, dar pe moment unitatea ei este lucrul primordial.(cum sa alegeti bisericile la care sa mergeti, sau cand parintele poate sa fie autoritativ...acesta este un alt subiect.) Cine nu poate face aceste lucruri de baza in familie nici nu are rost sa mearga mai departe la nivelul de biserica. Familia este celula cea mai mica unde deciziile trebuie sa fie luate.La nivel de biserica.-Biserica sa incurajeze parintii sa mearga odata pe luna cu tinerii la seara lor de tineret. Copiii vin si vad programele parintilor in fiecare dumineca, cred ca si parintii ar trebui sa vada programele lor.-In fiecare dumineca timp de 10 min. un tânar din biserica sa predice, sa vorbeasca, sa spuna o marturie (chiar sa ne plictiseasca) in limba care o prefera şi daca se poate un alt tanar sa-l traduca.-Pastorul bisericii daca nu poate sau nu se simte comfortabil sa vorbeasca engleza sa invite pastori din alte biserici care sa predice in engleza odata pe luna sau cum se cade de acord la adunarea generala.-Biserica sa organizeze o „scoala” de limba romana-pentru fiecare 30 de min de program bisericesc in engleza, tinerii sa participe intr-un program de limba romana timp de 2 ore in timpul saptamanii.-Este responsabilitatea bisericii sa pregateasca materialul si profesor pentru scoala romaneasca.-prezenta la programele de limba romana nu este responsabilitatea tanarului ci este responsabilitatea parintilor ca copiii lor sa fie prezenti.-Bunicii (batranii) sunt o parte integrativa a familiei, a bisericii si a societatii. In America longevitatea vietii este tot mai mare. Ce facem cu bunicii cand nepotii nu mai stiu romaneste? Nu se pot acomoda cu America si nu mai au cu cine schimba o vorba... Vor ajuge sa traiasca ca si Tom Hanks in „Terminal”. Trebuie sa-i pregatim pentru stilul acela de viata ca altfel ajung la ospiciile Americane.Idei pentru o integrare cu rezultate.-Fiind in „Cazanul American” trebuie sa fim constienti ca va trebui sa ne adaptam unor situatii care noi Romanii nu le-am intampinat si nu stim ce sa facem. Trebuie sa invatam de la cei care deja s-au lovit de aceste probleme. Sa invatam de pe pielea altora...-Cei cu perii albi sa se apropie cu intelepciune de generatia tanara. Batranii sunt cei care pot face punti peste „The generation gap” dar numai daca au „perii albi”...adica au intelepciune.-Ridicarea de oameni maturi spiritual si educati care sa poata adresa cu fata senina, cu fruntea sus si cu autoritatea vietii exemplare a problemele culturii Americane in care traim (alcoolul, drogurile, sexul, jocurile electronice...)-Consilierea preamaritala sa fie parte din integrarea bisericii intre americani (nu uitati nasii de pe vremea bunicilor, poate ar trebui renascuta idea nasilor in biserica)-Colocvii teologice in care ideile „crestine” romanesti si ideile „crestine” Americane să fie sustinute, dezbature, abrogate, implementate... cu Biblia (este subiect sensibil, datorita faptului caci toti credem scriptura dar tragem invataturi diferite....totusi avem si noi romanii oameni cu un statut teologic de prestigiu a caror parere merita sa fie ascultata si apoi daca este nevoie sa ne schimbam teologia care au primito de la stramosii nostrii. Daca peste 50 de ani nepotii nostri nu-si vor aduce aminte ca prin vinele lor curge sange de dac, o sa le para rau lor, dar daca nu-si vor aduce aminte de Dumnezeul nostu, atunci o sa ne para rau noua, (pentru ca ei nici nu vor avea conceptul slavei care au pierduto)Multa binecuvantare si integrare in lucrare."Mihai Titian":
.
=================================================================================
36.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Strajerul"
12 Aug 2007 01:52:46
.
“CHEMARE LA LUMINA SI ADEVAR”Haideti sa oprim prigoana si coruptia din biserici! Dragi crestini, Traim vremurile de pe urma, cand: haosul/minciuna/oportinismul/hotia si ipocrizia o intalnesti pana si in Sfanta-Sfintelor, Biserica lui Dumnezeu, cand: celor mai multi nu le pasa de semenii lor si calca usor in picioare si trec fara grija si teama pe linga victime/cadavre cazute la fiecare pas, numai sa fie ei bine/satui si in frunte, cand: numeri pe degete si gasesti greu! Samariteni si Oameni cu frica de Dumnezeu, sinceri/devotati, aparatori ai adevarului, care-si pun toate resursele si viata lor in joc si-n slujba lui Dumnezeu pentru a face deosebire si diferenta in viata semenilor lor, cand: multi dintre cei care-l reprezinta pe Dumnezeu in comunitati si bisericile Lui, nu sunt cine se pretind ca sunt. Auzim ca lucreaza in ascuns in interesul lor si a celor care-I sustin, nu in interesul legitim a Celui pe care spun ca-l reprezinta. Iar cei care au curajul raspunderii si le pun intrebari despre urmele pasilor lor si prerogativele care le apartin, gasesc ca sunt goi si muti in fata adevarului.Cand aflam din ce in ce mai multe despre colaborarea sfintilor ipocriti/fatarnici/turnatori/informatori/, care si-au insusit in mod barbar si criminal comanda bisericilor crestine, cand: samariteanul milos sta si plinge la usa inimilor si putini sunt cei care-I inteleg gasul, plansul si durerea, Daca va pasa de toate cele amintite si vreti sa va involvati! veniti cu noi, veniti cu idei, veniti cu solutii si sprijin in vederea rezolvarii si combaterii problemelor comunitatii si a bisericilor crestine. Sunteti invitat impreuna cu prietenii si colaboratorii dvs, veniti cu noi pe websitul "Strajerul" care are ca obiectiv de activitate investigarea, combaterea, expunerea si lupta impotriva coruptiei si a prigoanei bisericilor lui Christos, cat si informarea comunitatilor romane de pretutindeni despre ce se intampla in spatele usilor inchise, unde activeaza cei care ne bulverseaza, abuzeaza, prejudiciaza si desbina! Crestini sinceri din toate tarile uniti-va. Strajerul, Pettrusu http://groups.yahoo.com/group/strajerul/messagesWant to help answer other questions? Go to “Strajerul”
.
=================================================================================
37.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Penticostalu".
.
Tinerilor americani…sunt impresionat de efortul vostru. Din pacate nu cred ca veti gasi intelegere din parte celor de la care asteptati intelegere. Schimbarile actuale sunt asa de rapide incat “cealalta generatie” traieste inca intr un univers imaginar. Tinerii de azi sunt foarte greu de inteles - nu ma astept ca batranii sa-i inteleaga. Ei nu pot vedea lucrurile din perspectiva lor, si nici nu cred ca vor, ca doar asa au primit ei credinta. De ce nu incercati sa deschideti biserici de romani cu predicare in limba engleza, asa veti fi relevanti nu numai in cadrul comunitatilor de romani, dar veti castiga si alte persoane care vorbesc limba engleza. De dragul lui Isus, castigarea celor pierduti trebuie sa fie prioritatea noastra numarul unu.Penticostalul.
.
=================================================================================
38.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Haosu"October
26, 2007 6:02 AM
.
Sa le spuna cineva capilor bisericii ca nu vor da socoteala doar de sufletele lor ci si de sufletele care le puteau aduce la Hristos si nu le`au adus, si de sufletele care le`au indepartat de Hristos. Posted by "Haosu".
.
=================================================================================
39.
A respond for: "Tinerii romani americani"
From: "John Nicorici"
17 Decembrie 2007 9:10 am
.
Da intradevar pare ca tineri au dreptate deoarece cu mare usurinta se fac ordinari in toate bisericile (exemplu recent in orasul sacramneto un pastor a numit 5 diaconi intr-o biserica de 50 de membri majori…unde nu exista tineret deoarece tinerii au plecat la alte biserici unde au gasit pe cineva sa se ocupe de ei,,,,,,, acesti diaconi maine vor sa fie pastori si vor deschide probabil si cite o bisericutza)
.
=================================================================================
40.
A respond for: "Tinerii romani americani"
From: "Viorel"
19 Decembrie 2007 6:21 am
.
Sant si eu confruntat cu situati de genul biserici deschise desbinari si tineret plecat la bisericile americane…IAR CU PRIVIRE LA PASTORI O POT SPUNE CA CEI MAI MULTI DINTRE EI NU AU CHEMAREA DE PASTORI,, din aceasta cauza se intampla atatea probleme in biserici. Bine era pe vremuri in Romania ca un slujitor nou (diacon) trebuia sa fie vorbit de bine si sa dovedeasca prin viata lui ca poate sa faca aceasta slujba. In America fiecare biserica isi face legea.D-zeu sa ne lumineze.
.
=================================================================================
41.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Eugen Oana
"Date: Mon, 14 Jan 2008 17:53:48 -0800
.
Nu vad de ce aseptati rezolvarea de la pastorii carora nu prea le pasa de mieluseii din turma!?! Ce-ar fi daca la intalnirile voastre de peste saptamana si duminica dimineata la scoala duminicala sa va intalniti voi tinerii si sa studiati impreuna acele subiecte care va preocupa...Sa va inchinati Domnului cantand cantari in limba engleza si sa cereti apoi Bisericii sa va dea in fiecare duminica dimineata si seara cate 10-15 minute in care unul dintre voi sa vina cu nun mesaj in engleza pt toata biserica...In felul acesta ati putea invita la grupele voatre de studiu biblic prieteni americani si Domnul ar mantui pe unii dintre ei..Izbavirea vine de la Domnul si nu de la oameni! Uitati-va la Domnul si puneti-va voi la dispozitia Lui si veti vedea minuni intamplandu-se in voi si intre voi. Maranatha, "Eugen Oana"
.
=================================================================================
42.
A respond for: "Tinerii romani americani"
From: "Patrautanu Dragos"
17 Ianuarie 2008 12:52 am
.
Rugativa mult!!!!!!!!!!!!!!!!!!Unitiva in ruga toti cu acelas tel si rezultatele vin de la sine.Domnul sa va ajute !numai tr. sa vreti ok?
.
=================================================================================
43.
A respond for: "Tinerii Romani Americani",
From: "Florin"
21 Ianuarie 2008 7:08 pm
.
Am citit acest articol si imi pare rau de ceea ce se intampla in bisericile din America. Este foarte usor sa aruncam vina pe tineri pentru ca se plictisesc in bisericile romane. Dar ce se face pentru tineri? Adevarul e ca in majoritatea bisericilor romanesti din America domina mai mult o traditie religioasa si obiceiuri care de cele mai multe ori impiedica lucrarile lui Dumnezeu. Ce sa mai vorbim de luptele ce se duc pentru functia de pastor si comitet? In biserica de unde fac parte s-a si interzis ca tinerii sa laude pe Dumnezeu in limba engleza. Eu cel putin m-am saturat de predici tip fusta batic si vestimentatii. Inteleg ca trebuie sa fie un standard si o randuiala in biserica, dar sa fim concreti: toate acestea nu mantuie pe nimeni.
.
=================================================================================
44.
A respond for: "Tinerii Romani Americani",
From: "Georghe Bordeianu"
21 Jan 2008 05:08:45 -0800
.
(PST)Stimati tineri, "mielusei, oite si oi"Mi-am pus de multe ori intrebarea daca,unii crestini mai sunt oameni, si mai au "inceputul intelepciuni".Nu uitati, "Diavolul este o fiinta foarte religioasa, Diavolul a inventat religia, Religia a fost cea care a tinut pe oameni departe de: Domnul Dumnezeu, de Domnul Isus Hristos, de Duhul Sfint, Liderii religiosi l-au omorat pe Domnul Isus Hristos, atarnandul pe o cruce rusinoasa, in batjocura tuturor..." Daca astazi ar fii Dl. Isus Hristos in persoana, prin Biserici, si ar vorbii si face faptele care le-a facut atunci in vremea aceia, sigur ar fi dat afara din multe Biserici, i s-ar pune o eticheta de "NEBUN" ar circula vestii despre el ca un facator si incalcator a religiilor, un razvratit impotriva pastorilor. Sa nu-l primeasca nimeni.Va inteleg foarte bine durerea Dumneavoastra. Acum eu nu mai sunt asa tanar. dar imi aduc aminte cum Domnul Dumnezeu mi-a poruncit sa ma duc sa lucrez in via Domnului Dumnezeu, M-a adus la viata de pe patul de moarte in martie 1990 cind aveam 29 ani, DE atunci, in casa mea au intrat odata sau de mai multe ori (am un apartament cu trei camere, am si eu 5 copii ) timp de 13 ani, in fiecare seara,da in fiecare seara au venit intre 25 si 60 de tineri din toate paturile sociale, ( chiar daca uni ne-au umplut de paduchi, purici, rie...) aici in casa mea, au invatat despre si primit: Imparatia Domnului Dumnezeu, Domnul Isus Hristos, Duhul Sfant.Cu ei tinerii am mers ani de zile in parc sa vestim evanghelia,La copii bolnavii de SIDA, La Batranii, prin penitenciare, pe strazi acolo unde alti tinerii aveau o viata urata, dar erau iubitii de DOMNUL ISUS HRISTOS.Dragi mei acum cand va scriu am lacrimi in ochi, stiu ca milioane de tinerii mor din pricina "oamenilor religiosi, din pricina unor pastori si a Bisericilor care nu sunt "hanuri de legat ranii, Imi aduc aminte cu durere si plang, de momentul in care m-am dus intr-o Biserica, cu o suta de tineri, da, tineri ca dumneavostra (elevi, studentii, profesori, inginerii, muncitori, maturatori, romani, tiganii..), poate uni mai nazdravanii, mai pletosi, mai cu blugii rupti in genunchi, dar care iubeau pe Domnul Isus Hristos, prin faptele care la faceau, - Ganditiva ,mergeau la azilul de batrani si spalau batrii de urina sau materiale fecale, sa speli un batrin care are facut in pijamale, sau in pat - fecalele, e extraordinar, nu stiu cati tineri pot sa o faca, dar acestia o faceu si o faceam, cu toata dragostea pentru Domnul Isus Hristos, sa le dai batrinilor cu lingura mancare, posteam cite trei zile si mancarea de acasa o pastram pentru acestia sau altii, si ei tinerii o faceau cu mare entuziasm, o faceau cu bucurie.Mergeam la copii si tinerii bolnavii de SIDA in ultima faza (e o durere foarte mare acolo) si impreuna cu tineri si familia mea; ii pupam si ne pupau ,ii tineam in brate, ne jucam cu ei, ii plimbam cu masina, ne calareau ca pe niste cai cand ne puneam in genunchi ca ei sa ne incalege, ne rugam cu ei, cantam cu ei........- Imi aduc aminte cum Duhul Sfant m-a trezit noaptea si mi-a zis sa ma imbrac sa ma duc pe o strada, si sa astept, am asteptat 15 min, cand a aparut un tanar, Duhul Sfant mi-a spus sa intru in vorba cu el.... vroia sa se sinucida aruncandu-se de pe un pod inaintea trenului, a fost salvat....nu putini, va inteleg stimatii tinerii si frustrarile, dar, acea Biserica nu a vrut sa-i primeasca... ..."CE ? frate Ghiorghita, vii cu astia sa-i strice pe tinerii din Biserica,..daca mai vii cu destrabalatii astia dau foc la Biserica, strigau..".aceasta era atitudinea liderilor religiosi. In tineretea mea,la 21 ani i-am vazut batanduse cu scaunele in Biserica pentru un os de ros, pentru un scaun si doar au dat cu bla bla, bla, bla, iar cand sa miarga in afara zidurilor, sa lege ranile provocate de viata, de Satana, putini se inghesuie sa puna pe asinul lor, pe cel cazut intre talharii, Au grija foarte bine sa se pastoreasca pe ei insisi, famiiliiile lor, clanul lor . Domnul Dumnezeu sa aiva mila de ei, dar si de noi. Dar nu uitati, ca Domnul Dumnezeu isi arata intelepciunea nespus de felurita si prin Bisericile adevarate ale Domnului Isus Hristos.Va rog frumos, cu lacrimi,Statii in bratele Domnului Dumnezeu, si pe genunchii Domnului Isus Hristos,Imi pare rau ca nu vorbesc limba engleza, insa copii mei vorbesc toti bine engleza, franceza, spaniola si germana partial.Cu stima, "Gheorghe Bordeianu"
.
=================================================================================
45.
A respond for: "Tinerii Romani Americani",
26 Ianuarie 2008 1:13 pm
.
Dumnezeu nu este religie… Dumnezeu nu ne-a chemat la o religie,Dumnezeu este viata,si ne-a chemat la viata scrisoarea arata cat de carnali sunt crestinii. credeti ca bisericile romanesti sunt cele mai bune ?poate va inselati …..Nu inteleg ce aveti cu bisericile americane !!!De copil merg la biserica, devenind un religios nefericit, am cautat o biserica buna ,cu doctrine bune,biblice. Acum pot spune ca sunt intr-o biserica buna, nu e perfecta dar este buna unde pastor este un american. Tinerii de azi sunt in aceiasi situatie. Lasati tinerii sa-si aleaga drumul in viata. Ce ati sadit in ei de mici, aceia va rodi. Mai puteti doar sa va RUGATI pt. eiDaca ati sadit in ei FRICA DE DOMNUL, totul e ok, daca nu, aveti motive sa va ingrijorati.vizitati situl http://www.bbibv.ro/Dumnezeu sa va binecuvinteze.
.
=================================================================================
46.
A respond for: "Tinerii Romani Americani",
From: "Glad Justen"
18 Februarie 2008 8:11 pm
.
Cind esti credincios, uneori trebuie sa lasi si politetea laopatre si sa spui Adevarul, adevarat!Asta inseamna sa ne asumam riscurile de a suferii pentru Adevar.Cindva am gindit si visat mare cum zic Americanii sii…Am ajuns nimenea in U.S.A.In acest moment sint foarte dezgustat de natiunea Americana si asa zisul” Crestinism” Care realmente nu exista la aceasta ora asa cum este afisat ca “Tara Crestina”.Ce spun este probat, dovedit si pacat pentru cei ce rivnesc la mesele americanilor la care Daniel si cei trei Tineri au refuzat sa se inveseleasca.
.
=================================================================================
47.
A respond for: "Tinerii Romani Americani",
From: Asociatiea-Romprotect”.
Sun, 24 Feb 2008 07:05:08 +0000 (GMT)
.
Subject: %Jesus%From: "romprotect", Domain Keys has confirmed that this message was sent by yahoo.com.Salut Fratesc si National din partea Asociatiei-RomprotectStimatii nostri fratiori romanii care sinteti asa departe de casa romaneasca, am citit cu compasiune sufleteasca mesajul vostru SOS-SPIRITUAL.. si va transmitem ca dorim sa va asiguram de toata solidaritatea noastra in contextul divin,fapt de care noi deja v-am facut un raport al nevoilor voastre spirituale pe care l-am adus la a-tot cunostinta Tatalui Creator, si credem cu tarie ca in numele Adevaratului-Mislocitor intre noi toti si Creator, problema va fi rezolvata - Amin !
.
=================================================================================
48.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Grigore Buia",
25 Feb 2008 20:12:52 EST
.
Subject: PaceSunt pastorul Grigore Buia din Detroit MIchiganAm citit Drama tinerilor din America si vreau sa va raspund in citeva rinduri.An 52 de ani iubesc tinerii chiar daca au si unele scapari.Nu va simtiti singuri mai sunt si fratii mai in virsta care sunt alaturi de voi.Avem un webside unde se vede cva din tabara noastra de copii si avem o saptamina si pentru cei de liceu. Curind vom avea anuntul la zi.Pentru totii tinerii din America sa stiti: ma rog pentru voi, va inteleg, si sunt alaturi de voi in marea lupta in care sunteti si pe care o duceti cu mare greutate.Bunul Dumnezeu imi cunoaste lacrimile si suspinul pe care il am pentru tineri.NU SUNTETI SINGUIRIISUS SI NOI SUNTEM MAJORITATEAV A I U B E S CGrigore Buia.
.
=================================================================================
49.
From: "Tinerii Romani Americani"
To: Corespondenti nostri:
Mon, 25 Feb 2008
.
"Tinerii Romani Americani", raspunde:
.
Catre: "Corespondenti nostri":
Iubiti frati in Domnul!
Va multumum in numele Domnului Isus pentru suportul si dragostea dumneavoastra. Domnul sa va rasplateasca cu viata vesnica. Lupta nosatra este destul de grea, inpotrivirile sunt multe si multi tinerii sunt foare raniti sufleteste. Va-m ruga daca este posibil, sa ne ajutati si in rugaciune, ca Dumnezeu sa se indure de noi sis a ne vina in ajutor.Va multumim.Din dragoste si mult respect "Tinerii Romani Americani".
.
=================================================================================
50.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "A. M":
Aprilie-1, 2008
.
Iiiiiisuuuuse! ce e aici fratii mei? Am citit toate mesajele (mi-a luat ceva timp,ce-i drept) si am ramas uimita! Asa..sa incepem: problema din State o stim si este veche..Stim ca este nevoie de tineri ordinati si pregatiti pt lucrarea Domnului care sa mearga si sa predice cuvantul Domnului acolo..Probelma este nu ca nu ar avea cine merge acolo..Sunt destui dar si acolo,ca si aici..Tinerii cu pregatirea necesara sunt tinuti la distanta de actualii ocupanti ai “tronului”, de frica ca le va lua locul “un tanar nepriceput”. Nimeni nu se gandeste ca ideea asta este gresita si ca din dragoste pt biserica respectiva (macar pt asta) fiecare pastor nevorbitor de lb. engleza,ar trebui sa cedeze locul lui unui tanar pregatit si de ce nu,sa treaca in postura de mentor(daca este capabil,evident)!?am observat interventii ale cunoscutilor..vis-a-vis de batic si fusta(flaviu coman),va spun parerea mea ca si fata.. pana si fetele ortodocsilor cand merg la biserica is pun ceva pe cap..isi pun o fusta si..sunt asa de smerite.. cu atat mai mult noi,trebuie sa fim atente la vestimentatia noastra..decenta este o calitate..ce-i drept!sau asa cred eu..nu poti..este inadmisibil sa mergi la biserica in pantaloni..voi chiar credeti ca potentialii baieti din spatele nostru se mai pot ruga!?nu..vor face glume pe seama noastra..si le va fugi mintea cine stie pe unde..in cazul asta,devenim responsabile de lucrul acesta..este ispitire..este pacat!teoria baticului inca nu am studiat-o..eu una imi pun batic..nu vreau sa se poticneasca nimeni in mine..asta este incredintarea mea..nimeni nu mi-a dovedit pana acum ca este 100% ok ca fetele sa nu poarte batic si ca de fapt in Corinteni este vorba despre altceva..in alta ordine de idei..daca vrei ca un pastor sa vina sa predice in biserica de unde provii sau sa vina la nunta ta,etc trebuie sa platesti..adica il vrei,plateste-i macar drumul si asigura-i cazare si hrana..cu tarifele extra nu sunt nici eu de acord dar..sa stiti ca nu toti pastorii traiesc in puf!este gresita ideea asta..numai eu stiu..:)off..am uitat ce teme ati mai bordat..nu mai dati nume..voi chiar nu va ganditi ca oamenii pomeniti in mesajele voatre pot intra sa citeasca ce scrieti?si va intrebati d ece fratele predicator X este retinut fata de mine.cum sa nu fie? pe Laurentiu,pe Flaviu,pe Clin,etc..ii stiu multi..ce sa va mai spun!?nimic..ca stiu cat iti ia sa citesti un mesaj de gabaritul acesta..;)) sa aveti har fiecare unde va aflati..sa fiti niste lucratori destoinici..sa ramaneti cu zelul acesta..dar voi stiti ca zelul nu este de ajuns..ravna asta!si va doresc ca reforma pe care o doriti sa schimbe ceea ce este intradevar gresit!
.
=================================================================================
51.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
.
Ilie si Lidia Popa spunea...Dragii mei, Am recitit mesajul tinerilor crestini din America. Ce pacat ca suntem despartiti de mii de kilometri! In Bucuresti a inceput o mare trezire spirituala intre tineri. Tinerii alearga la rugaciune, sunt seri de rugaciune, nopti de rugaciune, zile de post si rugaciune pentru trezire spirituala. Va indemn sa incepeti a va uni in grupe de rugaciune. Incepeti sa va uniti in post si rugaciune. In septembrie 2007 am participat la o intalnire de 3 zile de rugaciune la ONU in New York unde am avut o seara speciala de rugaciune pentru America. Dumnezeu va ofera sansa ca sa incepeti un timp de rugaciune staruitoare pentru trezire spirituala. Cand vine trezirea ranile sunt vindecate, vietile regenerate si inimile umplute de puterea Duhului Sfant. In toate mesajele voastre eu vad o foame si o sete disperata dupa Domnul, dupa puterea Duhului Sfant. Aceasta foame si sete este legitima, Dummnezeu a asezat-o in inimile voastre deoarece nu doreste sa va lase in starea de adormire care caracterizeaza o parte din crestinatatea zilelor noastre. In Romania Dumnezeu ne-a dat harul ca sa participam la mai multe intalniri de cate 3 zile de post si rugaciune. Ultima intalnire a fost in perioada 27-29 martie 2008 la Biserica Penticostala Betania Ploiesti - jud. Prahova. Urmatoarea intalnire va fi in perioada 09-11 mai 2008 la Bucuresti. De ce nu incercati sa organizati si voi asemenea intalniri de post si rugaciune cu tinerii? Daca aveti nevoie de sugestii va pot trimite un DVD cu o parte a intalnirii de la Ploiesti. Avem o lista de rugaciune pe care o aducem necurmat inaintea lui Dumnezeu, va rog sa ne trimiteti motive personale de rugaciune. Ne puteti contacta la adresa 12 aprilie 2008 09:26
.
=================================================================================
52.
From: "Tinerii Romani Americani"
To: "Familia Popa".
14 aprilie 2008 09:26
.
"Tinerii Romani Americani", raspunde:
.
"Tinerii Romani Americani", raspunde:
.
Catre: "Familia Popa":Stimata familie Popa!Va multumim in numele Domnului Isus, pentru frumoasle cuvinte si indemnuri care ni le-ati scris. Domnul sa va rasplateasca cu viata vesnica. Am citit cu mare pasiune si in lacrimi, despre trezirile spirituale din Romania care Dumnezeu le face cu tinerii romani. Desi suntem oarecum jelosi pe eii, totusi ne bucuram de faptul ca Dumnezeu se indura si de generatia tanara. Sa stiti ca la noi aici, situatia este putin cam diferita. Ani de zile nu au fost treziri spirituale, sau botezuri cu duhul sfant. De cand am pornit lucrarea, Tinerilor Romani Americani si ne-am aratat nemultumirea lipsei de staruinte si treziri spirituale, au inceput uni pastori in unele biserici romane-americane, sa faca staruinte. Uni tinerii au ajuns sa fie botezati cu Duhul Sfant.Dar noi mai avem o problema. Pastori nostri nu predica de loc si in limba engleza, iar tinerii nu inteleg mesajele evangheliei in limba romana. Multi tineri nu intelege ce inseamna trezire spirituala sau Duhul Sfant. Avem cazuri cand uni tinerii, din impulsul parintilor si al altor persoane au intrat in staruinta si intradevar au primit Duhul Sfant.
Dar datorita faptului ca nu au avut hrana sufleteasca si o invatatura biblica adecvata, nu au stiut sa-si pastreze viata curata pentru Dumnezeu. Iar Duhul Sfant a plecat de la eii. Apoi acesti tineri au devenit de 7 ori mai rai. Ii intalnim uneori pe strazile orasului si ne rupe inimile, sunt intr-o stare dezastroasa, de abea-ai recunoastem. Sa stiti ca dorim sa se faca staruinte dupa Duhul Sfant si treziri spirituale, dar nu inainte ca tineri sa fie pregatiti pentru aceasta. Din acste motivele ne luptam cu pastori romani-americani de a accepta, sa se predice si in limba engleza, ca tinerii sa inteleaga mesjul evangheliei si legea lui Dumnezeu, sa stie ce au de facut, dupa ce au primit Duhul Sfant, ca sa ramana langa Dumnezeu si apoi sa fie mantuiti.Ne-ati spus, sa ne unim intre noi in grupuri de rugaciune si sa studiem Biblia inpreuna. Sa stiti ca am incercat si aceasta dar fara succes. Am avut cazuri, in unele orase americane in bisericile romane, cand tinerii, realizand de neputinta pastorilor romani de a predica si in limba engleza, s-au hotarat sa faca eii program in limba engleza pentru tineri. Dorinta lor a fost: ca intre programele biserici, sub supravegherea pastorilor din loc, sa se adune intr-o incapere, pentru mesaje, sau studiu biblic in limba engleza.

Ne-avand loc unde sa se adune pentru aceasta lucrare, tinerii au apelat la mai multi pastori romani din acel oras, pentru a li se permite sa ocupe una dintre salile din cladirea bisericilor. Desi aceste sali, au fost si sunt de obicei goale si nefolosite de nimeni, nu li s-a permis tinerilor sub nici o forma, sa se adune in nici o incapere din incinta bisericilor. Toti pastori solicitati din acest oras, s-au unit in ce priveste blocarea acestei lucrari. Cu durere va spunem, am aflat ca motivatia pentru care au facut aceasta, a fost frica ca tinerii se vor ridica si le vor lua-o inainte, iar eii isi vor pierde postul.Vedeti iubiti frati, noi am cazut victime comunitati romane si a pastorilor nostri. Suferim datorita faptului, ca ne-am nascut pe un pamant strain. Ne-ti intrebat daca dorim sa fim pusi pe lista de rugaciune. Chear vam ruga sa faceti aceasta. Am dori atat de mult ca Dumnezeu sa ne vina in ajutor si sa se indure si de noi, asa cum va gasi El cu cale. Va rugam sa spuneti tinerilor din Romania sa ne ajute in rugaciune si sa nu fie invidiosi pe noi. Desi noi avem mai mult decat eii in ce priveste situatia materiala, eii sunt cei care detin adevaratele comori. Va multumim in numele Domnului Isus, pentru tot ce ati facut si veti continua sa faceti pentru tinerii din Statele Unite si Canada. Dorim mult har si pace familiei dvs. cat si biserici din care facet parte.Din dragoste si mult respect, "Tinerii Romani Americani"
.
=================================================================================
53.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Pett."
Date: Saturday, April 19, 2008, 7:31 AM
.
Dragi tineri, frati crestini!Apreciez efortul vostru si alta sansa nu aveti decat a continua pana cand "ca judecatorul nedrept' se vor ingrozii si vor incepe sa faca ceva, sau daca nu stiu! sa lase pe altii. Marea majoritate dintre ei slujesc unor interese straine si nu le pasa efectiv de ce se intampla. Scopul lor este sa-si mentina pozitiile/leafa si influentele in structurile care s-au format (,,,,) neortodox/necrestinesc.Eu am luptat sapte ani cu ei, poate voi trebuie sa continuati ceea ce se cere si trebuie facut. Lumina si adevarul ii sperie si vad ca le-ati trimis rafale la foc automat, dar ei se ascund ca sobolanii la cutremur. Nu stiu unde se vor ascunde la ziua de apoi. Atunci va fi vai cu V mare, dar ei si-au facut alegerea singuri.Va binecuvintez in numele Domnului.Continuati lupta, "Pett".
.
=================================================================================
54.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Dragos",
.
spunea...DA! INTRADEVAR ESTE FFFFF GREU PT. TINERII ACESTIA ,TREBUIE CA CINEVA SA SE OCUPE LUCRAREA ESTE MARE SI GREA,RUGATIVA DOMNULUI SA SCOATA LUCRATORI,SOLUTIA ?ESTE LA BUNUL DUMNEZEU INCREDETIVA IN EL DIN TOATA INIMA SI EL VA LUCRAAMIN?
.
=================================================================================
55.
A respond for: "Tinerii Romani Americani",
From; "MARIA"
18 Mai 2008 9:50 am
.
DUMNEZEU, ESTE,;; UNUL; BIBLIA, A FOST; UNICA;; NUMAI CA A FOST INTERPRETATA, IN MAI MULTE;FELURI;! PENTRU TINERII DIN AMERICA; EU CRED CA N-ARE IMPORTANTA IN CE LIMBA ;;TE ROGI;! E IMPORTANT SA FII CRESTIN! INDIFERENT DE ; LIMBA PE CARE O VORBESTI;;!SA FII BUN, SA FII CRESTIN , ASTA ESTE; IMPORTANT, PT, FIECARE SI PT; DOMNU;;! PT; CA AM AVUT CUNOSTINTE DE CREDINTA; ORTODOXA; S-AU POCAIT LA; PENTICOSTALI; SA FIE AJUTATI; SE DUC LA BISERICA;; FOARTE UMILI; CU BATICUL PE CAP, IAR ACASA SUNT;; ELEGANTI SI NU RESPECTA CE LI SE SPUNE IN; BISERICA; NU SUNT; UMILI;! PE CINE INSEALA, EI:? PE;; DOMNU;; NU PUTEM SA-L INSELAM!NOI; TREBUIE; SA FIM;;; REALI;; NU PREFACUTI;;! ASTA E PAREREA MEA, DOMNU SA NE AJUTE;;! MARIA 58ANI, PENSIONARA.
.
=================================================================================
56.
From: "Tinerii Romani Americani
"To: sora "Maria"
21 Mai 2008 2:31 am
.
Stimata sora Maria!
Va multumim pentru email-ul dvs., Domnul sa va binecuvinteze. Ceia ce spuneti dumneavoastra este foarte adevarat pentru aproximativ 10% dintre tineri, care stiu si limba romana si sunt in biserica. Dar ce ne facem cu aproximativ 90% dintre eii, care nu stiu romaneste? Spunea-ti ca ” PENTRU TINERII DIN AMERICA; DVS. NU CREDETI CA ARE IMPORTANTA IN CE LIMBA SE VORBESTE”. Sora draga! Noi credem ca este foarte important sa se predice si in limba engleza, datorita faptului ca nu toti tinerii inteleg limba romana. Imaginati-va! cum v-ati simti dumneavoastra. intr-o biserica chineza, sau de o alta natiune, atata timp cat nu cunoasteti limba acestor natiuni. Credeti ca v-ati simti bine?. S-au credeti ca ati putea sa va hraniti sufleteste, chiar daca n-ati inteles nimic din mesajul Evangheliei? Vedeti tot asa este si cu “tinerii romani americani”. Datorita faptului ca s-au nascut in America, majoritatea nu inteleg limba romana si nu se pot hrani spiritual in bisericile noastre.Noi oameni avem preferintele noastre: Tinerii! datorita faptului ca nu inteleg romaneste, vreau predica si in limba engleza. Pastori! datorita faptuli ca nu pot sa predice in limba engleza, cere tinerilor sa invete romaneste. Uni frati romani, ca sa nu li se strice comfortul si sa li se stirbeasca progamul, vreau tineri afara din biserica. V-ati intrebat vre-o data, ce vrea Dumnezeu de la noi? Ce cere Dumnezeu sa facem pentru acesti tinerii, ca sa-i aducem la mantuire, s-au sa-i salvam pentru Cer? Am vrea sa va spunem, ca Dumnezeu cere pastorilor nostri si biserici, mult mai mult decat sa li se predice si in limba engleza. V-am ruga sa cititi (s-au apasati aici): Ezechiel 34, sa vedeti ce spune Dumnezeu, pastorilor si unor oi din turma.Dorim mult har si pace familiei dumneavoastra.Din dragoste si mult respect, “Tinerii Romani Americani”.
.
=================================================================================
57.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Gheorghe Bordeianu",
May/21/08,
.
.
Gheorghe Bordeianu wrote:Subject: Rugaciunea"EL este Acela care,in zilele vietii Sale pamantesti, aducand rugaciuni si cereri cu stigate mari si cu lacrimi catre Cel ce putea sa-l izbaveasca dela moarte, si fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, macar ca era Fiu, a invatat sa asculte prin lucrurile pe cari le-a sferit"- "Apoi a mers putin mai inainte, a cazut cu fata la pamant, si s-a rugat, zicand: Tata,daca este cu putinta, departeaza dela Mine paharul acesta! Totusi nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu."- "Si pe la ceasul al noulea, Isus a strigat cu glas tare: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai parasit?..Isus a stigat iarasi cu glas tare, si Si-a dat Duhul"- "Crezi ca n-as putea sa rog pe Tatal Meu, care Mi-ar pune indata la indemana mai mult de douasprezece legiuni de ingeri?"- "Atunci I s-a aratat un inger din cer, ca sa-L intareasca"Rugaciunea este starea de vorba intre om si Domnul Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos.Rugaciunea este legatura intre om si Domnul DumnezeuRugaciunea este arma de atac impotriva actiunilor diavolului.Rugaciunea este stalpul de sustinere de a nu cadea in ispita;Rugaciunea impreuna cu credinta fac ca totul sa fie posibil.
.
=================================================================================
58.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Anonim".
May-21-2008"
.
Anonim" spunea...ce simplu se poate rezolva aceasta problema ,cu un traducator ,ceva tehnica audio si ce-i care nu inteleg limba romana asculta predica in casti, daca asta e problema tinerilor romani din America !!!21 mai 2008 02:46
.
59.
From: "Tinerii Romani Americani"
To: "Anonim"
May-22- 2008
.
.
"Tinerii Romani Americani" raspunde:
.
.
Stimate "Anonim"!Va multumim pentru email-ul dvs. Domul sa va binecuvinteze. Sa stiti ca in unele biserici s-a incercat metoda mentionata de dumneavoastra si multe biserici inca mai au castile audio si instalatia intacta. Pentru o perioada scurta de timp, s-a tradus programul prin statie in limba engleza in mai multe biserici. Dar nu la mult timp s-a oprit si aceasta, din lipsa de interes de a tine tinerii in biserica. Se presupune ca tinerii vor sta cu castile pe urechi pentru un timp, cat sunt mai mici, dar dupa ce vor creste mari si fiind si mai multi la numar, nu se vor multumiti doar cu atat. Unora le este frica, ca acesti tineri in timp vor inmana castile fratilor mai in varsta si vor inversa traducerea, din limba engleza in romaneste. Aceasta va prezinta o problema foarte mare, atat pentru pastori romani, cat si pentru uni membri din biserica. Asa ca aceasta nu se va accepta, sub nici o forma in bisericile romane.
.
Problema in bisericile noastre este: ca interesul nu este ca sa se tina tinerii in biserici, sa-i aducem la mantuire s-au sa-i salvam pentru cer. Generatia tanara vazuta de pastori romani, nu este un viitor pentru eii si bisericile romane. Asa ca de preferita este, sa nu li se ofere nimic tinerilor, ca sa inteleaga mesajul Evangeliei si sa ramana in bisericile romane. Prin metoda aceasta, tinerii nemultumiti si plictisiti de un program pe care nu-l inteleg, vor pleca treptat, fara ca poporul sa observe pierderile care au loc. Iar pastori nostri, datorita faptului ca nu au ce sa ofere acestor tinerii, isi vor pune bazele pe generatia dansilor, farti mai in varsta si-n special pe frati mai bogati, care vor ramanea cu eii, si-i vor suporta pana la moarte. Iar cat despre tineri, ii vor lasa in grija Domnului, faca Dumnezeu ce-o vrea cu eii. Problema noastra este: ca interesele personale pentru cei mai multi, sunt mai presus decat salvarea tinerilor pentru cer. Porunca lasata de Dumnezeu pentru noi.Multa pace va dorim.
Din dragoste si mult respect: "Tinerii Romani Americani".

60.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Laurentiu Balcan".
May/25/08,
.
Pastor, Laurentiu Balcan wrote:
Coruptia liderilor Cultului Penticostal trebuie expusa si eradicata! Ca sa spui ce gandesti iti trebuie curaj.Din observatiile mele subiective, am constatat ca penticostalilor le este frica sa spuna ce gandesc.Se pare ca mentalitatea comunista s-a transmis "genetic" generatiei post-decembriste. Ne este frica sa nu fim indepartati/ respinsi. Ne este frica sa nu fim izolati. Ne este frica de "mai marii nostri”". Ne este frica de excomunicare, de apostrofari, de repercursiuni. Nu vrem sa fim catalogati drept razvratiti sau instigatori la revolta.Vrem ca aura din jurul nostru sa se pastreze imaculata.Dar cu ce pret?Cu pretul de a fi devorati de fariseism si incompetenta [liderilor compromisi si corupti].Ne inselam crezand ca, daca stam in banca noastra, lucrurile se vor rezolva de la sine si ca marturia noastra [crestina] va ramane intacta. Indiferenta ne face complici.Ce s-a intamplat cu Scrisoarea Deschisa [trimisa conducerii Cultului Penticostal in toamna trecuta]? Nimic. Cainii latra, ursul trece. Se pare ca mai marii nostri nu au timp pentru adevaratele probleme. Platim [cu salarii mari] Comitetul Executiv [al Cultului Penticostal] , din banii nostri, pe ruta Guvern - Ministerul Cultelor, ca sa faca treaba pentru noi.Dar ei nu au timp nici macar sa redacteze un raspuns, pe care l-au promis. L-au promis, iar promisiunea, pentru un crestin, e mai importanta decat datoria.Ei nu-si tin nici promisiunea si nu-si fac nici datoria. Iar noi ceilalti stam linistiti, ca nu cumva sa ne razvratim impotriva "unsilor Domnului". Ne este frica sa spunem problemelor pe nume.Iar in timp ce problemele continua sa se agraveze (principiul entropiei), cei care au curajul sa spuna ce gandesc sunt luati la bani marunti. Auzi, cica eu stric marturia Cultului Penticostal.Ingrijorarea Consiliului Bisericesc, la [ultma sedinta], era legata de informatiile care se scurg in public. Ni se cerea sa nu mai facem publice informatiile mai putin pozitive din cadrul Cultului. Ca "noi suntem o familie" si ca "membrii familiei nu se acuza in public". Ca "uitati-va ce patzesc baptistii". Ca "i-au sunat si pe ei unii frati baptisti si i-au intrebat: "da' si la voi sunt probleme?".Ca "noi penticostalii avem o marturie buna. Ca ne facem de ras cu iesirile in public", etc, etc.Ce solutii avem? Deocamdata eu nu vad nici una. Pina nu vom avea curaj sa spunem ce gandim, nu cred ca vom gasi vreo solutie.Personal ma voi abtine de la alte comentarii. Pina nu ne vom solidariza si pina nu vom deveni o voce, pe care nimeni sa nu o mai ignore, nu cred ca "viitorul suna bine".Trebuie sa intelegem ca viitorul Miscarii Penticostale depinde de ceea ce facem astazi.Tu ai curajul sa spui ce gandesti?Laurentiu Balcan, pastor.
.
=================================================================================
61.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Anonim".
28 mai 2008 16:21
.
Anonim spunea...La biserica "Apele Vii" din Glendale, Arizona, pastor "Marinel Mesaros", se predica aproximativ 30 de minute in engleza, la fiecare serviciu de duminica, atat dimineata cat si seara.
.
=================================================================================
62.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "George W.Galis":
Mai 29th, 2008 at 3:19 am
Mai 29th, 2008 at 3:19 am
.
Fratii tineri va rog sa ma ascultati. Am 72 de ani, am venit in S. U. A. in anul 1971, de atunci locuiesc tot in acest oras Chicago. Sint membru in Biserica Filadelfia, Pastor este Florin Cimpean, are 34 de ani. In Biserica noastra toti tinerii sint foarte pretuiti, si le creiem toate posibilitatile sa-i tinem in Biserica. Vinerea seara este ora lor, se cinta se predica in L. Engleza {tineri vorbesc romineste, dar mesajul biblic nu-l inteleg }. Dumineca seara la srviciul Divin se predica in ambelelimbi, 30 de minute in Engleza printrun tinar. Dumineca trecuta a fost Conventia Tinerilor toata seara li sa dat lor, sa predicat in ambele limbi, au fost aproape 2000 de tinerii, din toate Bisericile din oras. Se poate daca vrem. Totul depinde de Pastori.
.
=================================================================================
63.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "George W.Galis":
Mai 29th, 2008 at 3:44 am
Mai 29th, 2008 at 3:44 am
.
Iubiti tineri sa va spun o intimplare din prima Biserica Penticostala din Chicago in perioada 1971-1973. La toate servicile din biserica ne rugam in comun, cintam in comun, si Pastorul si cei din comitetul bisericii predicau pe rind. Nici o poezie, nici un solo sau duet. Intr-o zi Duhul Sfint mi-a pus un gind, sa dau 30 de minute de predica mea, pentruca eram in comitetul biserici, in favoarea tinerilor. Pastorul a fost de acord. Si asa a inceput ora tineretului pe vremea aceia si la noi in Chicago. Va spun eu, ca o Biserica matura aduna nu imprastie. O biserica matura se sacrifica pentru tinerii ei. La aceasta conventie am vazut cum tinerii sint plini de viata. Iubiti frati! noi vom pleca ei mai ramin. Nu stiu de ce atata impotrivire a Limbi Engleze? Este o limba atat de frumoasa. Trebue s-o invatati ca sa inaintati in viata chiar si in cele spirituale. Tineri, copii nostri ii intereseaza mantuirea, cei batrini au venit aici sa se relizeze in cele firesti si pamintesti. Eu stiu ce spun. Si orcind pot demostra cu dovezi. Eu am venit pentru copii mei. Am un simplu apartament. Sfatul meu este pentru Pastorii si Bisericile pe care eii le pastoresc. Pastorul singur nu poate face totul, dar mult depinde de el.
Shalom.
.
=================================================================================
64.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "George W.Galis":
Mai 29th, 2008 at 4:36 am
Mai 29th, 2008 at 4:36 am
.
Revin pentru a treia ora si in primul rind i-mi cer scuze pentru greselile de ortografie. I-mi pare rau sa vad ca in unele comunitati de romini s-au format doua tabere: cei ce cunosc Limba Engleza si cei ce n-o cunosc, si nu au de gind s-o invete-cei tinerii si cei batrini. Sfatul meu dupa cuvint: ”Cel tare sa ingaduie pe cel slab”. Acest sfat are doua intelesuri: cel slab nu are multa experienta si nu este “in charge”. In Chicago sint unele biserici cari ii inteleg pe tineri si ii promoveaza si sint incadrati in programele bisericii cu cintari si predici in Limba Engleza. Tinerii sint si ei Biserica de astazi. Cu dragoste frateasca. To Christ to be the Glory.
.
=================================================================================
65.
From: "Tinerii Romani Americani",
To: "George W. Galis",
Mai 29th, 2008
.
"Tinerii Romani Americani" raspunde:
.
"Tinerii Romani Americani" raspunde:
.
Iubite frate: "George Galis"!Va multumim in numele Domnului Isus, pentru: dragostea si sportul dvs. care vi-l aratati fata de "Tinerii Romani Americani". Domnul Isus sa va binecuvinteze si sa va rasplateasca cu viata vesnica. Am vrea sa va spunem, ca auzim numai lucruri frumoase despre dvs. Ati fost printre putini pastori romani din America, care ati slujit Domnului ca pastor, zeci de ani fara salar. In timpul dvs. liber si din resursele dvs. ati ajutat sute sau poate mii de romani emigranti, sa se stabileasca in Statele Unite. Deasemenea am aflat: caci ati fost primul (uni spun ca si ultimul) pastor roman din America, care ati trimes tineri la o scoala teologica de pastori, pregatindu-i in felul acesta, pentru generatia zilelor de azi. Atat tinerii, cat si parinti romani din toata America, care au poposit pentru un timp in Chicago isi amintesc cu drag de dvs. si familia dvs. Cei care au fost intrebati, nu s-au mai putut opri, de a va lauda. Sunteti foarte popular in toata America, datorita faptele frumoase, daruirii si dragostei care v-ati aratat-o fata de emigranti romani. Ne-au spus cum i-ati asteptat la aeroporte, i-ati primit cu atata dragoste, desi nu-i cunoosteati. I-ati dus in casa dvs. si i-ati serivit cu tot ce ati avut mai bun. Le-ati dat bani de buzunar, le-ati cautat o locuinta si un loc unde sa-si castige existenta si multe altele. Acelasi lucru ne spune chiar si cei necredinciosi. Sunteti un om minunat, un adevarat samaritean milos, un om a lui Dumnezeu, nu ne miram ca ne-ati sarit in ajutor.
.
Noi va iubim din toata inima. Din dragoste ne vom ruga pentru dvs. ca Dumnezeu sa va dea multa sanatate si sa va tina printre noi, for manny more years to come. Comentariile dvs. sunt bine venite si ne bucuram de ele. Domnul Isus sa va rasplateasca cu viata vesnica. Ve-ti ramanea in inimile noastre pentru todeauna, ca un adevarat mentor, pastor si slujitor a Lui Dumnezeu. Acum intelegem tot mai mult: de ce s-au umplut bisericile romane si au progresat atat de mult prin ani '80. Datorita unor oameni ca dvs. sa ajuns unde suntem azi. Auzim numai lucruri frumoase, despre generatia dvs. de pastori. Chiar si pastori zilelor de azi in unele predici remarca: "ca generatia dinainte lor, au fost o generatie de adevarati crestini si oameni ai lui Dumnezeu". Ati fost niste oameni, care v-ati daruit in totul pentru lucrare, fara pretentii si recompense omenesti.Frate draga! am vrea sa va intrebam, ca pe unul care cunoasteti mult mai mult decat noi: Ce credeti ca se va intampla cu generatia aceasta tanara? Observam ca se pierd foarte multi tineri si nu se face nimic. Nu stim ce se intampla cu pastori zilelor de azi, nu au de loc calitatile dvs. Vedem la uni dintre eii, atata ura si dispret fata de generatia tanara. Ne dam seama, ca oameni acestea nu ne vor accepta niciodata. Dvs. aducea-ti frati de la aeropoarte in familie si-n biserica dvs. Acesti pastori, credem ca ne-ar duce la aeroporte daca ar putea, numai sa se scape de noi pentru todeauna. Credem ca ne-ar plati daca am tacea din gura si nu i-am deranja cu problemele noastre. Ne simtim in bisericile lor, ca si niste musafiri nepoftiti. Ne tin doar ca umplutura in biserici, sa le infumusetam sala si programele, satisfacand audienta. Cand le cerem o hrana spirituala in limba engleza pentru noi, prefera sa se lipseasca de noi si serviciile noastre si sa plecam.
.
De multe ori ii intelegem, ca nu pot sa predice si in limba engleza si nu au ce sa ne dea. Ce nu-i intelegem este: De ce in cazurile cand avem frati care pot sa predice in limba engleza, le cer acestor frati sa sa ne predice in romaneste. Si pentru ca sunteti din Chicago, am dori sa va dam un exemplu: In urma cu doua saptamani a fost un botez in apa la una dinte cele sapte biserici din orasul dvs. Ne spun tinerii, ca pentru ceremonia acestui botez, in decurs de o luna, la fiecare serviciu divin s-a anuntat, ca la acest botez va predica fratele: "Leonard Semenea". Acest frate este un pastor bine cunoscut si mult iubit de tinerii romani, pentru faptul ca predica foarte bine in limba engleza. Fiind venit in Chicago pentru trei zile cu ocazia acestui botez, intruna dintre seri, intradevar i sa dat loc sa predice in limba engleza, cu traducator.
.
Ne spun tinerii ca in acea sera nu au fost prea multi, in schimb in ziua de Duminica seara, s-au anuntat tineri intre eii si au venit foarte multi din toate bisericile din Chicago sa-l asculte. Spre surpriza intregi biserici, acest frate s-a sculat in picioatre, si-a spus tinerilor: "Dragi tineri! eu sper ca voi toti stiti romaneste, pentru ca predica mea in seara aceasta va fi in limba romana". Toti tinerii s-au tulburat mult afland aceasta, aveau cu eii si tineri de la bisericile americane, care nu inteleg de loc romaneste. Aceasta sarbatorare era dealtfel sarbatoarea tinerilor. 25 de tineri romani americani, au incheiat un legamantul prin apa botezului si si-au predat viata Lui Dumnezeu. Era atat de necesar sa se predice si in limba engleza, ca acesti tinerii sa inteleaga ceia ce fac si ce inseamna botezul in apa. Ni se sune, ca toate catichezele cu acesti tinerii inainte de botez, au fost facute in limba romana. Foarte putini dintre eii au inteles ceia ce s-a petrecut acolo. Nu intelegem, ce la determinat pe pastorul acestei biserici, sa nu lase pe fratele "Leonard Semenea" sa predice in limba engleza? Am vrea sa precizam, ca acest frate, este si tata a foarte multi copii nascuti in America, care sunt si eii in aceiasi situatie ca si noi. Nu-l intelegem, de ce atata ura fata de tineri. A dovedit tinerilor, ca oricat l-ar ruga sa-i ajute cu predica si in limba engleza, el are puterea si se va impotrivi acestei lucrari; ranind sufleteste o multime de tineri, printre care se afla chiar propi lui copii.Noi nu-l intelegem, pentru cine a adus acest frate, care predica foarte bine in limba engleza si nu atat de bine in romaneste? Oare a facut-o pentru fratii mai in varsta? Credeti ca ar fi posibil, ca vreunul dintre acesti frati, sa nu stie ce inseamna botez in apa? Nu intelegem, nici cui le-a predicat si pe cine a dorit sa aduca la mantuire, de a fost atat de necesara predica in limba romana. Toti candidati pentru botez au fost tineri, care stiu perfect limba enfgleza si mai putin romaneste. Iar cat despre audienta, noi credem dupa calculele noastre ca peste 90% dintre membri bisericilor din America, stiu limba engleza, suficient ca sa inteleaga mesajul evangheliei. De aceia ne miram, cine a cerut acestui pastor la aceasta intrunire, sa se predice in romaneste? Vedeti frate draga, aceasta ne deranjaza foarte mult. Ceia ce sa petrecut in aceasta biserica, se intampla in majoritatea bisericilor noastre. Un singur lucru gasim la pastori nostri: "ura si dispret fata de o generatie tanara".Am vrea sa va spunem o intamplare: Inainte de conventia bisericilor penticostale, care a avut loc in Chicago, ne-am framantat intre noi, cum am putea sa aratam fratilor romani din America la aceasta conventie, ca majoritatea "Tinerilor Romani Americani" nu inteleg limba romana si avem nevoie de predica si in limba engleza. Nu gasisem nici o solutie. Ne-am dus la conventie si am ramas foarte mirati, cand fratele "Florin Cimpean" pastorul biserici dvs. sa sculat in picioare si a facut acea prezentare cu tinerii din Statele Unite, intreband-ui: "daca stie cineva ce inseamna cuvantul vrasmas". Si nici unul dintre tinerii intrebati nu au stiut ce inseamna. Se pare ca Dumnezeu a vazut dorinta noastra si ce nu am putut noi sa facem, a facut-o El, prin pastorul dvs. Se vede ca este un om a lui Dumnezeu. Deasemenea ne-am bucurat si ii multumim, pentru promovarea facuta fratelui: "Teofil Scote". Domnul sa va binecuvinteze, toata conducerea acestei biserici, impreuna cu familiile dvs.
.
Ne bucuram pentru biserica dvs. si faptul ca pretuiti tinerii. Daca ve-ti continua sa acceptati predica si in limba engleza, v-am ruga sa anuntati aceasta in fiecare Duminica, cu o saptamana inainte, ca tinerii sa stie si sa se anunte intre eii din timp. Cat despre noi vom anunta biserica dvs. pe internet, si prin email-uri, faptul ca acceptati tinerii si le oferiti predica si in limba engleza. Vom incerca sa sfatuim tinerii din Chicago, sa frecventeze tot mai mult biserica dvs. V-am mai ruga ceva frate draga: Spuneti fratelui Teofil, ca noi il iubim si ne vom ruga pentru el, ca Domnul Isus sa-l scape cat mai repede. Noi credem ca tot ce se intampla este ingaduit de Dumnezeu cu un scop. Am vrea sa-i amintiti, sa nu uite profetia facuta de Dumnezeu mamei lui inainte de moarte. Noi credem ca planul lui Dumnezeu pentru el, este sa se inroleze tot mai mult in lucrarea Lui, ajutand prin aceasta generatia tanara. Inca o data, va multumim din inima pentru tot ce ati facut si ve-ti continua sa faceti pentru noi. Domnul Isus sa va rasplateasca cu viata vesnica. Multa pace va dorim.
.
Din dragoste si mult respect: "Tinerii Romani Americani"

66.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "alinus002": "Alin Ilas"
.
pt tineri americani…..cu cat inainteaza discutia aceasta cu cat voi va contraziceti si "spuenti niste prostii mai mari ca voi". din comentariile kilometrice realizez ca voi habar nu stiti ce vreti. eu cred ca exagerezi (vb la singular pt ca stiu ca asta nu e scrisa de 1000 de tineri ci de unul singur) cand spui ca zilnic se pierd mii de tineri din bisericile romanesti. vad ca nu traiesti intr-o lume reala. tot din commentul tau trag concluzia ca limba inimii este engleza. parerea mea e ca limba inimii e chineza pt ca cei din china formeaza majoritatea. ar trebui sa invatam toti chineza. nu ti se pare putin deplasat ideea ca noi romanii trebuie sa comunicam cu copii nsotri in engleza? eu roman, copilul meu roman si comunicam in engleza. inca un lucru unde mi se pare ca interpretezi Biblia dupa urechea ta muzicala, e atunci cand spui ca Domnul Isus ne-a trimis sa propovaduim Evanghelia pana la amrginile pamantului. Domnul Isus nu spune sa mergi al cei care is pocaiti, care au crescut in familii de pocaiti, au mers de mici la biserica, Isus vorbeste aici despre cei care nu au auzit evanghelia. vad ca prea mult te intreseaza de tienrii pocaiti si te nu te intereseaza de cei care se pierd cu adevarat. si inca ceva…de unde si pana unde intreaga responsabilitate a mantuirii unui om cade pe umerii pastorilor? cum adica tinerii nu trebuie sa faca nimic? in Biblia mea spune ca mantuirea este personala si nu colectiva. tot din commentul tau trag concluzia ca tinerii pt care tu pledezi sunt tineri cu varste pana in 3 ani, pt ca spui tu ca inca nu i-am invatat cum sa se roage si la cine. mi se pare penibila afirmatia ta. tinere drag, daca un tanar ajuns la varsta adolescentei nu stie la cine sa se roage atunci e problema parintilor. te-asi ruga sa imi explici putin care este rolul unui parinte in viata copilului lor, daca au vreun rol.
.
Tinerii: Ce ziceti fratilor, de acest tanar care a terminat recent scoala de pastori in Romania si se afla in Statele Unite??? Sunt acestea oare calitati de pastor??? Ce credeti dvs. cati melusei o sa calce acest pastor in picioare, ca sa-si atinga scopul. Doamne Isuse ai mila de noi si oprestel !!!

67.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Burac Petru":
Mai 29th, 2008 at 9:48 pm
Mai 29th, 2008 at 9:48 pm
.
Citat alinus002: ” Domnul Isus nu spune sa mergi al cei care is pocaiti, care au crescut in familii de pocaiti, au mers de mici la biserica, Isus vorbeste aici despre cei care nu au auzit evanghelia.”Oricine ai fi, sa stii ca gresesti. Cine a crescut in familii de pocaiti nu e neaparat pocait!!! Cine a mers de mic la adunare nu face parte neaparat din Biserica!!! Pocainta nu se mosteneste si nici nu e transmisibila ca o boala!!!
.
Credinta vine in urma auzirii! Traiesti in America e normal sa vestesti Evanghelia si in Engleza, tot asa cum strainii care sunt in Romania vestesc Evanghelia si in limba romana!Si 30 de minute pe saptamana nu e deloc mult.Domnul sa binecuvinteze pe toti tinerii romani din America sa aiba pastori cu intelepciune de la Dumnezeu, care e dupa Iacov:”usor de induplecat”, normal ca de induplecat pentru neprihanire si implinirea voii lui Dumnezeu.Ar trebui sa fim disponibili sa facem orice pentru Dumnezeu. Pastorii ar trebui ei sa aiba initiativa, nu sa fie trasi de maneca.Trebuie sa spunem tuturor vestea cea buna. Doamne

ajuta.
.
=================================================================================
68.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Anonim":
Mai-30th-2008
.
Un nou comentariu pe articolul dvs. "Drama tinerilor romani din America": va scriu din Brasov- Romania, sunt parte a bisericii baptiste independente infiintata de trei ani de doi frati misionari americani, se predica in engleza si se traduce in romana, unde totul e ok. Puteti intra pe saitul nostru http://www.bbibv.ro/ si vizitandu-ne ,poate va este de ajutor. O sugestie imi permit, nu incercati sa rezolvati efectele, cautati CAUZA megeti la CAUZA- rezolvati-o si va fi ok.... Parerea mea este ca mesajul este confuz si nu intelegi mare lucru chiar daca e vorbit in lb. materna si atunci cum sa ramana tinerii in biserica !!!nu vad rezolvarea decat prin predicatori pregatiti care cunosc BIBLIA si mesajul Evangheliei. Domnul sa binecuvinteze toti tinerii care IL cauta pe Dumnezeu din inima.
.
=================================================================================
69.
A respond for: "Tinerii Romani Americani",
From: Fratele "Iosif"
Mai-30-2008
.
MULTA PACE SI BUCURIE. DRAGII MEI! AM AVUT DIN PARTEA DOMNULUI PENTRU VOI: "CA DIAVOLUL LUPTA SA VA ISPITEASCA, SA VA TULBURE SI SA FRANEZE LUCRAREA PE CARE A HOTARAT-O S-O DESFASOARE PRIN VOI. NU VA TEMETI". INTRATI IN UNITATE IN RUGACIUNE. SI EU VA SUSTIN IMPREUNA CU SOTIA SI CEI 4 COPILASI CA DUMNEZEU SA VA DARUIASCA BIRUINTA. ARE NEVOIE DE VOI SI TREBUIE SA BIRUITI SI SA INAINTATI. FITI BINECUVANTATI.
MULTA PACE SI BUCURIE. DRAGII MEI! AM AVUT DIN PARTEA DOMNULUI PENTRU VOI: "CA DIAVOLUL LUPTA SA VA ISPITEASCA, SA VA TULBURE SI SA FRANEZE LUCRAREA PE CARE A HOTARAT-O S-O DESFASOARE PRIN VOI. NU VA TEMETI". INTRATI IN UNITATE IN RUGACIUNE. SI EU VA SUSTIN IMPREUNA CU SOTIA SI CEI 4 COPILASI CA DUMNEZEU SA VA DARUIASCA BIRUINTA. ARE NEVOIE DE VOI SI TREBUIE SA BIRUITI SI SA INAINTATI. FITI BINECUVANTATI.
.
=================================================================================
70.
A respond from: "Tinerii Romani Americani"
For: "Un frtele din Romania":
Mai-31-2008
.
Stimate Frate in Domnul!Va multumim in numele Domnuli Isus pentru rugaciunile si dragostea dumneavoastra, Domnul Isus sa va rasplateasca cu viata vejnica. Sa stiti ca ne-am bucurat foarte mult de descoperirea care ati avut-o din partea Domnului pentru noi. A venit la momentul potrivit. De multe ori suntem foarte descurajati, trecem prin incercari care pe multi ne depasesc si nu mai stim ce sa facem. Uneori ne simtim loviti si parasiti de toti. De multe ori ne gandim, ca poate chear si Dumnezeu a uitat de noi. Ne bucuram ca Dumnezeu este cu noi si nu nea uitat. "Vom continua sa ne luptam". Multa pace va dorim, Domnul Isus sa va bine-cuvinteze cu intraga dumneavoastra familie.
Din dragoste si mult respect: "Tinerii Romani Americani".
Din dragoste si mult respect: "Tinerii Romani Americani".
.
=================================================================================
71.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "George W.Galis":
Iunie 5th, 2008 at 1:50 am
Iunie 5th, 2008 at 1:50 am
.
"George W. Galis". Dragi tineri romani-americani! Va multumesc pentru dragostea frateasca care v-o exprimati fata de mine, fratele vostru in Hristos. Sunt bucuros caci inca pot fi de folos in Biserica Lui Isus Hristos. El ne-a promis caci El va zidi Biserica Sa, din care faceti parte si voi tinerii romani-americani. Si El Isus Hristos, va da la oparte pe cei ce vi-se impotrivesc. Nu vom tacea si nu vom permite sa se repete istoria dureroasa a anilor 1950-1960, cind copiilor si tinerilor nu le era admis sa poarte ceas de mina si sa-si lase ca podoba parul {freza} ori sa poarte cravata. In vremea aceia mii de tineri au fost pur si simplu scosi din Bisericile Penticostale, pe motivul caci cei batrini ziceau: "caci ei vor sa practice credinta dela inceput", adica credinta apostolica. Eu unul am fost printre acei tineri. Majoritatea acestor tineri, fiind scosi afara nu sau mai intors in biserici. Culmea obrazniciei, caci acei pastori si frati, mai tirziu au purtat: freza, ceas de mina si cravata. Ce vor zice insa acesti frati, cind vor sta in fata scaunului de judecata al Lui Hristos, si-vor fi intrebati: Unde sint acei tineri si ce-ati facut cu eii? Toti acesti frati au dovedit caci au fost niste fariseii.
.
Avertizez pe cei ce nu vor sa se implice a face tot posibilul sa tinem tineri in Biserica: ”Tacind nu ve-ti face dreptate?” Cu ajutorul Lui Dumnezeu vreau sa duc aceasta problema, la un alt nivel mai inalt. Si vreau s-o fac spre binele famiilor care au tineri romani-americani si a bisericlor noastre. Cu dragoste frateasca, iubirea de oameni, iubirea de copii si tineri. Shalom.
Avertizez pe cei ce nu vor sa se implice a face tot posibilul sa tinem tineri in Biserica: ”Tacind nu ve-ti face dreptate?” Cu ajutorul Lui Dumnezeu vreau sa duc aceasta problema, la un alt nivel mai inalt. Si vreau s-o fac spre binele famiilor care au tineri romani-americani si a bisericlor noastre. Cu dragoste frateasca, iubirea de oameni, iubirea de copii si tineri. Shalom.
.
=================================================================================
72.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
George W.Galis :
Iunie 6th, 2008 at 5:19 pm
Iunie 6th, 2008 at 5:19 pm
.
George W.Galis. Dragi tineri romini-americani, problema voastra mi-a rascolit adinc fiinta mea, din mai multe motive.Traind in mijlocul comunitati romine aici in U.S.A. Cunosc foarte bine framintarile ei, cele spirituale si materiale, cunosc si luptele in ambele parti. Am fost martor ocular la aceste framintari din bisericile noastre, [ma intereseaza casa noastra]. Am vazut tendintele celor ce veneau in toti acesti ani. La ora actuala avem familii bogate [milionari], avem pastori milionari. In 1982 am fos pus intr-o discutie intre frati: Intrebarea a fost: ce fel de pastor este Galis caci este de peste 10 ani in America si nu are “building”? Inca de atunci am cunoscut familii in care fratele avea companie de constructii si avea contul lui la banca si sora avea nursing home, si ea avea contul ei la banca. Intr-o seara la o cafea un tinar m-a intrebat: ”cunosteti valoarea masinilor din parcarea biserici..X.(din Chicago)? Am raspuns nu cunosc valoarea masinilor, tinarul mi-a spus: este de aproximativ 10 milioane valoare, acolo sint masini care valoreaza $350,000.oo. L-am intrebat dar in parcarea noastra? Am aflat caci sintem pe locul trei. Am aratat aceste lucrui, pentru ca in unele biserici aceste familii dicteaza doctrina, au un refugiu in legalism adica de a pastra “credinta penticostala asa cum au primit-o, in Romania". Dar eu ii intreb: de ce nu au ramas in Romania? Ii intreb de ce atita ura fata de America, fata de limba engleza, si fata de Bisericile americane? Iar in Bisericile unde pastori vor ei sa fie “SEFI” nu permit sa fie altcineva deasupra lor, ei dicteaza “Doctrinele lor”. Dece ne dezbinam de Uniunea Bisericilor Penticostale din Romania? Cunosc si stiu multe lucruri, sint printre noi pastori cari au venit cu multi ani in urma aici si dela inceput au venit cu agenda lor. As vrea sa lucram cu mare bagare de seama, ca lucrurile acesta sa nu dea lastari de amaraciune si multi sa fie intinati de ea, mai ales copiii, tinerii si multe familii din bisericile noastre. Cu ani in urma o sora din area Los Angeles ma cautat la telefon si i-mi spunea caci familia ei este compusa din ea sotul ei si un baiat, si caci ei merg la trei biserici diferite. Fie ca Dumnezeul Harului sa ne dea intelepciune in rezolvarea problemei tinerrilor. Shalom
.
=================================================================================
73.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
George W.Galis :
Iunie 7th, 2008 at 2:17 pm
Iunie 7th, 2008 at 2:17 pm
.
George W.Galis. Dragi Tineri romini-Americani sfatul meu este : “In orasul care locuiti sa stati de vorba cu pastorul in biserica pe care o frecventati cu parintii vostri, sa le expuneti dorinta voastra. Daca nu vor sa colaboreze cu voi, cautati o alta biserica care vrea sa va ajute.Dar nu plecati din bisericii. Eu cred caci toti pastori sint interesati sa ajute pe cei tineri, dar fiecare pastor are agenda lui. Ar trebui ca pastori sa fie uniti ca impreuna la nivel de conventie sa rezolve aceasta problema. Noi romani nu vrem sa invatam dela fratii americani, metodele lor de a lucra cu tinerii. Si inca un factor care ne tine departe pe unii de alti: apartenenta denominationala,Church of God, Assembly of God, Uniunea Bisericilor Penticostale, Independenti. Aici incede lupta interdenominationala fiecare sa acapareze cit mai multe bisericii, si incepem sa vorbim unii despre altii ceia ce nu ar trebui vorbit, si uitam caci intr-o zi vom da socoteala de orice cuvint pe care l-am spus unii despre altii. Mindria denominationala ii sperie pe cei tineri. La Conventia Tinerilor ce sa tinut in luna Mai in Chicago la Biserica Filadelfia am vazut tineri din toate bisericile din oras si din alte orase bucurindu-se impreuna. A fost o atmosfera cereasca de partasie adevarata. Acest lucru il vor tinerii-romani-americani intotdeauna cind se intilnesc in orice biserica, sa fie inconjurati cu dragoste. Sa ne rugam ca Domnul nostru Isus Hristos sa ne umple inimile noastre a tuturor mai ales a tuturor pastorilor. Totusi cei ce nu sinteti intelesi in bisericile voastre mai puteti din cind in cind sa vizitati si o biserica buna americana. Dar nu plecati din bisericile romine. Este aproape ziua in care Dumnezeu va rezolva cauza voastra. Spuneti caci unii tineri se pierd, voi tinerii mai destoinici ocupativa de eii faceti tot posibilul sa-i aduceti in biserica. La conventia dela Detroit din anul acesta vrem sa discutam problema tinerilor-romani-americani. Cu dragoste frateasca.
.
=================================================================================
74.
A respond form: "Tinerii Romani Americani"
To: "George W. Galis"
June-7-2008
.
June-7-2008
.
"Tinerii Romani Americani", raspunde:
.
Praise de Lord, brother "George W. Galis"!Ne bucuram mult de faptul, caci si uni frati mai in varsta, se implica in aceasta lucrare. Pana acum, lipsa predicilor in limba engleza in bisericile romane din America si Canada, a fost motivata spunand: "frati mai in varsta se opun acestei lucrari, datorita faptului ca nu inteleg limba engleza".
.
Din discutiile noastre cu mai multi frati am realizat, ca aceasta nu este adevarat. Frati mai in varsta sinceri pentru lucrarea lui Dumnezeu, s-au tulburat fiind acuzati pentru pierderea tinerilor din bisericile romane si faptul ca se spune, ca datorita dansilor nu se predica si in limba engleza. Acesti frati ne spun, caci ei nu au probleme cu cerintele tinerilor. Dimpotriva, ei considera ca este foarte necesar sa se predice si in limba engleza si sa se puna baza educatiei Bibliei, pe generatia tanara. Acesti tineri spun dansi, trebuie sa ajunga sa-L cunoasca pe Dumnezeu si sa inteleaga legea Lui. Numai in felul acesta, vor rezista ispitelor secolului nostru.
Deasemenea, acesti frati ne mai spun: ca eii, datorita multor ani la credinta, au o experienta destul de mare cu Dumnezeu si cunosc Biblia destul de bine. Asa ca, chiar daca programul in bisericile noastre nu va fi in totalitate pentru ei, aceasta nu-i va afecta cu nimic in ce priveste situatia lor spirituala. Din experientele lor de-o viata, eii stiu , caci luptele cele mai mari date de catre Diavolul: cu pornografie, alcool, droguri, infidelitate si multe altele; intodeauna au fost si sunt orientate in general catre generatia tanara si nu catre generatia dansilor.
.
De aceia ei considera necesar, ca in raport cu ispitirile Diavolului fata de aceasta generatie tanara, pastori, cat si bisericile noastre, trebuie sa se faca totul, asigurand tinerii cu o hrana spirituala adecvata. Facand aceasta, acesti tineri vor birui ispitirile Diavolului si vor ramanea langa Dumnezeu. Ne-ati spus ca ar fi bine sa discutam problema noastra, cu pastori romani din America si Canada. Sa stiti frate draga ca am facut aceasta, atat in particular cat si prin scriori e-mail. Credem ca la ora actuala, toti pastorii romani de pretutindeni, stiu de noi si situatia noastra. Cu toate acestea, rezultatele sunt aceleiasi. "In general nu se face nimic". Mai multi pastori romani-americani ne-au scris si suntem foarte dezamagiti de raspunsurile dansilor, la cererea "Tinerilor Romani Americani. Comentatiile lor sunt cam asemanatoare cu acestui tanar, (alinus002) "Alin Ilas", care ne-a insultat pe site-urile crestine, comentand la publicatia noastra.
http://www.pasi.ro/revista/ofertele-pastorilor-romani-americani-pentru-tineri.html
.
Ne miram chiar si de acest pastor tanar, am aflat ca are undeva la 23-24 de ani, a terminat scoala teologica de pastor in Bucuresti. Este venit nu demult din Romania si este membru in-truna di bisericile penticostale din Sacramento. Am vrea sa va intrebam: cu ce suntem noi vinovati ca acest tanar a venit din Romania si (se crede ca) nu poate sa predice si in limba engleza? Dupa mentalitatea lui, sute sau chear mii de tineri romani-americani, trebue sa invatam limba romana, pe motivul ca el si multi alti, sa aiba functie si salar in bisericile noastre.
.
Am pus numele acestui tanar pe internet si ne-am ingrozit de comentariile care le face pe site-urile crestine. Ne-am mirat de insultele si jignirile aduse la adresa mai multor frati si in special a unui om a lui Dumnezeu din Romania, pe nume: "Ioan Pop". Fratele acesta are o experienta de-o viata cu Dumnezeu si in lucrarea Lui si toti avem foarte multe de invatat de la el. Se observa la acest tanar lipsa de respect, pentru un om mai im varsta, care ar pute sa-i fie tata. Intrati la adresa aceasta pe internet, sa vedeti atitudinea acestui viitor pastor: http://www.pasi.ro/stiri-si-evenimente/a-39-a-conventie-a-bisericilor-romane-penticostale-din-statele-unite-si-canada.html . Se pare frate draga, ca pastorii zilelor noastre merg din rau in spre mai rau, de la o generatie la alta. Nu stim ce li se preda la aceste scoli teologice, pentru ca caracterul si atitudinea lor, este foarte diferita de invatatura Bibliei.
.
Ne intrebam, ce ne vom face cand acest tanar: (alinus002) "Ilas Alin" va ajunge si el sa pastoreasca o biserica a generatiei noastre. Incercati sa cititi comentariile lui la publicatia noastra: http://www.pasi.ro/revista/ofertele-pastorilor-romani-americani-pentru-tineri.html . Am dori sa va intrebam: ce credeti dvs. ca va face acest pastor, ajuns si el la putere, cu acesti melusei perdti? "Doamne Isuse! ai mila de noi". Suntem noi loviti in soarta destul, nu ne mai pedepsi, lasandune si pe mana acestui viitor pastor. Daca va ajunge sa ne pastoreasca, cat despre noi, credem ca vom parasi acea biserica in graba, de groaza acestui tanar. Daca acum mai indrazinm sa cerem pastorilor nostri predica si in limba engleza, cu siguranta ca acestui viitor pastor, nu-i vom mai cere predica de nici un fel, nici in romaneste si nici in limba engleza. Ne vom bucura, daca vom scapa inainte de a ne distruge in totul. In general frate draga, ce vedem la pastori romani-americani, este asemanator cu acest tanar. Doar insulta, respingere si impotrivire. Interpretaeza Biblia in favoarea dansilor si nu sunt incantati deloc sa ne ajute.
Ne-ati spus ca doriti sa ridicati problema tinerilor la nivel de conventie. Sa stiti ca ne-am bucura mult de aceasta. Domnul Isus sa va ajute si sa va dea putere. O sa va suportam in rugaciune.Va multumum in numele Domnului Isus frate: "Geoge Galis" pentru sportul dvs. Ne-am bucura, daca tot mai multi frati mai in varsta s-ar inrola in aceasta lucrare, comentand public la cererea "Tinerilor Romani Americani". Ca sa arate tuturor fratilor si surorilor, ca pierderea tinerilor si lipsa de predica si in limba engleza, nu este cauzata de frati mai in varsta.Va multumim din inima. Sa auzim numai de bine. "God bless you".

75.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Ilas Alin":
.
pt tinerii americani…nu era nevoei sa iti consumi energia cautand in formatii despre mine…daca ma intrebai ti le dadeam eu. nu mai ramane decat sa imi publici si adresa pe site si sa imi ameninti familia. sa stii ca ma astept la asta. fiecare om are dreptul la opinie..nu cred ca poti tu sa imi interzici sa imi exprim opinia. "nu sunt nici pastor" si nici nu sunt platit de vreo biserica. faptul ca am terminat o scoala de telogie asta nu inseamna ca sunt pastor.amandoi (spun amandoi pt ca stiu ca cel care scrie commenturile e o singura persoana) am facut comentarii care au jignit pe altii (eu recunosc ca din prea multa ravna am scris lucruri care nu sunt demne de un copil al lui Dumnezeu..recunosc lucrul asta si ca atare m-am oprit din a mai face). diferenta dintre mine is tine este ca eu recunsoc ca am fost lipsit de respect fata de cei mai in varsta, dar tu continui sa ii jignesti pe toti doar pt a iti atinge scopul. tu nu ai de unde sa cunosti inima omului. si cand vorbesti de pastori generalizezi prea mult. sunt pastori carora le pasa de tineri. in Biseria noastra, lucrare de tineret este foarte bine inteleasa de cei care conduc Biserica. tinerilor nostri le sunt oferite toate conditiile pt a creste spiritual: predici in limba engleza, cantari, etc. am dezabrobat modul vostru de a va face dreptate: prin injurii si cearta. eu cred ca generatia noastra este chemata sa se impuna intr-un mod aparte. majoritatea Bisericilor romane sunt macinate de certuri si interese. oare noi trebuei sa facem la fel? oare trebuie sa ne facem dreptate la fel? in Biserica noastra problema tinerilor s-a rezolvat pe cale pasnica..pastorii au vazut dorinta sincera a tinerilor de a creste si au dat curs dorintelor lor.nu sunt impotriva americanizarii bisericilor noastre si aici ma refer in sensul bun al cuvantului, adica nu sa copiem programul bisericilor americane ci sa incercam sa facem cumva sa-i integram pe cei care nu cunosc limba romana (ma refer la romanii nascuti aici).nadajduiesc ca o sa va schimbati metoda de lucru, pt ca metoda pe care o aplicati acum nu este una sanatoasa. sunt frati dispusi sa sutina lucrarea de tineret, doar trebuie apelat la ajutorul lor pe cale pasnica.imi cer iertare pt comentariile rautacioase facute la adresa voastra (le-am facut din dorinta de polemica). multumesc pt reclama pe care mi-ati facut-o. nu stiu daca sunt chiar asa de rau cum m-ati descris voi. timpul o s-o dovedeasca. limba engleza o stapanesc destul de bine, deci nu e adevarat ce a-ti afiramt mai sus. probabil ca informatiile le-ati obtinut de la redactia pasi(NU VREAU SA DAU NUME PT CA RISC SA NU IMI APARA COMETARIUL), dar nu este asta o problema.GOD BLESS YOU ALL!!!

76.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Gabriela":
.
Ce disputa e asta? Chiar mi-a trebuit un pic de timp sa inteleg ce sunt de fapt tinerii romani americani? De fapt va numiti romani, dar nu mai intelegeti romana si asteptati sa prefaceti bisericile romane in biserici americane. Acum inteleg, dar nu va dau dreptate!Nu puteti invata doua limbi? Eu am ajuns intr-o tara vorbitoare de lb engleza si am trecut de 30 ani, dar mi-ar fi rusine sa spun dupa 2-3 ani ca nu pot asculta o slujba in limba engleza pentru ca nu o inteleg.Biserica romana este o biserica care trebuie sa urmareasca problema sufletului si in acelasi timp si pastrarea limbii romane. Voi sunteti dintre cei care nu ati invatat-o, nu vreti sa o invatati , dar vreti sa distrugeti si sa transformati biserica romana in biserica americana?Cred ca numai la romani se intampla asta si ar trebui sa va fie rusine! plecati la americani, daca dispretuiti atat limba noastra incat nu ati invatat-o si nici nu vreti sa o invatati!eu am vazut aici multe biserici , de diferite limbi , dar nimanui nu i-a venit ideea sa isi distruga din interior identitatea nationala, decat romanilor. Poate suntem noi mai limitati si nu putem invata doua limbi. Sau poate sunteti prea romani pentru americani si prea americani pentru romani! Atunci ar trebui sa va cautati identitatea, nu sa va razboiti cu altii. Problema e la voi!
.
=================================================================================
77.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "George W.Galis":
.
GEORGE W.GALIS. Dragii mei frati va indemn pe cei ce cititi aceste comentarii si in mod deosebit pe cei ce scrieti come-rii la acest subiect sa fim cu toti respectuosi,sa da-m dovadade intelegere si cu o inima buna sa discutam aceste probleme,ele fac parte de tot felul de framintari din bisericile cres-tine chiar si in bisericile noastre penticostale.Aveam 35 de ani cind am sosit in USA in1971,aveam doar o scoala de mese-rii.iN anul 1973 impreuna cu un grup de frati am deschis Bise-ca din Nord Chicago.Dela inceput am ales in comitetul bisericisi tineri cari vorbeau L.Engleza si conduceau o masina.In 1973am calatorit la Springfield Missouri la Scoala Teologica Asse-by of God pe Tinarul Ionica Buia si pe Magdalena Isfan careau inceput Cursurile teologice.In anul 1979 ne-am afiliat cuChurch of God,din Cleveland Tnn.Am slujit 14 Senior Pastor fara salar,dar personal ma-m luptat cu biserica si in finalPetrica Lascau a fost primul pastor penticostal din USA cu sa-lar.In biserica Filadelfia de-alungul anilor sa-u ordinattineri in lucrare.Nu am urmat nici o scoala teologica dar sintpentru lucratorii pregatiti teologic.Personal sint un auto-di-dact toata viata mea am studiat si voi continua sa studiezpina in ultima zi a vieti mele,am lasat in Romania o biblio-teca si aici am o bibloteca.Barbati mari,lideri ai credinteiau fost foarte bine pregatiti:Moise,Iov/ati citit unicul comentariu la carte lui Iov de 12 volume?sa stiti cine a fostIov?Daniel,Printul Isaia etc.Ii intreb pe pastorii bisericilorpenticostale daca se ocupa de educatia duhovniceasca a tineri-lor din bisericile pe care ei le pastoresc?Citi dintre tineriau trimes la vreo scoala biblica?PASTORI-LIDERII BISERICILORNEAPARAT TREBUIE SA FIE OAMENI DE CARACTER-NEPARTINITORI-SANU FIE CU DOUA FETE,SA NU PERMITA IN ANTURAJUL LOR OAMENICARI II LINGUSESC,BLINZI,SMERITI,CARI SA URMEZE EXEMPLU LUIISUS HRISTOS.EU cunosc astfel de lideri in bisericile noastrepenticostale.Daca unii tineri sint ca oaia care au plecat dinturma/ca in pilda lui Isus/Datoria pastorilor este sa lasepe cele 99 de oi/biserica/si sa mearga sa o caute pe cea pier-duta sa o puna pe umerii lui si sa o duca inapoi la turma.Cu dragostea de frati si iubirea de tineri.Har si Pace.
.
=================================================================================
78.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "George W.Galis":
.
George W.Galis.Vreau sa-i raspund sorei Gabriela,si altora ceice cititi aceste comentarii.Dumnezeu ma binecuvintat cu 6 co-pii si 11 nepoti,cari sint nascuti aici in USA.Va rog sa judecati cu mintea.Nu va ginditi ca copii,nepoti nostri merg la scoala incepind dele gradinita si ca ei sint expusi la limba engleza opt ore zilnic si caci citesc si scriu in aceasta limba uni merg la liceu,colegiu,facultate,chiar si inarmata,unul dintre copii mei a fost in Aviatie patru ani in tot acest timp nu a fost acasa,el vorbeste romineste dar opredica nu o intelege,sa nu fim superficiali in gindirea noa-tra.Sa nu fim egoisti.Sint locuri de munca la care nu potifi angajat daca nu vorbesti limba,si esti penalizat la salardin cauza caci nu cunosti bine limba.O greseala colosala aufacut-o cei mai multi romini cind au ajuns aici imediat aucautat locuri de munca fara sa frecventeze cursuril de limba,gratuite.Nu e rusine ca cineva care a venit in america de 20de ani sa nu inteleaga o predica in L.Engleza?As vreau sa spunsa fim mai precauti cum tratam tinerii cari prin nastere audevenit cetateni ai acestei tari,este casa lor noi ceialaltiam fost primiti cu dragoste aici,eu personal am facut partedin mai multe comitete de comunitate chiar aici in Chicago,si va spun caci autoritatile stiu multe lucruri despre noi,dar ei tac.Personal am primit o analiza,a emigrantilor,oevaluare a comunitatilor din USA.Nu vreau sa o comentez,dar sanu facem din libertatea care o avem “ohaina a rautati”.Tot ce facem sa facem din dragoste.Sa nu discutam desprelucrurile pe cari nu le intelegem.Sorei Gabrielei Ii dorescmulta binecuvintare.GWG.Shalom.
.
=================================================================================
79.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "George W.Galis":
.
George W.Galis. As vrea sa fac de cunoscut lucruri ce nu secunosc in ceiace priveste comunitatile rominesti din StateleUnite.In primul rind toti romini,cinstiti,harnici cari au venit aici si sau intregrat in aceasta Societate sau realizatsi in cele materiale si in cele spirituale.In foarte multe orase comunitatile romine prospera.S-au construit Bisericispatioase bine organizate,biserici cari stau la nivelul altorCulturi.Familiile fratilor penticostali locuiesc in case la nivel modern.Multi dintre copii fratilor penticostali au ter-minat facultati cu renume si multi dintre ei ocupa posturi pecare in Romania nu le-ar fi putut ocupa.Ei sint cetateni aiacestei Natiuni Faimoase,ei au aceptat stilul de viata ame-rican/pe care cei mai multi dintre dvs.nu-l intelegeti/Noicredem numai noi avem credinta adevarata,caci americani sintpacatosi si numai romini sintem neprihaniti./eu unul ma indo-iesc/.Acesti tineri nu se lasa asa usor convinsi de doctrinelenoastre,cari ne-au dat asa de mare bataie de cap.Cit privesteBisericile Americane pe care le vorbim de rau si ne ferim deele.As vrea sa fac de cunoscut ca 90%din misionari de pe globsint misionari americani,si ca 95%din banii pentru misiuneamondiala le da Bisericile americane.Noi penticostali rominisintem cei mai sgirciti cind este vorba de banii Domnului.Ce a facut libertatea din Romania?Milioane de romini au plecatdin tara,acest lucru a dus la desbinarea multor familii.Cineide vina?Romini cari au un stil a lor de viata.Desigur cei maimulti romini au adoptat stilul de viata american care lucreazala oricine il adopta.Noi romini ar trebui sa ne vedem slabi-ciunile si sa ne corectam.Poporul american este prea bun cunoi,dar pina cind?Ai grije gura mica ce vorbesti,,caci telauzi cu lucruri prea mari.Si cine nu are o filozofie,aretotusi o Filozofie/Aristotel/Shalom.gwg.
.
=================================================================================
80.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "George W.Galis":
.
George W.Galis.Pe la inceputul anilor 80,am lucrat Part-Time,adica citeva ore seara,intretinere la o Biserica Presbi-teriana Coreeana.Biserica avea 300 de familii.Aveau un pastorDavid Kim,care pe linga ca era Doctor in teologie a terminat si advocatura.Foarte mult a ajutat acest frate biserica noas-tra.Era un frate modest,simplu si credincios.Mi-a spus si amvazut ca 75%din membri bisericii erau intregrati in StudiiBiblice,Iar copii incepind dela gradinita pina la terminarealiceului combinat cu cultura lor Coreeana ,toate cursurile cucopii si cei tinerii se facea in L.Engleza.Teoria lor eracopii si tineri vorbesc limba parintilor,dar ei trebuiesc safie capabili sa slujeasca in Societatea americana si inorice biserica americana,adica de L.Engleza din StateleUnite.Bine gindit.Daca nu vrem sa invatam dela alti nu nevom ridica niciodata.Aceasta Biserica avea predici in L.Engle-za tinute chiar de Senior Pastor, David Kim. Shalom. gwg.
.
=================================================================================
81.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "George W.Galis" :
.
George W.Galis.In Biserica Filadelfia din Chicago,pe care ofrecventez a inceput asta seara 13 Iunie,Conferinta Misiona-ra,au vorbit Fr.Cameron Wilson si Pastor Simi Timbuc.FrteleCameron care este parintele spiritual al misiuni din Romania,a spus caci pe cimpul de misiune mondia tara noastra este unurias care acuma se trezeste.Din mesajele acestor doi vorbi-tori am tras o concluzie:”Dumnezeu nu alege un om in lucrarepentru ceiace este el in momentul alegeri,ci pentru ceiaceDumnezzeu va face din el/sau ea/.Si caci candidatii de primrang sint cei tineri.Dragi parinti,iubiti frati pastori facetitot posibilul,cheltuiti ca sa tineti pe cei tineri in biseri-cile voastre,Dumnezeu are nevoie de ei,cauta printre ei tinericare sa–trimita in lucrare.Invatati dela bisericile americanecari sint pe primul loc in lume in ce priveste “Misiunea”,Cimpul de misiune este foarte mare,dar lucratori sint asa deputin.Ocupari-va de cei tineri,dati-le de lucru.Satan stiecaci tineri sint pretiosi si de aceia cauta sa-i scoata dinbiserici,nu dati concursul lui Satan.Fr.Simi Timbus a spuscaci lucrarea de misiune este initiativa Duhului Sfint sica lucrarea misionara se face cu ajutorul Duhului Sfint.In-trun articol dintr-o revista penticostala spunea ca DUMNEZEUnu ne trimite in lume sa zidim biserici si sa cistigam sufletepentru Imparatia Sa.AMIN ZICE DUHUL SFINT.gwg-Shalom.
.
=================================================================================
82.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Gabriela" :
.
Nu stiu pe cine vreti voi sa convingeti, postand comentariile astea interminabile?Pe voi sau pe noi?Cunosc situatia copiilor romani din diaspora pentru ca si eu ma confrunt cu ea . Eu nu spun ca nu ar fi trebuit sa invete limba engleza! Din contra: copiii voastri trebuie sa stie obligatoriu limba tarii. Stiu ca e greu sa invete a doua limba, dar nu e imposibil. Daca nu au reusit sa invete limba romana cat timp au frecventat bisericile romane, la ce bun le mai frecventeaza? Nu inteleg predicile, dar merg ca sa se ponteze. La cele americane, nu se duc dar ar intelege limba. Ce faceti de fapt cu acesti copii? Preferati sa ii tineti departe de Dumnezeu, doar pentru ca sunt romani dar nu isi cunosc limba materna? Cred ca fiecare ar trebui sa isi dea silinta in primul rand sa il caute pe Dumnezeu, iar daca nu sunt capabili sa vorbeasca si sa inteleaga limba romana, sa caute o biserica in care s-ar simti bine.Scrie undeva in Biblie ca urmasii trebuie sa urmeze biserica parintilor?Bine ca nu merg romanii in bisericile chineze sa le ceara sa vorbeasca in lb engleza ca sa inteleaga ei!Biserica romana sa urmareasca pastrarea limbii, atat timp cat vor exista oameni care o integ. Cei care nu o stiu, nu fac parte din comunitate, deci sa isi caute locul in alta biserica.
.
=================================================================================
83.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Burac Petru" :
.
Gabriela, se pare ca nu esti familista, parca nu vezi familia. Familia cere sacrificii si daca vrei sa o tii cat mai unita faci sacrificii. Fratii au explicat ca e o dorinta de unitate si de pastrare a unui crez curat.Daca citesti atenta indemnurile fratelui Galis vei vedea ca situatia trebuie privita atent.Personal experimentez, aici in Romania, ce inseamna nepasarea si necunoasterea multora dintre pastori si lideri fata de nevoile si potentialul tinerilor. Mi-am pus nadejdea in Domnul si alerg pentru El, dar m-as bucura mai mult sa vad in mai multi conducatori un simtamint normal pentru “oile” lor.Doamne, trezeste-ti slujitorii sa-ti vada turma!
.
=================================================================================
84.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "George W.Galis" :
George W.Galis.Ma adresez parintilor si pastorilor si tuturor celor intere-sati de generatia tinara,sa citeasca cartea scrisa in limbaromina a luiJosh McDowell:”Generatia instrainata”.Un citat dincarte:”Cred ca oamenii L-au acceptat pe Cristos pentru ceea ce El i-a invatat si pentru ceea ce era El.Oameni nu erau atrasi doar de poruncile Lui,ci si de compasiunea cu care implinea nevoile spirituale,emotionale si fizice ale oameni-lor aflati in suferinta.Si acum la fel ca atunci ,dragostealui Cristos este cea care ne atrage la El si ne indeamna sa credem in El,sa-L urmam si sa ascultam de El.Noi simtim caEl ne intelege si se indentifica cu inimile si sufletele noas-tre ranite,aceasta facindu-L irezistibil.Noi meritam pedeapsa,dar El ne valideaza nevoia de acceptare.Noi meritam respinge-rea,dar El spune ca sintem destul de valorosi pentru a primiiertarea.NOI MERITAM SA FIM PARASITI,dar El afirma ca sintemdestul de valorosi pentru a primi mintuirea.”AVEM SI NOI ACEASTA ATITUDINE FATA DE GENERATIA TINARA? Nuuitati:”Daca nu ierti,nu vei fi iertat”.Shalom.gwg.
.
=================================================================================
85.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Jose"
16 iunie 2008 08:54
.
.
Hola!I am Jose from Mexico and reason I writing you is for I feel with you guys. My wife is from Romania, her name is Daniela and for a short time when lived in Detroit in the 2003 when have atended to a church of god there in Dearborn Heights. Was a total dizziness and confussion all services at that church. Leaders there seem to be more - pastor del dineros while not for people. English services were very few, I think because the romanian leader there, does not care for what his congregation need. I understand Romanians in mostly they talk, and later, when I had romanian builders in my company from these churches, I understand from them that if you atend to these churches, nobody care for what you feel, you have only to be bow under their will without choice, to give them all the monies you have,and support pastor family to travel all over the world. These workers talked that the leaders there are astonished in their chairs as like in a concret and if you have somethimg to reply, they will punish and excomunicate those who dare to do it. You guys, the young Christianos in America, have to do something until the gringos del basilica will not execute you as rebeliouse against them. You can do what churches in whole world did, as well in Mexico did against del rejo dela basilica comunista:1-get more congregation of youth and have a confederacion of youth to fight against abuses and none-justice of leaders unworthy to be there.2-have a site to report all these abuses.3-inform all their superior boards and even go until governor to fight for what your leaders refuse to you4-have in your mind that basilica is belongs to Jesus not to pastor!5-remember that a pastor is a human being not an infailible saint. Read and watch news and you will see today a lot of this saints charged in trials for homosexualitad, paedophilia, sex-scandalos or blackmail tricks.Now, my wife and I, go to an independent church of christ in Illinois and never ever think to go again under slavery of any romanian leader to church of god.You do not ask to much for having english services, but they want to keep you under their own rules.God help you.
.
=================================================================================
86.
A respond form: "Tinerii Romani Americani"
To: "comentatori ne-doriti"
.
Tinerii Romani Americani”, catre comentatori ne-doriti !!!
.
Tinerii Romani Americani”, catre comentatori ne-doriti !!!
.
Stimati frati si surori in Domnul!Sa stiti ca ne miram mult de uni dintre dumneavoastra. Am vrea sa va intrebam: chiar nu aveti nimic bun sa oferiti acestei generatii tinere, ca sa creasca spiritual si sa ramana langa Dumnezeu? Un singur lucru auzim, over and over again: “condamnarile dumneavoastra” fata de acesti tineri. Ne intrebam: “oare ce v-am facut, de ne urati atat de mult”? Nu va intereseaza deloc ca ne raniti spiritual si ne scoateti din biserici. Credem ca lozinca dumneavoastra este: “cu cat mai multi, cu atat mai bine, sa ne scapam de eii”. Aveti totusi mare grija de ceia ce faceti. Comentariile dumneavoastra au depasit ceia ce inseamna opinie personala. Ceia ce vedem in ele, este ura si dispretu-l care vi-l aratati fata de o generatie tanara. Nu ne miram atat de mult, de un “Ilas Alin”, (un tanar immature), cat ne miram de surorile noastre.
.
Dargi surori! prin opinia dumneavoastra ati insultat adevaratele mame, care plang nopti in sir pentru copii lor. Aflam ca aceste mame, ar vrea mult sa va cunoasca, sa va spuna personal motivatia pierderi-lor celor dragi, din punctul lor de vedere. Ar vrea sa va asigure caci au facut totul, tot ce le era in putinta si n-a fost suficient, pentr a-si salva copii pentru Dumnezeu. Aceste mame vor sa va dea un sfat, sa nu va pripiti in condamnarea lor. Ele sunt mame mai in varsta, iar dumneavoastra la varsta de 30 de ani, sa stiti ca nu aveti ce sa le spuneti. Aveti doar de ivatat de la ele. Cand veti ajunge la varsta acestor surori si-n situatia lor, ve-ti intelege cu siguranta ca nu le-a fost usor.

Datorita situatiei cu pastori nostri si a unora ca dumneavoastra, multe mame plang si regreta venirea lor in America sau Canada. Cu lacrimi in ochi ne-a spus o mama: Regret ca-am venit aici. Am ajuns sa-mi pierd o parte din cpii. As da totul, tot ceia ce am pe acest pamant, chiar si viata mea, daca prin aceasta as putea sa-mi salvez copii din ghearele diavolului”. Ce vei zice sora draga, cand vei ajunge in situatia acestei mame? Te vei mai impotrivi oare, la 30 de minute predica si in limba engleza? Si aceasta ca sa slvezi un tanar din ghearele diavolului. S-au te crezi mai grozava ca acesta mama, crezand ca copii dumneatale n-o sa ajunga niciodata aici? Dragi surori! Nu va pripiti si nu va inselati. Rugativa ca Dumnezeu sa nu ingaduie, ca sa va pierdeti copii. Ni se spune, ca aceasta este cea mai mare durere posibila din viata unei mame crestine.Stimati frati si surori!
.
Am dori sa va mai spunem: Ceia ce exista intre noi si pastori romani, nu este mai mult decat o diferenta de opinii. Ca de exemplu: Porunca Domnului Isus data ucenicilor. In Biblia nastra scie: “Mergeti in toata lumea si propvaduiti evanghelia la orice faptura”. Iar in Biblia pastrilor nostri (acording cu ceia ce fac) credem ca scrie: “Mergeti in toata lumea si propovaduiti evanghelia la orice roman”. Interpretarea a doua cuvinte, este toata problema care o avem cu pastori romani-americani, si nimic mai mult. Si aceasta datorita faptului, ca nu gasim nicaieri scris, ca cuvintele: “orice faptura”, ar inseamna “roman”. Am vrea sa va mai spunem: Acest argument care exista intre noi si pastori romani, nu vor cauza niciodata caderea de la credinta a nici unui pastor, fiti linistiti de aceasta. Majoritatea dintre eii nu dau nici o importanta acestei lucrari si nu se consuma de loc cu ea. In general ne ignora. Avem pastori care ne-au spus-o in fata, “ca nu-i intereseaza plecarea tinerilor din biserica”.

Ganditiva totusi, la ceia ce faceti dumneavoastra cu acesti tinerii. Argumentele dumneavoastra distruge suflete scumpe pentru Dumnezeu. Exista un Isus Cristos care si-a dat viata pentru acesti tineri si nu-i este tot una, de ceia ce faceti dumneavoastra cu eii. Sa stiti ca-L deranjaza opinia dumneavoastra si insultele aduse la adresa noastra. Nu faceti aceasta: dintr-o ravna fara pricepere, sau lipsa de cunostere a Bibliei.

Publicatia noastra, nu este doar un articol lipsit de importata pubicat pe internet. Este o lucrare a Lui Dumnezeu, pentru salvarea tinerilor! Sa stiti ca opinia dumneavoastra conteaza. Aici este in joc viata spirituala a sute s-au chiar mii de tineri si viitorul lor linga Dumnezeu. Am dori sa va spunem: Prin comentariile facute, v-ati exprimati sentinta impotriva: “Tinerilor Romani Americani”. Ne-ati condamnat la moarte, (o moarte spirituala). Sa stiti ca biblic nu aveti dreptate si Dumnezeu nu va perimite aceasta. Pentru niste momente mai putin gandite, s-ar prea putea sa coborati judecata Lui Dumnezeu, in casele dumneavoastra.

V-am ruga sa cititi: Ev. Matei 25,45 “ISUS: Adevarat va spun ca, ori de cate ori n-ati facut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ati facut.” Nu stim daca realizati comparatia facuta de Isus dintre noi, acesti foarte ne-nsemnati si fiinta Lui. Am vrea sa stiti, ca tot ceia ce faceti cu noi, Domnul Isus le ia asupra Lui.

Noi v-am ruga, sa nu luati aceasta lucrare in chip usuratic, pentru ca consecintele ei sunt mari. Datorita unor comentarii de genul acesta, s-au pierdut tineri, care nu se mai intorc in bisericile romane si nici nu mai vor sa auda de crestini romani. Nu va faceti vinovati de sufletele acestor tineri. Uni veniti si va cereti iertare pentru greselile facute, iar alti poate veti veni in viitor. Ce folos? Acesti tineri sunt perduti si poate pentru todeauna. Desi acum nu va intereseaza si c-o biblie facuta de dumneavoastra “de patriot roman”, va faceti singuri dreptate. Am vrea sa stiti, ca intr-o zi veti da socoteala. Cat despre noi cei implicati, luam aceasta lucrare foarte serios. Ne cutremuram ori de cate ori scriem un mesaj si facem aceasta cu mare frica si temere de Dumnezeu. Sa stiti ca noi vedem pierderile, simtim durerea si nu ne este totuna.

Observam tot mai mult: ca cei care ne insultati si va impotriviti acestei lucrari, sunteti in majoritate romani veniti recent, de 2 sau 3 ani din Romania. Realizam ca faceti aceasta din egoism, de a avea tot comfortul in bisericile noastre, pentru dumneavoastra si familie. Muliti dintre dumneavoastra, ne-ati batut la usa cand erati in nevoi si v-am deschis. V-am permis sa intrati in casele noastre si v-am oferit tot ce aveam mai bun. Apoi cu multa dragoste, v-am dus in bisericile noastre si v-am dat locurile de cinste. Nu la mult timp, ati inceput sa-napaditi amvoanele acestor biserici, cu pretentiile dumneavoastra. Si-n loc sa asteptai ca toti ceilalti sa vi se dea hrana cu portia , at-i luat totul, fara a va ganditi la cei ce-au muncit la formarea acestor biserici si copii lor. Cand am ajuns la nevoe, am venit sa va cerem ajutor. Sa ne dati si nua doar 30 de minute din program, pentru predica si in limba engleza. Salvand prin aceasta o generatie tanara de la o moarte sigura (spirituala).Si din egoism, obraznicie si lipsa de caracter, ne spuneti NU. Noua proprietari casei si copiilor biserici. Ne mai spuneti: “ca daca nu ne convine, nu avem decat sa plecam”. Cata obaznicie.

Fratilor si surori!!! Voi ati uitat ca sunteti, mai mult ca niste musafirii am putea spune, in bisericile noastre. Nu ati contribuit cu nimic la formarea lor, doar ati beneficiat din tot ceia ce avem. Ne miram in calitate de musafir, cum va puteti permite sa dictati randuiala in casa unor oameni, care v-au primit din dragoste? Datorita unor lideri cu interese personale si caractere comuniste, ne luati bisericile. Ne priviti de la inaltime si-n scarba dictati viitorul unei generatii intregi de “Tinerii Romani Americani”. Pana cand Doamne???

Datorita inpotrivirilor si insultelor aduse la adresa tinerilor, ne-am rugat ca Domnului Isus sa ne vina in ajutor si sa raspunda rugaciunilor noastre. Vroiam sa stim: “daca este dupa voia Lui sa mai continuam aceasta lucrare, s-au ar fii bine sa ne oprim, pentru ca pierdem tineri”. Ne-am bucurat, cand dupa un timp destul de lung, Dumnezeu ne-a raspuns. Si pentru ca uni va ganditi ca acesta lucrare nu este lucrarea Lui Dumnezeu, am dori sa va afisam doar o profetie din partea Lui pentru: “Tinerii Romani Americai”. Aceasta a fost primita recent din Romania, de la un om a lui Dumnezeu.

“MULTA PACE SI BUCURIE. DRAGII MEI! AM AVUT DIN PARTEA DOMNULUI PENTRU VOI, CA DIAVOLUL LUPTA SA VA ISPITEASCA SA VA TULBURE SI SA FRANEZE LUCRAREA PE CARE A HOTARAT-O S-O DESFASOARE PRIN VOI. NU VA TEMETI. INTRATI IN UNITATE IN RUGACIUNE. SI EU VA SUSTIN IMPREUNA CU SOTIA SI CEI 4 COPILASI, CA DUMNEZEU SA VA DARUIASCA BIRUINTA. ARE NEVOIE DE VOI SI TREBUIE SA BIRUITI SI SA INAINTATI. FITI BINECUVANTATI”.

Ce ziceti fratilor si surori? Nu regretati! ca cel care va ispiteste si va pune sa insultati tinerii, nu este Dumnezeu? Sa stiti ca si diavolului ii este frica ca “Tinerii Romani Americani” o sa ajunga sa-L cunoasca pe Dumnezeu, si-o sa inteleaga lege Lui. Ce zici pretene; “Alin Ilas”? Nu ti se pare interesant, ca Dumnezeu se adreseaza noua la plural? Cata obraznicie exista in tine copile. Doamne Isuse ai mila de noi de toti si dane intelepciune. Multa Pace.“Tinerii Romani Americani”mailto:Americani”tineriiromaniamericani@yahoo.com

P. S. Rugam frati romani, veniti recent din Romania, sa nu luati acest articol ca o insulta adusa la adresa dumneavoastra. Noi stim ca nu toti sunteti la fel. Va spunem din inima, ca noi va iubim si va vrem in bisericile noastre. Ne vom stradui, sa va facem sa va simtiti ca acasa. Acest comentariu a fost scris ca rspuns, doar pentru fratii si surorile, care ne-au insultat prin comentariile dansilor, aduse prin e-mail si pe internet. Daca doriti, puteti sa intrati pe unul dintre aceste site-uri si sa cititi, insultele acestor oameni, aduse la adresa: “Tinerilor Romani Americani”. http://www.pasi.ro/revista/ofertele-pastorilor-romani-americani-pentru-tineri.html . Va multumim.
.
=================================================================================
87.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "George W.Galis":
.
George W. Galis. Dragii tinerii-romani-americani, sinteti in ini-ma noastra, nu v-am uitat. Curind vom apela public la biserici-le penticostale. Sint convins caci pastorii si parintii vor in-telege si vor actiona spre o apropiere-in-partasie, spre folo-sul lucrari lui Dumnezeu. Miscarea Penticostala trece printr-o perioada extrem de critica, care nu este deloc un bun exemplu pentru cei tinerii. Vinovatia ? Personal cred caci nu s-a pre-dicat impotriva” lacomiei de avere”. Cei mai in virsta nu sint un bun exemplu pentru cei tinerii. Atentie “Biserica”, Dumnezeu a inceput sa lucreze in comunitatile de romani. E timpul sa lu-am in serios avertizarea Apostolui Pavel: Sa pastram credi-nta si un cuget curat, pe care unii l-au pierdut si au cazut de la credinta. ”Daca constiinta noastra este “VIE”, simtim mu-strarea, daca nu ne mai mustra, este semnul caci este moarta. Sa ne verificam cum lucreaza “Constiinta”, si in privinta lu-crurilor materiale si in cele spirituale.Shalom. gwg.
.
=================================================================================
88.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "George Motoc"
Iunie 25th, 2008
.
Dragii mei, ma bucur pentru voi!Am navigat pe Google si mi-am gasit numele intr-un link al "Tinerilor Romani Americani" Nu stiu care-i conjunctura. Ma bucur insa pentru voi si sustin cu toata taria cererea voastra. Imi pare rau de Bisericile, pastorii si chiar unii parinti care nu va inteleg. Prin Harul Domnului, de la inceputul lunii mai 2008, sunt co-pastor al unei biserici americane care are doua misiuni: Romanian Ministry & English Ministry. Deocamdata nu am perfect aceeasi libertate a expresiei cand predic in engleza ca si in romana dar asta nu ma impiedica sa perseverez. Nevoia voastra si pozitia voastra ma incurajeaza enorm. Domnul sa va binecuvanteze. George Motoc
.
=================================================================================
89.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "AL CAPONE",
.
Stiti ce am ajuns? Case de cultura, se canta, se predica iar se canta si plecam acasa. Referitor la tineri, educatia lor acum este T.V. CALCULATORUL SI TELEFONUL. Si la parinti: CASA, MASINA, serviciul, dolari si “concurenta! Sa nu mai dam vina pe alti. NOI TOTI SUNTEM VINOVATI. Ce este de facut? Sa ne intoarcem fata la DUMNEZEU, pt. ca noi nu facem alceva de cat sa-l lepadam pe DUMNEZEU si nu este lucru mai rau pe pamantul acesta de’cat…de a pierde MANTUIREA.Si ar fi mare pacat.
.
=================================================================================
90.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "George W.Galis",
.
George W.Galis. Tuturor celor mintuiti, Isus Christos Le spune:“Cine este nedrept, sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat, sa se intineze mai departe; cine este fara prihana sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfint, sa se sfinteasca si mai departe!Iata, Eu vin curind; si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui. ”Apo.22:11-12. Cui i-sa dat mult i-se va cere mult. Si cine a stiut mult i-se va cere si mai mult. Din cuvintele gurii tale vei fi scos fara vina sau vei fi gasit vinovat.Cu ce judecata judeci pe altii, cu aceias judecata vei fi judecat si tu.Deci atentie! Shalom. gwg.
.
=================================================================================
91.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Ilie si Lidia Popa”
.
Ilie si Lidia popa” a afisat un nou comentariu pe articolul dvs. "Drama tinerilor romani din America": Dragii mei,Am recitit mesajul tinerilor crestini din America. Ce pacat ca suntem despartiti de mii de kilometri! In Bucuresti a inceput o mare trezire spirituala intre tineri. Tinerii alearga la rugaciune, sunt seri de rugaciune, nopti de rugaciune, zile de post si rugaciune pentru trezire spirituala. Va indemn sa incepeti a va uni in grupe de rugaciune. Incepeti sa va uniti in post si rugaciune. In septembrie 2007 am participat la o intalnire de 3 zile de rugaciune la ONU in New York unde am avut o seara speciala de rugaciune pentru America. Dumnezeu va ofera sansa ca sa incepeti un timp de rugaciune staruitoare pentru trezire spirituala. Cand vine trezirea ranile sunt vindecate, vietile regenerate si inimile umplute de puterea Duhului Sfant. In toate mesajele voastre eu vad o foame si o sete disperata dupa Domnul, dupa puterea Duhului Sfant. Aceasta foame si sete este legitima, Dummnezeu a asezat-o in inimile voastre deoarece nu doreste sa va lase in starea de adormire care caracterizeaza o parte din crestinatatea zilelor noastre. In Romania Dumnezeu ne-a dat harul ca sa participam la mai multe intalniri de cate 3 zile de post si rugaciune. Ultima intalnire a fost in perioada 27-29 martie 2008 la Biserica Penticostala Betania Ploiesti - jud. Prahova. Urmatoarea intalnire va fi in perioada 09-11 mai 2008 la Bucuresti. De ce nu incercati sa organizati si voi asemenea intalniri de post si rugaciune cu tinerii? Daca aveti nevoie de sugestii va pot trimite un DVD cu o parte a intalnirii de la Ploiesti. Avem o lista de rugaciune pe care o aducem necurmat inaintea lui Dumnezeu, va rog sa ne trimiteti motive personale de rugaciune. Ne puteti contacta la adresa ilielidia@gmail.com
.
=================================================================================
92.
A respond from: "Tinerii Romani Americani"
To: "Ilie si Lidia Popa”
.
Simata famile Popa! Va multumim in numele Domnului isus pentru furmoasele cuvinte care ni le-ati scris. Ni s-au umplut ochi de lacrimi afland cum Dumnezeu lucreaza cu tineri din bisericile dvs. Ne straduim si noi in masura in care putem de a ne apropia de Dumnezeu, si se vede si aici prin unele biserici ca Dumnezeu ne iubeste si se indura si de uni dintre noi. Avem si noi cateva exemple pozitive in care Dumnezeu a botezat cu Duhul Sfant si ne bucuram de aceasta. Problema noastra este ca datorita faptului ca nu toti tinerii inteleg mesajul evangheliei in limba romana, nu toti ajung la nivelul de a intelege lucrarea Duhului Sfant s-au ce inseamna aceasta. Sa stiti ca ne bucuram de toti cei care sunt botezati cu Duhul Sfant, este o experienta deosibita, dar in acelasi timp ne ingrijoram si ne rugam pentru eii ca Dumnezeu sa-i tina langa el. Datorita faptului ca acestor tineri li sa predicat doar in limba romana.
.
=================================================================================
93.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Mike Olari",
.
"Drama batrinilor romani din America"
"Noi ducem copii nostri fortati la bisericile romanesti,
iar eii intr-o zi ne vor duce fortati la bisericile americane”.
Acum noi nu-i intelegem pe eii, intr-o zi, nici eii nu ne vor intelege pe noi.
..
Iubiti tineri romani din America!!!Nu intimplator am dat titlul acestui email "Drama batrinilor romani din America"Pot sa-mi permit sa scriu acest email fiindca sunt unul dintre cei vizati, dar multumesc Domnului, fiindca impreuna cu alti frati am fost luminati inainte sa fie prea tirziu. NU-mi plac anonimele, de acea o sa ma prezint inainte de-a zice prea multe. Ma numesc "Mike Olari", am ajuns in America pe cind aveam doar 25 ani, mai precis in anul 1983. Locuies in statul Arizona de mai bine de 24 ani. D-zeu ma binecuvintat cu 7 copii, pe care ii iubesc mai mult ca orice. Va pot asigura de faptul ca va inteleg foarte bine de aceea, noi citiva parinti din Arizona am facut primi pasi in a rezolva aceasta problema. Eu nu zic sa faca toti ceea ce am facut noi aici, dar pot sa va spun ca este cu efect. Dupa 20 de ani, timp in care am fost un membru foarte activ (si unul dintre fondatori unei biserici romane din acest stat) a trebuit sa plec si sa o iau de la inceput.

Cel mai mare motiv care a stat la baza acestei decizii a fost, responsabilitatea pe care o am fata de copii cu care am fost binecuvintat. Atita timp cit copii mei au fost mici lucrurile au mers bine, fiindca ei mergea acolo unde-i duceam noi, parintii.Insa situatia s-a schimbat radical in momentul cind copii nostri s-au facut mari. Am vazut ca tot mai mult doresc sa mearga la bisericile americane. Imi spune-au insistent ca pentru ei este foarte greu sa stea 2-3 ore intr-o biserica unde nu inteleg mare lucru. La inceput am crezut ca este doar o scuza si-am inceput sa-i intreb atunci cind participau la programele bisericilor americane, despre predica ce a fost predicata. Nu numai ca erau, in stare sa-mi redea aproape toata predica, dar si peste saptamina aduceau in discutie acea predica. Deci a fost clar pentru mine ca ei au o problema de limba. Am inceput impreuna cu alti frati sa mergem sa discutam cu cei din conducere pentru a incepe sa introducem predici in engleza, chiar daca nu la programele din biserica, dar macar la serile de tineret.
.
Ani de zile am primit multe promisiuni dar aproape nimic nu sa facut concret. In sfirsit la inceputul anului 2007, impreuna cu inca 3 familii, am decis sa rezolvam aceasta problema. Am discutat cu copii nostri si-am decis sa incepem o noua biserica cu specific americano -roman. Doresc sa mentionez faptul ca plecarea noastra a fost discutata cu pastorul biserici si noi am plecat fara sa incercam sa influientam pe alti din biserica. Ne-am rugat mult pentru acest lucru inainte sa-l facem. Cind am fost siguri ca este voia lui D-zeu sa facem acest pas, atunci l-am facut.
.
Cum decurg programele noastre?
.
1. Incepem cu timpul de lauda si inchinare, unde 2-3 cintari sunt in engleza,iar 2-3 in romaneste. 2. La fiecare program, aproape fara exceptii se predica 20-25 minute angleza,20-25 minute romaneste.
3. Durata programelor este de 1,30-2 ore.
4. Joia seara noi cei mai batrini ne adunam,pentru rugaciune(doar rugaciune si marturii).Iar tineri au programul lor intr-o camera alaturata,(tot ce fac ei joi seara este in engleza)
.
Doresc sa mentionez faptul ca dupa 30 minute de lauda si inchinare, biserica este asa de cercetata, incit predicile sunt asultate cu foarte mare seriozitate si atentie. Predicile care se tin in romaneste in general sunt traduse si proiectate si-n engleza. Totodata doresc sa mentionez faptul ca tineri nostri au astazi mult mai mare respect fata de noi, datorita faptului ca noi am fost gata sa lasam pentru ei comfortul traditiei si sa acceptam sa platim pretul, pentru a face acest lucru. (pret care n-a fost mic deloc)
.
Rezultatele dupa 1an si 2 luni.
.
a. Atit noi cei mai in virsta cit si copii nostri realizam ca am facut mari progrese in ceea ce priveste maturitate si cresterea spirituala.
b. Implicare noastra in comunitate din jur si in domeniul misionar a crescut enorm.
c. Avem multi tineri care nu mai frecventau nici o biserica. Uni dintre ei venind la noi , au afirmat ca se simnt foarte bine, fiindca sunt primiti cu multa dragoste, aceasta fiindca noi am renuntat la a judeca oameni (asa cum de fapt ne invata biblia) si-i indemnam pe toti sa se apropie de D-zeu fara ai judeca noi.ld. Am inceput cu 39 pesoane, iar la ora actuala, ca membri am trecut de 100.Ca participare sunt si pina 150-200 la unele programe. Asta in conditiile in care noi suntem in chirie intr-o sala de sport la o biserica americana, si n-am fost deloc laudati de celelalte biserici pentru acest lucru.e. Se pune baza pe calitate, atit in ce priveste cintarea, cit si predicarea cuvintului.f. Cu ajutorul lui D-zeu am cumparat un pamint, am depus planurile pentru aprobare la City si speram intr-un an de acum sa avem locul nostru de inchinare, un loc modest dar practic.Pentru toate aceste toata slava o dam celui ce merita, adica lui D-zeu.
.
Ce ii opreste pe lideri romani sa faca aceste lucruri pentru voi cei tineri?
.
a. Traditia.
b. Cei mai multi predicatori si pastori nu stapinesc limba engleza suficient, pentru a predica in engleza. Ca atare isi vor pierde locurile din frunte.
c. Egoismul, multi nu se gindesc nici macar la mintuirea famililor lor, nici de cum la alti.
d. Lipsa cunoasteri de cuvintul lui D-zeu. Din cauza ca nu cunoastem cuvintul lui D-zeu ni-e frica de orice lucru nou.
f. Aroganta. Sunt atitia romani care inca mai cred ca au venit in America sa fie exemplu pentru americani. (haide sa fim seriosi). In ultimul timp tinem ocupata prima pagina a ziarelor americane, cu tot felul de lucruri urite pe care le fac romani aici in America.
g. Ignoranta. duhul vremi ,,I DONT CARE" se poate vedea tot mai mult in vietile noastre. Nu ne pasa de nimeni si de nimic.
.
Ne bucuram cind auzim de cineva ca-i merge rau. Mie sa-mi fie binel.Lista ar putea contina, dar ma opresc aici.Cred ca este timpul sa ne trezim si sa punem in aplicare 1CORINTENI-13. Ar trebui sa-l citim in fiecare zi. Ma ingrozesc gindindu-ma, la ,,DRAMA BATRINILOR ROMANI DIN AMERICA". In scurt timp daca nu ne trezim vom plati un pret mai mare decit tineri nostri de astazi. Dac nu-i intelegem ei unul cite unul (pe nesimtite) vor pleca din bisericile traditionale romanesti, ne vor lasa cu Catedralele noastre goale si vor merge acolo unde vor fi intelesi si vor putea si ei sa inteleaga. Sa nu uitam faptul ca timpurile cind bisericile se umpleau cu cei veniti din Romania s-au dus. Cei din Romania prefera se plece pentru un trai mai bun in Europa, la ce sa mai vina pina aici in America. Dragi frati slujitori, va rog sa va ginditi foarte sinceri si sa vede-ti ca bisericile noastre traditionale, deja platesc un pret foarte mare si anume:1. Atitia tineri care stau in biserica si sunt destul de ascultatori, nu neaparat ca sunt de acord cu noi, dar am reusit sa-i impingem la ipocrizie, fiindca numai asa li se da citu-si de cit importanta.2. Cei care au avut curajul sa ne spuna ce nu le place, i-am impins afara din biserici si-am facut din ei niste rebeli.E usor sa-i judecam, dar oare nu este timpul sa vedem daca nu cumva ne facem noi vinovati de calitatea credinciosilor din bisericile Romane.
.
Este timpul sa ne trezim cu toti si sa dam valoare lucrurilor la care le da D-zeu valoare si sa eliminam tot ce nu are valoare in fata lui D-zeu. Cineva spunea un lucru si anume: Noi am dus copii nostri la cresa sa fie crescuti, (fiindca noi am fost prea ocupati pentru a facem bani) iar copii nostri ne vor duce la batrinete la aziluri. Eu zic, ca s-ar putea ca noi astazi sa-i ducem copii nostri fortat la bisericile romanesti, iar ei sa ne duca fortat mai tirziu la bisericile americane. Ma rog D-lui sa nu se intimple aceste lucruri. Dar pentru a nu se intimpla aceste lucruri noi trebuie sa luam masuri si sa facem ceva cit mai curind. Am scris si pentru batrini (nu numai pentru tineri) fiindca stiu ca acest mesaj va fi citit si de cei mai batrini. S-ar putea ca nimeni sa nu-l ia in seama, dar eu m-am eliberat de-o povara pe care o port de mult timp pe inima. Dragi tineri va iubesc si ma rog D-lui sa va dea multa rabdare cu noi cei mai batrini, iar in caz ca va hotariti sa va stabiliti in frumosul stat Arizona, nu uitati ca aici va asteapta o biserica plina de dragoste si gata sa raspunda nevoilor voastre spirituale.
.
Numele biserici este",,LIVING WATERS ROMANIAN CHURCH''.
Se predica si in limba engleza.GOD BLESS YOU ALL
----------------------------------------------mike----------------------------------------------
Numele biserici este",,LIVING WATERS ROMANIAN CHURCH''.
Se predica si in limba engleza.GOD BLESS YOU ALL
----------------------------------------------mike----------------------------------------------
.
=================================================================================
94.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: "Marian Zamfir,
July 5, 2008, 6:15 AM
.
Dragii mei as vrea sa fac ceva pentru voi, dar nu stiu daca voi stiti ce trebuie facut acum.Trebuie sa facem ceva mai mult decat sa ne plangem de mila.Este adevarat ca trebuie directie si niste pasi. Isus este cu voi, cum este cu noi . El stie nevoia si are si solutii.Un strigat in maniera asta si asteptari de rugaciune in aceiasi maniera sunt de putin ajutor. Cand schimbi in bine propria ta lume, te afli in situatia in care poti tot asa de bine sa schimbi si lumea celor din jur Voi suntetisau ar trebui sa fiti niste pionieri,min aceasta generatie si trebuie sa vedeti ce este de facut acum in aceasta situatie. Mult prea multi oameni habar n-au ce pot face, pentru ca nu li s-a spus decat ce nu pot face.Ei nu stiu ceea ce vor pentru ca nu stiu ceea ce le sta la dispozitie.Domnul este cu voi. Aveti nevoie de optimism, de o mentalitate pozitiva, de incredere. Adevaratul optimism, inseamna a constientiza problemele, dar si a detecta solutiile,a recunoaste dificultatile, a fi incredintat ca pot fi depasite, a constata partile negative,accentuidu-le insa pe cele pozitive, expunerea la tot ce poate fi mai rau, dar asteptand sa se intample cel mai bun lucru, a avea toate motivele sa ne plangem,dar a alege sa zambim, sa, rabdam, sa iubim, si sa luptam. S-ar putea sa ajung anul asta in SUA. Mi-ar place sa vorbesc gura catre gura.Totul este posibil la Dumnezeu, si totul este posibil celui ce crede.Marian ZamfirV-am pus si doua cantece in limba romana, am si instrumentale cu naiul chitara S.A.M.D. Sper sa va placa si sa va ajute!
.
================================================================================
95.
95.
A respond for: "Tinerii Romani Americani"
From: “Grigore Buia”
,July 6, 2008, 3:18 PM.
.
Sunt din nou pastorul: “Grigore Buia”Tot mereu aud: “drama tinerilor romani din America”.... ....... !!!!!!!! ???????Pentru mine este foarte greu sa predic si in engleza prefer romineste, dar nu mor pentru asta. Verificati http://campemanuel.com/ Abea ne-am intors de la tabara de copii emanuel 3 serii a 6 zile 7 zile 6 zile PROCES nu EVENIMENT Am avut 91 de copii plus invatatori. 88 copii plus invatatori 53 highscholer plus invatatori........ Noi nu avem probleme de felul acesta. Inca nu am pus pe side activiutatile din anul acesta dar sunati-ne intrebati-ne. Eu sunt gata sa raspund daca pot la orice intrebare. Oricum au fost 232 de copii si tineri care au participat in total. In concluzie ii iubesc pe tineri si ei ma iubesc asa cum sunt si ei ma accepta si eu ii accept si asa lucrarea Domnului merge inainte.Slavit sa fie Domnul aminCu dragoste in Hristos Grigore Buia 248-909-2992 2179 Beech Lane Troy MI. 48083
.
=================================================================================
96.
A respond for: "Drama tinerilor romani din America"
From: Marian Zamfir
Saturday, July 5, 2008, 6:15 AM
96.
A respond for: "Drama tinerilor romani din America"
From: Marian Zamfir
Saturday, July 5, 2008, 6:15 AM
.
Dragii mei as vrea sa fac ceva pentru voi, dar nu stiu daca voi stiti ce trebuie facut acum.Trebuie sa facem ceva mai mult decat sa ne plangem de mila.Este adevarat ca trebuie directie si niste pasi. Isus este cu voi, cum este cu noi . El stie nevoia si are si solutii.Un strigat in maniera asta si asteptari de rugaciune in aceiasi maniera sunt de putin ajutor. Cand schimbi in bine propria ta lume, te afli in situatia in care poti tot asa de bine sa schimbi si lumea celor din jur Voi suntetisau ar trebui sa fiti niste pionieri,min aceasta generatie si trebuie sa vedeti ce este de facut acum in aceasta situatie.Mult prea multi oameni habar n-au ce pot face, pentru ca nu li s-a spus decat ce nu pot face.Ei nu stiu ceea ce vor pentru ca nu stiu ceea ce le sta la dispozitie.Domnul este cu voi. Aveti nevoie de optimism, de o mentalitate pozitiva, de incredere. Adevaratul optimism, inseamna a constientiza problemele, dar si a detecta solutiile,a recunoaste dificultatile, a fi incredintat ca pot fi depasite, a constata partile negative,accentuidu-le insa pe cele pozitive, expunerea la tot ce poate fi mai rau, dar asteptand sa se intample cel mai bun lucru, a avea toate motivele sa ne plangem,dar a alege sa zambim, sa, rabdam, sa iubim, si sa luptam. S-ar putea sa ajung anul asta in SUA. Mi-ar place sa vorbesc gura catre gura.Totul este posibil la Dumnezeu, si totul este posibil celui ce crede.Marian ZamfirV-am pus si doua cantece in limba romana, am si instrumentale cu naiul chitara S.A.M.D. Sper sa va placa si sa va ajute!

97.
A respond for: "Drama tinerilor romani din America"
97.
A respond for: "Drama tinerilor romani din America"
From: Mike Olari
Date: Friday, July 25, 2008, 3:48 PM
Date: Friday, July 25, 2008, 3:48 PM
.
Sunt Mike Olari si a-si dori sa stiu ce sa intimplat cu blogul vostru, cum ca a disparut?
Sunt Mike Olari si a-si dori sa stiu ce sa intimplat cu blogul vostru, cum ca a disparut?
.
=================================================================================
98.
A respond from: "Tinerii Romani Americani."
To: Mike Olari Saturday,
98.
A respond from: "Tinerii Romani Americani."
To: Mike Olari Saturday,
Date: Friday, July 25, 2008, 3:48 PM
.
.
Iubite frate Mike! va rugam sa ne ertati, dar am fost nevoiti sa oprim "lupta de salvare a tinerilor". Recent sa petrecut ceva neobijnuit, ceia ce ne-a ingrozit pe toti. Inca suntem in shock. Nu credem ca v-om mai continua lupta aceasta. Sucesul nostru a infuriat iadul, iar noi suntem prea slabi sa-l biruim. Va rugam sa ne ertati. Multa pace va dorim.
=================================================================================
99.
A respond for: "Tinerii Romani Americani."
=================================================================================
99.
A respond for: "Tinerii Romani Americani."
From: "Mike O",
Date: Sat, 26 Jul 2008 9:53 pm.
.
Date: Sat, 26 Jul 2008 9:53 pm.
.
Dragi mei frati! Imi pare rau sa aud ca cineva a reusit sa opreasca o lucrare atit de buna si n
ecesara. Eu chiar ma pregate-am sa va scriu un email in care sa-mi ofer ajutorul pentru aceasta lucrare.Nu stiu in ce masura va pot fi de folos, dar va rog sa-mi scrie-ti deschis daca a-si putea face ceva pentru voi. Doresc sa va spun ca atunci cind cel rau se opune si ameninta, nu trebuie fugit, ci dinpotriva, trebuie sa continui lupta. Cel ce este in noi este mai tare decit ce este in lume. Este adevarat ca nici eu nici voi nu vom putea cistiga nici o lupta prin puterea noastra, dar cu D-zeu vom birui pe diovolul si iadul intreg. Cum citim in Filipeni 4-13 ,,Pot totul in CRISTOS care ma intareste. Lupta nu este a voastra ci a Domnului.Daca doriti sa continuati, eu ma ofer sa va ajut cu tot ce pot.Mai mult de atit eu cred ca s-ar putea forma un grup de frati mai in virsta care sa va tina spatele. Eu personal sunt de acord sa va las sa face-ti totul in numele meu. Lasati-ma sa ma lupt eu cu cei care v-au speriat pe voi. Ma lupt de multa vreme cu multi netaiati imprejur si n-am putut fi biruit fiindca totdeauna am avut pe D-zeu de partea mea, adica m-am luptat pentru dreptate si adevar nu pentru mine personal. Daca doriti sa ma contacta-ti prin telefon, va rog nu ezitati. Celularul meu este;........................... Nu se poate sa dezamagi-ti asa multi tineri, care si-au pus mare speranta in ce a-ti inceput sa face-ti. Haide-ti sa continuam impreuna si-n numele celui ce a biruit pe Golgota. Vom merge in numele lui ISUS. Pute-ti avea toata increderea in mine fiindca sunt cu toata inima de partea voastra. Este o cauza dreapta si trebuie facut ceva. GOD BLESS YOU. Astept un raspuns pozitiv din partea voastra si abea astept sa va cunosc si sa va fiu partener.
--------------------------mike--------------------
Va iubesc mult in Domnul Isus. Ma voi ruga pentru voi.
STATI TARI...........BE SRTONG...GOD IS WITH YOU.
--------------------------mike--------------------
Va iubesc mult in Domnul Isus. Ma voi ruga pentru voi.
STATI TARI...........BE SRTONG...GOD IS WITH YOU.
.
=================================================================================
100.
A respond for: "Tinerii Romani Americani."
From: "Mircea Tipei"
=================================================================================
100.
A respond for: "Tinerii Romani Americani."
From: "Mircea Tipei"
Date: Monday, August 4, 2008, 3:42 AM.
.
Subject: Suntem alaturi de voi:
Dragi tineri romano-americani,
Dragi tineri romano-americani,
Ma numesc Mircea Tipei, sunt din Arad, Romania si locuiesc in Phoenix Arizona din anul 2005, de cand am venit aici in Statele Unite. Sunt cumnat cu Mike Olari cu care ati colaborat putin in ultima perioada de timp. Domnul m-a folosit alaturi de Mike si inca doi frati sa punem bazele noii lucrari care a devenit Biserica Apele Vii (Living Waters) din Glendale Arizona. Sunt perfect de acord cu marea majoritate a lucrurilor scrise de voi pe blogul care nu mai este, de pe platforma blogger. Am publicat pe blogul meu personal "Mai mult decat cuvinte..." doua articole intitulate "Drama tinerilor romani din America" si "Tinerii Romani Americani" au murit". Aveti aici linkul blogului meu: http://mtipei.wordpress.com/ Sper sa nu va sperie titlul celui de al doilea articol deoarece este asa, mai jurnalistic, de natura sa atraga atentia, isa citind continutul veti vedea ca nu va este ostil. Vreau sa scriu zilele acestea un nou articol pe care cred ca il voi intitula "Mai este speranta pentru tinerii romano-americani", articol in care doresc sa arat ca indiferent de pozitia noastra fata de generatia tanara, viitorul este al lor, se prevede un viitor promitator datorita potentialului extraordinar pe care l-am descoperit in unii dintre exponentii generatiei voastre. Am convingere ca soarta Bisericii va fi pe maini bune si dupa disparitia actualei generatii de lideri in bisericile romane din America.
.
Daca doriti sa puneti materialele pe care le mai aveti pe un alt blog cu acelasi nume, dar pe platforma wordpress, eu am creat acel blog si vi-l cedez. Deocamdata accesul la blog este restrictionat partial (nu poate fi gasit navigand pe motoarele de cautare). Nu va pierdeti curajul. Nu va pierdeti nadejdea. Viitorul e al vostru si daca stati sinceri langa Domnul, neintinati de lume, rezistand in lupta impotriva celui rau, va veti bucura de mult succes in lucrarea Domnului. Aceasta este si dorinta noastra. Daca va pot fi de folos cu ceva, scrieti-mi. Blogul meu este destul de citit. Din 23 Noiembrie 2007, de la prima postare si pana in prezent am avut 23 439 vizite pe blog. Sustinerea demersului vostru s-ar putea sa constituie o incurajare si pentru altii. Nu suntem naivi sa credem ca vom schimba fata bisericilor romanesti peste noapte, dar sa nu uitam ca "si cea mai lunga calatorie incepe cu un pas!"
Fiti binecuvantati de Domnul! "Mircea Tipei".

=================================================================================..
..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu